Unii Jurnalistii au obiceiul de a face, din pareri, stiri. Nu e treaba mea sa le spun daca e bine sau rau. Pentru asta exista filtrul numit public. Dar pofta asta de a-i intreba, mai ales pe politicieni, ce parere au despre intamplarea x sau y duce la unele secvente deopotriva amuzante si nocive.
„Ce parere aveti de Dosarul transferurilor?” a devenit o intrebare de tip „ce credeti, mai trebuie sare?” Si fireste ca, dupa gustul omului, apar fel si fel de raspunsuri: prea dura, prea aspra, prea asa, prea pe dincolo, prea ca la tara. Uite asa, un act de justitie e tratat si apreciat la papila si la sentiment.
Am vazut oameni care sunt intre primii in stat (sau care au fost) si personaje cu notorietate riscand o parere naiv-emotionala, de parca reporterul i-ar fi intrebat „cum e ciorba?”. E prea acra! Iata un mod extrem de pueril, si de periculos, de a acredita ideea ca dreptatea (sentinta, in cazul nostru) e de fapt o nedreptate. Ba multi admit ca nici nu cunosc toate datele din dosar, dar parca ar mai merge putina sare.
La MasterChef au fost cazuri in care concurentii au gatiti cu sparanghel desi nu-l vazusera nici in DEX. Dupa 10-15 episoade si 5 farfurii frumos aranjate devin bucatari validati de tabloide si emisiuni magazin. Asa si oamenii care au pareri. Dupa ce au comentat vreo 5-6 verdicte pronuntate si-au echivalat studiile si-au facut si Dreptul. Meseria lor este Auto si Dreptul la distanta, „pe televiziune”.
Suntem o tara rasturnata si superficiala, in care, oricat ai fi de necalificat, iti permiti macar o parere. Adunati parerile celor din fruntea tarii si-o sa vedeti ca sunt cu mult mai numeroase decat faptele. Trist e ca ne-au prostit in asa hal incat ii judecam dupa pareri, nu dupa fapte. Ce nu va place parerea lui Basescu despre nepotism si coruptie? Are pareri bune. Si cred ca si Ponta are o parere legata de parerile lui Basescu. Si tot asa. Propagarea parerilor si validarea lor de catre televiziuni a facut opinia publica sa priveasca adesea cu suspiciune verdictul expertilor. E normal? Ce parere aveti? 🙂
Revenind la sindromul MasterChef. Democratizarea accesului la informatie ne-a facut pe toti mai isteti si usor mai dispretuitori fata de cei care au un plus de expertiza fata de un anumit domeniu si chiar calificare. Las’ ca stiu eu, daca imi puneam eu mintea cu matematica…
Inchei cu un exemplu in care diagnosticul e clar – sindrom Master Chef: Un cunoscut s-a lasat recent prins de magia unei noi activitati. Zic la intamplare: teatrul de papusi. Ba chiar a si manuit de vreo 5-10 ori niste papusi. Zice acum despre el ca e papusar. Cum as fi eu adica pilot, fotbalist si profesor. Am mers cu masina, am dat cu piciorul in minge si am strans si fonul scoli.i :))
Leave a Comment