In 25 de ani transformarile din Romania au avut un ritm intr-atat de anevoios, incat atunci cand se ia curentul multi dintre noi il injuram pe Ceausescu. Cei care au plecat afara s-au pus, oarecum, la adapost de chinul reformelor si constructiei autostrazilor capitalismului de Dambovita. Oricum, cam d-aia au plecat. Sa fie feriti de tot nefirescul unei democratii cu malformatii.
Ai crede ca dintr-un egoism feroce si din dorinta lor de imbogatire rapida si-au facut lor acest bine si noua in ciuda, sarind peste tranzitie spre a cauta cu botul umed lapte si miere. Adevarul – inclin sa cred- e ca fericirea de a-ti lua stapan occidental si de a vedea, mai devreme decat noi, vitrine de mall, a venit la pachet cu drame personale si familii care au adormit rumegand cuvintele dor si casa. Nu le-a fost usor, dar au mizat pe faptul ca euro vindeca si rani si regrete.
Implinirea, pe partea economica ar zice nea Gigi, gasita la sute si chiar mii de kilometri mai la vest i-a incalzit pe-ai nostri mai aprig decat o respiratie calda de nevasta sau odrasla. Asta a fost o lectie care a sfarmat in corazonul lor ca-n piatra. In mod sigur i-au injurat si nu-i vor ierta vreodata pe cei care i-au impins sa plateasca acest pret. Oricat te-ai realiza la nivel de raft de frigider o sa scrasnesti mereu din dinti ca nu ai fost acolo sa iei mainile de pe bicicleta, cand cel mic o porneste pe calea lui. Si totusi, in mod paradoxal, lor le fost bine. Mai bine ca acasa! Intelegeti? Cu o mana au stat agatati de oportunitati occidentale iar de picior erau trasi de parinti si bunici. Plecarea lor ni se-arata mereu la televizor – e o izbanda. Si-au gasit loc de munca. Izbanda – va vor spune ei sincer – o resimt adesea ca pe-o pedeapsa. Nu mai era loc pe DN1 sau Autostrada Soarelui si pentru ei. Prea multi romani intr-o tara atat de mica!
Cu granite deschise si cu cetateni trimisi la munca in strainatate, Romania a respirat mai usor si si-a umflat un plaman, pregatindu-se de boom-uri economice. Presiunea somajului sa fie la spanioli si italieni, ca ei o duc mai bine! Banii celor care au ales pribegia au fost nemaipomenti! Cursul ratelor noastre bancare era la cheremul valului de valuta plecat de la ei. Munca lor trimisa-n tara s-a transformat intr-o cifra pe care bugetul nu si-a permis in ultimi ani s-o ignore. Capsunarii – caci asa le zice la tv – se salvau pe ei si ne salvau – fara sa-si doreasca expres si pe noi. Banii lor – multi pana in criza – se cheltuiau in Gradina Carpatilor! Banii lor au schimbat sate. Nivelul de trai din occident venea in pachete mai mari sau mai mici cu Eurolines-ul. Schimbarea „stranierilor”- nu neaparat de gust – e reala si palpabila. Hainele lor coborate din avionul de Madrid, Londra sau Milano miros, uneori, cel putin atat de frumos ca alea scumpe, de prin reviste. Cand si-au vazut si mirosit prima oara nepotii, unii bunici si-au proiectat chiar cat de relaxat si instarit e vestul. De-acolo, nu te-ntorci cu compensate sau pansament in stomac,tataie, ci cu bomboane si ciocolata din duty-free.
Gestul romanilor de-afara, de a vrea sa puna stampila, ne este tuturor util. Ne-aminteste de toate restantele pe care le-avem fata de ei si fata de noi. Sa-i lasam sa voteze! Sa-i lasam sa conteze si politic, intr-o tara pe care au ajutat-o si pe care n-au parasit-o decat fizic. O tara pe care o vor altfel pentru copiii lor, pe care o vor, daca vreti, ca-n vest, curata, cu gresie, parchet, termopan, spital, scoala si-autostrada.
Cozile celor de-afara, care au vrut sa voteze, m-au impresionat. Si mi-au aratat un popor condamnat sa traiasca in doua lumi. Vor reusi cei de-afara sa ne salveze si schimbe si lumea pe care au fost obligati s-o lase acasa? N-ar trebui sa-i ajutam si noi? Sa incepem deci sa invatam de la ei si sa ni recuperam ca cetateni, nu doar ca automate de valuta.
Leave a Comment