Bine, pa, Palada!

Întâmplarea poate vă este cunoscută. V-o redau și eu pe scurt: Mihai Goțiu  – parlamentar – a fost, zic mulți în postările de pe net, „caftit” de Mirel Palada, în studioul B1, pe durata unui moment publicitar. Din păcate, nu sunt puțini cei care găsesc argumente pentru un astfel de gest, ba chiar unii îl și aplaudă.

Vă zic direct: după prostia lui Palada avem de sancționat o prostie și mai mare. În loc să respingem actele de huliganism și să izolăm indivizii care propagă astfel de gesturi noi îi îmbrățișăm. Este ireal, ilogic și impardonabil.

Mi se parte trist ce se întâmplă și mă mâhnește faptul că ne este aproape imposibil să de desprindem de niște atiudini incompatibile cu bunul simț și cu civilizația europeană. Probabil că cei care aplaudă azi corecția aplicată lui Goțiu au zâmbit și au aplaudat cu satisfacție și „mângâierile” minerilor aplicate ochelariștilor intelectuali.

Oameni buni, atitudinile antisociale, vandalismul și proasta creștere sunt chestiuni condamnabile! Numai la noi personaje precum MM Stoica au mai putut funcționa în jurul stadioanelor după ce au lovit suporteri, numai la noi condamnații sunt aleși în funcții și au din nou șansa de a batjocorii destine.

Not ok, cum zice francezul. Și dacă avem astfel de porniri nepotrivite, de ce avem pretenția ca serviciile și treburile administrative ce ne sunt servite să fie civilizate. N-ar trebui întâi să ne hotărâm ce preferăm? Hoția, bădărănia și golănia nu ne vor aduce niciodată școlile, străzile și spitalele la care visăm.

Aici nu avem de pus la zid un om cu un comporatament iresponsabil, ci avem de respins un comportament toxic și contagios care aruncă în aer o societate. Așa cum nu ne plac ghiolbanii din trafic dispuși oricând să-ți arate bâta din portbagaj la fel de indignați ar trebui să fim și față de cei care te conving cu pumnul că au dreptate.

(sursa foto: b1.ro)

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.