Aproape totul despre banii lui Ciorbea

A circulat zilele astea suma aia mare de tot pe care cică o încasează Ciorbea.
Și vă provoc la un mic joc:
Deschideți orice poză de pe net cu el! Deschideți apoi câte una și cu Dragnea și cu Viorica și cu Tudorel, Codrin, Șerban Nicolae. Ba chiar una și cu Klaus. Și încercați să-i priviți cu atenție și să vă răspundeți la o singură întrebare: Sunt oamenii ăștia fericiți? Sunt ei relaxați și satifăcuți cu viața lor încât să-i preocupe, de-adevăratelea, și viața altora? Trăiesc mișto? Am ceva îndoieli!
Eu mă uit la ei și-i văd schimonosiți. Au multe! Sigur că au! Au declarații de-avere, poate! Dar zile faine? Eu poate nu fac într-un an cât face Ciorbea într-o lună, dar nu mi-ar plăcea să-i trăiesc vreo secundă viața. Sincer! Nici p-aia de premier demn de bășcălie n-o vrem, este? Se visează oare cineva în locul celor de mai sus? Au cu mult peste ce avem noi, dar parcă nouă ne sunt mai accesibile niște satisfacții zilnice. Îi bănuiesc prea preocupați de oftică, venin, incruntare, de frică și dispreț și simt prea puțin apți să aibă bucurii sincere de vreo reușită-n viață. Lor nici omleta nu le iese! Și nici nu cred fac clătite sau cafea, în weekend, dimineața! Și mai e ceva. O să avem mereu ascendentul ăsta… că până la urmă tot noi îi avem în întreținere. Nu zic neapărat că-s demni de compasiune. Dar cred că e al naibi de urât să trăiești din cum și cât i-ai amăgit pe alții. Un citybreak pe care l-ai prins la reducere e posibil să fie peste deplasările pline de angoase și sutele de hectare pe care le stăpânesc cu frică și veșnică preocupare de a nu fi agățați de lege.
Deci e foarte posibil să fie nașpa (și) de ei. Asta doream să vă zic și-acum chiar cred c-o să avem toți o seară mai bună!

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.