Pe-atunci nu erau coduri. Zilele de vară le împărțea mama în două mari categorii: unele în care „vezi că te bate soarele în cap” și altele în care nu-mi zicea nimic. Oricum uram să-mi pun „ceva pe cap”, căci nu aveam șapcă, ci niște prostii de băscuțe albe, ridicole, indiferent de vârstă. Nu mi-aduc insă aminte să fi avut vreo jenă, să-mi fi fost vreodată, vara, prea cald, sete sau foame…Singura senzație care mă încerca era că nu m-am jucat suficient și că până și ziua cea mai lungă de vară era prea scurtă pentru a cunoaște sațietatea în materie de a alerga aiurea sau după minge.
Și pe-atunci soarele băga cărbuni ca un zănatic. Dacă într-una din zilele acelea asfaltul dimpreună cu barele porților s-ar fi evaporat și ar fi plouat torențial cu smoală și metal, n-ar fi mirat pe nimeni! Sau n-ar fi trebuit. Numai că eu sunt pe unul dintre terenurile de fotbal din Costinești, acolo, undeva pe lângă căsuțe. În mod misterios aerul fierbinte nu mă atinge. E una din verile alea în care nu am vârstă și pur și simplu nu cunosc ideea de disconfort. Nici termic, nici fizic… Bitumul ăla chiar se evapora, îi simțeam mirosul, iar talpa teneșilor frigea îngrozitor. Cred că deja cedase. Așa, si???
Nu știu de unde beam apă. De la țâșnitori, cel mai probabil, că doar nu de la mega. Plecam de pe plajă pentru că era prea cald de stat la soare și ne puneam la „adăpost” în locul cu cea mai ridicată temperatură din România. Cu mintea de acum mă intreb de ce n-am explodat precum boabele de porumb în cuptorul cu microunde.
Și-n curtea școlii, și în parcarea din spatele blocului mi-a mirosit a asfalt încins, dar niciunul n-a clocotit sub mine precum a făcut-o terenul de fotbal din Costinești. Pe mine mă oftică insă altceva. Jucăm două goluri sau zece minute și doar învingătorul rămâne la masă. Să stai pe margine e infinit mai coplișitor decât să îți fie cald.
Și azi se joacă unii mai mari și uite că le lipsesc oamenii. Doamne, cu mă ard teneșii ăștia din cauciuc aproape lichid. Mă ard de nerăbdare, sigur. Dacă dau gol precis o să-mi amintesc de „mondialul” meu, de canicula din vremea copilăriei.
Leave a Comment