Interviu cu… ghinion

– Vă deranjează dacă vorbim puțin despre copilărie?

– Puțin.

– Ce v-a plăcut cel mai mult la această perioadă, minunată presupun?

– Finalul.

– Nu v-ați distrat, nu v-ați jucat?

– Ba da. O pereoadă.

– Bun. Începem să ne deschidem, să dialogăm. Cum începea o zi perfectă în vremea copilăriei dumneavoastră?

– Îmi puneam cravata și…

– Bine. Dar asta presupun că s-a întâmplat mai târziu. Pe la 17 ani, nu?

– Nu.

– Sunteți foarte generos cu detaliile! Dar când s-a întâmplat?

– Pe la 3…

– La 3 ce? Ce s-a petrecut la 3 ani? Vă rog! Insist!!!

– Atunci am început.

– Ce? Haideți! Povestiți-ne, că suntem curioși. O țară întreagă vă urmărește. Deci, la 3 ani… ce ați început?

– Să-mi pun cravata.

– De ce? De ce atât de sobru? Și atât de încruntat? Cine poartă vina pentru copilăria dumneavoastră atât de… bine pusă la punct, atât de nemțească?…

– PSD. De vină este Peeee Seeeeee Deeeeeeee!

– Serios? Pentru atunci?

– Glumesc!

– Haios. Dar văd că nu sunteți foarte dornic să ne oferiți detalii despre cum v-ați petrecut copilăria, cum vă jucați, cum arătau verile, vacanțele…

– Astea da.

– Ce da?

– Vacanțele. Arătau bine. Ca mine.

– Tot cu cravată mergeați și la mare? Și munte, la schi?

– Sigur. Eu n-am fost unul din ăia…

– De care?

– Cu cheia de gât.

– Adică? Ce s-a întâmplat? De ce spuneți una ca asta?

– Pentru că aveam prea multe. Chei. Ai prins-o? Ha ha! Das humor…

<

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.