Țara o arde pe comedie

Cu mulți ani în urmă lucram la un ziar local. Și între articole se strecura obligatoriu și horoscopul. N-aveam cititor în stele, așa că zodiile se copiau elegant de prin diverse reviste vechi și chiar foarte vechi. Toți știam asta. Toți! Dar asta n-o împiedica pe o fătucă de-acolo să stea cu pagina de ziar în mână și să parcurgă cu voce tare cele scrise pentru zodia sub care se născuse. Apoi zâmbea și șoptea: se întâmplă, așa e! Se potrivește!
În seara asta mă uitam la tv. Între invitați era și Turcescu, astăzi deputat ales. Și despre el s-ar putea spune că e un personaj din vechile reviste, un personaj interesant pentru cei care cred și citesc în stele. 🙂
În fine, ce voiam de fapt să vă zic… În mod paradoxal țara asta are un raport nefiresc de oameni încruntați la o cantitate uriașă de întâmplări amuzante. Ba chiar aș spune că realitatea poate fi reclamată la Consiliul Concurenței pe motiv că sufocă zilnic orice tentativă de a imagina umor și situații hilare. Nu există condei cu atâta talent și cu un simț atât de ascuțit de a anticipa și de a fabrica un comic de situație precum episodul cu acoperitul care se confesează live la tv și care ulterior se alege parlamentar.
Lucrând seara pe desfășurător, pentru zeci de emisiuni matinale la radio, am întâlnit multe situații în care ajungeam cu animatorii la concluzia că e nevoie, înainte de a introduce ascultătorilor o întâmplare, de un disclaimer, prin care să subliniem că poveștile ce urmează a fi prezentate nu sunt ireale, adică rodul vreunei scriituri a la The Onion. Realitatea trișa mișelește și concura cele mai indrăznețe scenarii. N-avea nimeni timp, talent sau curaj să proiecteze fantezii precum cele pe care le găseam în știri.
Țara o arde pe comedie, exclamă serialul-brand de țară. O arde pe comedie cu oameni triști? Cu atâta amar de comedie în jurul nostru oamenii se incăpățânează în a fi posaci? Ce ironie! Păi, da! Pentru că situațiile de zi cu zi nu-s excepțiile comice pe care societatea le condamnă și nici nu stârnesc râsul prin incidența lor izolată. Nu-i nimic exotic în ceea ce e astăzi de râs. Ba chiar e supărător de firesc să ne facem cumva, undeva, de râs.
Țara n-o arde deci pe comedie, ci comedia de fapt, în cantități uriașe, ne arde încet, cu o rutină super-enervantă…