Deși întrebarea poate fi pusă și altfel: iși mai poate permite SUA costul – financiar și politic – de a susține aspirațiile altor țăril din est, de a adopta modelul liberal-occidental?
Extinderea NATO spre est rămâne un uriaș succes al americanilor, pe plan extern. Al lor și-al aliaților din Europa occidentală. Anii 90 și 2000 au adus bătrânului continent transformări pe care unele popoare le așteptau – cu naivitate, ai zice azi – încă de la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Scăpate de comunism, mai multe țări s-au arătat dornice de a migra spre axa binelui, spre un tipar occidental de a așeza și dezvolta societatea. Democrația nu s-a instalat atât de simplu precum o schimbare de așternuturi și nici n-a adus rapid prosperitate sau măcar încredere în rândurile tuturor păturilor sociale. România și Bulgaria sunt dovezi concludente că „mașinuțele” pornite în drumul lor spre vest n-au alunecat chiar pe un relief plat, iar terenul accidentat a cam atentat la „caseta de direcție”. Dar pentru ambii participanți la drumul spre integrarea europeană și euro-atlantică, dar și pentru alte țării care s-au descurcat ceva mai bine, SUA a avut mereu grijă să instaleze sisteme de supraveghere, ghidaj și siguranță. A fost, ca să zicem cât mai clar, o voință comună ca și estul să guste din beneficiile unor sisteme democrat-liberale. Cum Uniunea Sovietică (ulterior Rusia) a fost cam slăbită n-a existat, din fericire, vreun risc de coliziune cu tancuri sau alte echipamente militare.
Povestea se complică insă acum cu Ucraina. Calmul și chiar petrecerea s-au terminat brusc cu un război. Ceea ce a fost relativ simplu pentru Polonia, țările baltice, România sau Bulgaria, acum pare imposibil pentru Ucraina.
Succesul internațional al americanilor se izbește acum de furia și agresivitatea Rusiei. Precum un iubit ultra-posesiv, Rusia a răspuns lumii occidentale, nu doar că nu e dispusă să lase Ucraina liberă, să se-alăture țărilor din vest, ci că o va răni cu brutalitate. Dacă nu rămâi cu mine, iți voi da foc la casă, te voi supune agresiunii și chiar îți voi răni sau îngropa copiii!
Conflictul – pornit în 24 februarie – a căpătat accente apocaliptice și nu-i sperie doar pe vecinii apropiați. Amenințări cu rachete nucleare, posibilitatea folosirii armelor chimice/biologice și chiar prăbușirea Stației Spațiale Internaționale – toate fac parte din arsenalul unei terori internaționale la care SUA, într-un fel sau altul trebuie să răspundă, pentru că până astăzi, cel mai puternic membru al NATO s-a comportat ca un părinte grijuliu, preocupat de o armonioasă dezvoltare a țărilor „adoptate” din est.
NATO extins spre est, repet, a fost în mod cât se poate de vizibil pariul americanilor. Ciclurile de aderare încheiate din 1999 și 2004 au fost parte a unui turneu și a unui efort asumat atât de republicani cât și de democrați. Întrebarea este, pentru Ucraina, s-a terminat oare benzina, voința și optimismul americanilor?
Presiunea pe SUA e cu-atât mai mare cu cât alte succese pe pământ străin sunt din ce în ce mai greu de cuantificat. Și-n plus, de dat asta, Europa nu poate trage Ucraina din gherele Rusiei câtă vreme ea însăși e prinsă în legături economice vitale cu țara, fostă cândva marele urs.
În mod cert SUA a rămas unul din marii jucători mondiali. Dar cum și alte țări încep să aspire la acest statut, începi să cauți pe planetă alți potențiali aliați. Să fi rămas americanii ultimii și singurii dispuși să mai remorcheze țări spre occident?
În locul unui răspuns prefer să aduc, pe finalul acestui text, două întâmplări relatate de publicația The Jerusalem Post. Un articol spune că premierul israelian Naftali Bennet i-ar fi sugerat premierului ucrainean Zelenski să se predea. Ulterior, acest lucru a fost negat de oficialii ucraineni.
Iar un alt articol, unul de opinie de-această dată, pune degetul pe rană, subliniind pe final două lucruri – Europa a uitat ușor ororile trecutului nu foarte îndepărtat, considerând războiul o ficțiune din alt decor, relicvă a trecutului, iar omul modern (ajuns într-un relativ confort cotidian) a uitat să mai identifice răul, diabolicul. Iar acest rău poate sabota zeci de ani de liniște și progres.
Leave a Comment