Știrea că tricolorii au lăsat, după înfrângerea cu Olanda, vestiarul curat m-a convins de un lucru pe care vreau să-l și notez: naționala de fotbal a României este astăzi un produs mult mai bine îngrijit, foarte intens și atent comunicat. Iar rezultatul e de apreciat: românii au redescoperit iubirea (sau, dacă vreți, bucuria de a încuraja) reprezentativa de fotbal.
Iar eu scriu aceste rânduri pentru că sunt încântat să descopăr că din mai multa preocupare și cu o serie de instrumente de comunicare și marketing, Federația de Fotbal a Românei a reușit un truc: să vândă ceva mai puțin fotbal (nici nu avea de unde prea mult), dar foarte multă emoție.
Brief-ul cred că a sunat cam așa: Cum se poate reinventa și cum se poate vinde naționala de pe locul 47 unor oameni care știu că fotbalul autohton e în declin? Apăsând pedala emoțiilor și construind o nouă identitate, un nou ambalaj.
Faza 1 (unde au ajutat clar și rezultatele) a fost realizarea și prezentarea filmului intitulat În inima naționalei. Șefii fotbalului românesc au descis să ofere spectatorul român acces în vestiarul naționalei, la discursurile motivaționale ale selecționerului și la poveștile de viață ale jucătorilor.
Faza a 2-a s-a consumat etapizat în preajma și pe durata Campionatului European. S-a remodelat și redesenat eticheta. Naționala a fost prezentată fanilor drept Generația de suflet și comunicarea dinspre staff-ul echipei spre fani a fost coerentă și axată pe un singur atribut: dăruire & forța grupului. În traducere: nu promitem vedete, nu avem încă mari rezultate, dar băieții vor. Asta era noua promisiune de brand care a și sunat bine în urechile consumatorilor: ne vom lupta/vom încerca.
Întâmplarea, poate chiar forța grupului sau poate ambele au făcut ca să existe o suprapunere perfectă între ce promite și ce oferă echipa națională. Victorie cu Ucraina la debutul turneului final (și ulterior calificare din grupa de nivel mediu) și imediat ajungem la un consens popular: știm că e greu să ne oferiți/vindeți fotbal, dar acceptăm și cumpărăm și varianta asta cu dăm totul pe teren. Consensul, că așa-i in sport, s-a transformat ulterior într-un soi de legământ și imediat lângă națională au apărut fanii. Generația nouă de fani.
Pentru că, ce să vezi, în faza a 3-a și fanii s-au schimbat. Acum sunt mai indulgenți și, aproape sigur, mai relaxați financiar, cât să se lase purtați într-o aventură în care spectacolul să domine, să primeze în fața fotbalului. Jucătorii au devenit astfel niște gladiatori de ocazie pentru care, să recunoaștem, chiar a meritat să oferim câte 90 de minute (și ceva bani, nu?) din cotidianul nostru, fără prea multă distracție.
Faza a 4-a, care, înclin să cred, n-a fost (pt că era greu) orchestrată de la început a fost o presă favorabilă. Presa românească a mers cu valul, cu publicul și-a zis că nu strică nimănui o evadare în Narnia. Până la urmă și presa și naționala aveau nevoie de același lucru: de public. De unul entuziast. Și ambele l-au convins să parcheze acele speranțe de 2 lei în inima/sufletul (iată!) actualei generații. Care generație mai avusese un spike, o tresărire, la europeanul de tineret din 2019, când, a jucat chiar o semifinală.
Ce a (mai) fost interesant pe durata primelor meciuri de la Campionatul European de fotbal? Dubla măsură sau dubla raportare a microbiștilor. De la Franța, Anglia, Spania, Germania, hai și Belgia + Olanda s-a dorit fotbal și când acesta nu a fost oferit, evident, echipele reprezentative au fost sancționate. De la naționala de fotbal a României (și acesta cred că este meritul celor ce o comunică) s-a dorit să încerce să stea cât mai mult în Germania. În baza la? Păi, noi suporteri frumoși, voi gladiatori, luptători… Și fotbal? Aici ne-a lămurit, chiar după jocul cu Olanda, selctionerul Edi Iordănescu: e diferență de calitate.
În concluzie, vremurile sunt nedrepte. În 1998, spre exemplu, când aveam fotbal de calitate, naționala nu excela la comunicarea cu fanii și nici în relația cu presa nu strălucea. Episodul Tu ăla cu mustață se consuma la un meci amical, cu Paraguay, fix înainte de mondialul francez. Iar de filme cu Hagi nu se discuta cât vreme societatea era încă în faza de cenaclu, păstorit de Adrian Păunescu.
Personal am suferit când România a schimbat sponsorul tehnic și a trecut de la Adidas la Joma. Mi s-a părut atunci, și asta, o mică înfrângere. De marketing. Dar zilele astea am realizat că poți face și din generația în Joma niște eroi. Ei vin cu ambiția, cu sufletul, iar suporterii cu susținerea, cu entuziasmul. Restul e marketing și comunicare.
Și, da, frumos ar fi ca cineva, cândva, să readucă și fotbalul. Și calitatea.
Leave a Comment