Normalum

Duminică de vară cu aer respirabil. Nu fugim de caniculă. Din contră, executăm la pas program de loisir. Mergem la Mogoșoaia și ne bucurăm, ca toată lumea, că aici e suficient de mult spațiu încât să nu ne călcăm pe picioare, pe pături sau pe pedale de biciclete, închiriate responsabil de corporatiști. Până la destinație ocolim niște lucrări și ne păcălim că cineva, undeva, s-a apucat de România lucrului bine făcut. E duminică și suntem indulgenți cu toată lumea. Cineva ne depășește într-o curbă pe care Miki Alexandrescu ar striga-o pe numele mic…Ieșim cu bine din acul de păr și din adrenalina obraznică, rătăcită poate dintr-o zi de joi și tragem cu ochiul către șantier. Lucrările de la metrou sunt de ceva vreme și nimic nu pare să le grăbească. Ce-mi veni mie cu lucrul bine făcut?! Duminica lucrurile se iau mai usor…

Coborâm din mașină și miroase a mici. Aaaaaahhhh! Suntem acasa! Miroase impecabil a mici! Mirosul parcă ne îndeamnă să aruncăm kebabul luat la pachet de la Calif. Oamenii sunt frumoși. Stau pe iarbă ca la Paris, ca la Londra, ca oriunde sunt rudele noastre plecate la muncă. Ruie Mus! Sunt bine îmbrăcați și bine dispuși. La o băncuță niște tineri doar bine dispuși. Nu stau pe iarbă ca la Londra, nici ca la Paris. Mânâncă semințe ca la…Rahova. Predomină insă civilizația. Ne pierdem căciulița copilului pe o alee și o găsim pusă la vedere, pe creanga unui brăduț. Trecem pe lângă oamenii frumoși care stau pe iarbă și din nou pe lângă fanaticii bomboanelor agricole. E duminică și pe nimeni nu pare să deranjeze colțul lor de mizerie. Beau bere premium. Am sesizat clar aspectul ăsta când unul dintre ei a aruncat sticla, cu boltă, în niște  tufișuri. Două băncuțe distanță între ei și un paznic. Și pentru el e duminică și într-o zi ca asta lucrurile se iau mult mai ușor.

Parcul arată nesperat de bine. Îl apreciem și mai mult după ce găsim băncuță la umbră. De-aici observăm lumea. E civilizată. A câta oară e când zic asta? În zonă e foarte-foarte curat. O doamnă în vârstă cere, excesiv de politicoasă, să ia un loc lângă noi. Deschide, ca la șah, cu ceva clasic, legat de o operație…apoi nu riscă nicio conversație. După ce iși termină porția de porumb fiert ne mulțumește și pleacă țintă spre un coș de gunoi. Prin fața noastră se defilează la pas dezordonat, de duminică: flota de triciclete, armata celor cu căruț, armata celor cărunți, cuplurile care abia s-au cunoscut, cuplurile care sunt după încă o ceartă, hipsterii, cuplurile de gay care mai aruncă două cuvinte în engleză, fetele cu iPhone, fetele cărora nu li se văd pantalonii scurți din cauza buzunarelor, apoi cei cu biciclete și căști in urechi, apoi cei cu câine și, printre ei, cei care n-au scăpat nici de accent, nici de reflexul de a-și asorta maieele cu grătarul.

Prețurile sunt ok și chiar dacă ar fi excesive pe nimeni n-ar trebui să deranjeze. E duminică…lucrurile se iau mai ușor. Trec pe lângă o tonetă cochetă și îmi vine în minte reclama de la Digi. Normalum! Să experimentăm normalitatea, asta-i opulența noastră!

Niște tineri au legat de pomi un hamac și se relaxează mai apăsat decât toată lumea. În depărtare se văd casele celor care n-au de ce să vină să se-amestece cu noi în parc sau pe ponton. Probabil sunt și ei captivi undeva pe DN1. În dreapta se practică un soi de schi nautic. În stânga sunt câțiva care fac curățenie în locul în care au stat. Noi suntem pe ponton. Ne oprim preț de o secundă și cerem scuze celor care n-au loc de noi. De pe Otopeni se decolează intr-un ritm susținut. Pleacă lumea în vacanță! În avion mereu ai senzația asta de duminică. Păcat că nu servesc mici…

(sursa foto: iconcert.ro)