Din orice loc, din orice timp și sigur o să mă vezi zâmbind!
Una dintre cele mai puternice amintiri cu unul dintre bunici e că într-o iarnă m-a tras cu sania. Nimic ieșit din comun și totuși magic! Din câte realizez acum, niciun detaliu banal sau senzațional nu am pus la păstrare la pachet cu-această ispravă și totuși am „indexat-o” ca fiind memorabilă.
De curând am primit pe telefon o secvență asemănătoare, cu o mică schimbare de personaje. Bunicul e acum taică-miu, iar pe sanie este fiul meu. Imaginea nu are nevoie de traducere:
Nu îmi stă mie neapărat în reflex să dau sfaturi despre cum și unde se mai găsește fericirea, dar cred că o cale la îndemână ar fi să alunecăm spre ea cu sania. Cum adică? Și la propriu și la figurat ar trebui să ne găsim mai des urcați pe o sanie, să cedăm puțin controlul și să ne jucăm, să ne prostim și să facem fix acele lucruri mărunte și ireal de prețioase.
Avem nevoie de joacă, avem nevoie să întreținem în noi, dar și în rândul celor din jurul nostru, predispoziția asta de a ne consuma timpul cu niște copilării. Niște copilării care, de fapt, sunt niște excelente catalizatoare pentru toate cele serioase ale cotidianului.
p.s. La un bloc-două distanță de tine și de mine se află sigur-sigur un deal. Nu rata ocazia de a te urca pe el iarnă de iarnă. Și spune-ți: Trage-mă cu sania, viață! Și amintește-mi mai târziu, în trafic sau la birou, de secundele în care am reușit să fiu fericit și mulțumit cu atâta lucru!
Leave a Comment