Mirii anului: Cîțu și Voiculescu

Deși își doresc să fie (i)evaluați separat, Cîțu și Voiculescu alcătuiesc o pereche. Una imposibilă, se înțelege acum, deși electoratul, și mai ales familiile politice au crezut că există iubire. Dar ea n-a existat. A fost mai degrabă o relație bazată pe interes. Nu al cetățenilor, ci al nuntașilor, căci s-a pus de căsătorie între PNL și USR-PLUS tocmai pentru a se putea sta la masa bucatelor de la guvernare.

Nici nu s-au servit bine aperitivele că cei doi miri (cele două mirese, ar zice răutăcioșii) s-au pus pe harță derutând, pe moment asistența. Apoi mesenii și-au dat seama că după 4 luni de relație agitată cei doi n-aveau oricum șanse la casă de piatră liniștită. Iar acum, rudele liberale și cele de la usr sau plus, caută ba să negocieze cu muzicanți să mai tragă niște hore de împăcare, cât timp își proiectează-n gând cam cum se mai poate împărți darul.

Ziceam de cei doi că-și doresc o analiză în care să apară singuri în poză. Dar nimeni nu mai poate trece peste rezultatul răzmeriței. Țara și pandemia sunt pe locul2, acum fiecare iși laudă marfa/odrasla preferată. Zestrea lui Voiculescu e transparența, a lui Cîțu e economia.

Valsul mirilor a ieșit ca dracu. Nici nu s-a dat bine drumul la muzică și fum că Vlad a zis de rudele lui Florin că umblă la cifre și că vaccinează cetățeni și mai cetățeni. (Nu e o noutate că România își asumă secvența asta de a cultiva privilegiați în defavoarea contribuabililor onești!) Iar Florin a zis de Vlad că e obraznic și că nu-l ascultă, deși la legământ el a avut piciorul electoral mai mare și Constituția îi dă voie să-l calce pe bombeu și chiar să-l dea afară din casă.

Nunta eșuată se ține fix lângă un parastas. Dar nu e loc de jenă. Se aruncă cu acuze și se-anunță mari succese economice de zici că suntem în campanie electorală. Se bagă și manele, să moară dușmanii! Dar dușmanii își freacă palmele și n-ar fi exclus, când mirii se ciondănesc, un oaspete de la PSD sau Aur să nu bage o sârbă pe interes național și guvern de uniunie.

Analiștii le-au prezis 4 ani de liniște, de reforme și prosperitate economică. Dar ăștia mici s-au pus pe ocară și sunt șanse mari să nu jucăm la botezul potențialilor urmași: Autostrada, Școala, Spitalul… Cică proveneau din familii prea diferite. Cică PNL încă s-ar mai vizita cu PSD, iar în USR-PLUS nu se știe încă cine conduce. Era o căsnicie complicată, și e clar că i-am forțat să se bage în pat înainte să se țină de mână fără să le fie jenă.

Vlas și Florin nu mai pot fi împreună. Dar părinții lor parcă ar continua nunta. Ar fi și păcat să nu strângă tot darul.

Uite-i în poză și pe proștii care suntem noi! Vai ce drăguț ne uităm la ei! De ce ne uităm? Pentru că noi plătim pentru tot circul ăsta. Pentru că asta facem noi, stăm și ne uităm. Iar mâine, poimâine, oricând, o să-i vedem și la televizor. O să ne-alegem câte un favorit că așa-i la noi în sat. Unitate prin diversitate.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.