N-am experiența și nici anvergura pentru a pune pe tapet criza imigranților. Dar nu pot să nu remarc faptul ca ceea ce este astăzi subiectul zilei completează un peisaj hiper-animat, o frenezie de întâmplări pe care le-am grupat sub acest semn al crizei.
Crizele se nasc într-un ritm într-atât de alarmant încât gestionarea lor o sa ne consume cea mai valoroasă resursă: timpul.
Și nu mă duc prea departe cu analiza, spre căderea blocului comunist…Rămân aproape de vremurile cu care suntem contemporani și enumăr, la scară mare: criza generată de atacurile teroriste din 11 septembrie, criza gripei aviare, criza vacii nebune, criza financiară, criza din ucraina, criza din grecia…și, jetonul cel nou, criza imigranților. Un ultim episod care, iată, copleșește un bătrân continent cam nevrotic. Și da, aveți dreptate, le-am enumerat și eu taman pe crizele cu notorietate – level coafor. Printre ele s-au strecurat insă păsurile de proximitate, câteva mioritice întâmplări, mini-crize locale de tipul: mineriadă, naționalizăre de valută, privatizări frauduloase, jocuri piramidale, suspendări, contre între palate, arestări, fluctuații valutare etc.
Iată deci că noi ăștia care batem spre 35-40 de ani suntem pe cât de fericiți în a fi fost ocrotiți de infiriparea și prezența unui răzbel și pe-atâta de preocupați de depășirea unor crize. Unele aparent mărunte, ce țin de securitatea socială, altele cu potențial de a ajunge colosale, ce vizează securitatea fizică. De unde și drama de a nu avea șansa de a le povesti nepoților de niște episoade utopice, de Marea Acalmie, de Decada fără griji, de Epoca fără stres sau de Anii de Plictis Total ai vieții.
Astăzi îți vine să exclami că noi, românii, suntem niște răsfățați. Până acum, crizele mici par a ne fi ținut departe de probleme dintr-acele ce atentează nu la firescul vieții ci la viața însăși. Nimeni nu știe însă ce criză urmeză și cum vom trece peste. Lumea calmă, fără griji, plictisită chiar de-atâta normalitate nu cred că se mai difuzează pe parcursul vieții noastre. Iar consolarea vine la pachet cu spaima: istoria ne-a demonstrat că se poate și mai rău, că există crize mai mari și mai aspre. De gâtul cui vor atârna acestea din urmă?
Leave a Comment