Luxul de a avea timp de joaca

Sa incepem povestea cu un autodenunt. Cand o aparea primul ANI al online-ului sa nu va mire daca o sa apar si eu pe lista. Ma scald in doua ape, desi nu-s convins deloc ca (sic!) as fi incompatibil. Ma complac in a ma da ba cu jurnalistii, ba cu blogarii, in functie de avantaje. Traficul de pe site nu jeneaza insa balanta cu vreo inclinare remarcabila spre blogging, iar notorietatea performantelor jurnalistice nu exista. Suntem intr-o zona de confort a echilibrului si a mediocritatii bine-bine gestionate.

Si vorbeam de avantaje. Oamenii din online imi ofera avantajul unor experiente noi, ma ajuta sa o amenint pe doamna Rutina cu bataia. Apoi intervine bonusul: socializarea! Cei mai multi dintre ei mananca o paine din socializare d-asta internautica, iar eu sunt campion si la mancat paine si la bagat in seama. Asadar, un rost mic intre blogari mi-am gasit si nu ramane decat sa va povestesc cea mai recenta intamplare: #priNeamt

poza cetatea neamtuluiPe scurt: Plimbare la Piatra Neamt in cautare de „frumusetile locului si ale imprejurimilor”.

Pe lung: Vreo 40-50 de oameni am colindat judetul #priNeamt si chiar am gasit/am vazut lucruri interesante. O sa va povestesc ei eu aici despre unele dintre ele. Orasul Piatra Neamt – atat cat am putut sa-l cunosc in doua zile – mi-a parut tihnit, curat si nu foarte scump. Hanul Ancutei – locul unde mi-ar placea sa iau pranzul zilnic, cu o conditie: sa pot ramane acolo si dupa prinz. Dincolo de poveste si povesti Hanul Ancutei are caldura (nu mi-amintesc sa mai fi vazut undeva ospatari care sa te serveasca topaind de veselie si murmurand cantece de petrecere) si mancare foarte buna: Sarmalute and stuff! 🙂 Eram cu masina, asa ca papilele n-au avut dezlegare si la d-ale cramei. Crama s-a degustat cu privirea iar orchestra de la han a reintregit experienta senzoriala. Va mai zic ceva de mancare? Pana sa ajungem la ifose de mare Chef toti ar trebui sa ne dezlegam limba la o fiarta cu paine si sare, ceapa si sunculita. Hanul Ancutei mai are de oferit si experienta cu cazare. N-a fost insa timp pentru asa ceva, ceea ce lasa loc de „pe data viitoare”.

Cetatea Neamtului – o arma meschina indreptata impotriva otomanilor sedentari 🙂 E ceva de urcat, dar e ceva si de vazut! O fortareata in care inteleg ca s-au investit ceva fonduri europene pentru refacere si intretinere. Repet, la Targoviste avem Curtea Domneasca mai la strada iar la Cetatea Neamtului e chiar pericol de silueta daca alaiul domnesc isi uita sus incarcatorul de la telefon. La intrarea in cetate bazarul clasic romanesc made in China, cu plusuri pentru borcanele de serbet. Am rezistat (greu, dar am rezistat!) tentatiei de a-mi cumpara un steag-flanela,  un stegulet cu Romania facut cu mesteug & andrele, din mohair de cea mai buna calitate :)) Cetatea chiar e impresionanta si partea asta cu istoria te-ajuta si pe tine sa pari interesant in poze.

Casa Muzeu a mesterului popular Nicolae Popa – mi-a parut hitul excursiei. De ce? Pai acolo vezi cam pana unde poti merge cu talent si pasiune la purtator. Gasesti niste case traditionale bine-bine intretinute si ele adapostesc cateva colectii de masti populare, idoli sculptati in piatra si lemn, plus, daca am inteles eu bine, figurine (sau replici) din cultura civilizatiei Cucuteni. La Popa la poarta, adica dincolo de ea, era si-o pisca moarta dupa atentia vizitatorilor. Pisca grasa si lenesa, d-aia de-ti umple Facebook-ul de like-uri. Ma mir cum de n-am pozat-o! 🙂

veselieApoi in curte s-a intamplat magia si evenimentul de la care am smuls eu titlul de mai sus. Da, aici in Bucuresti e lux sa mai ai timp. Drama apare insa daca nu mai ai timp de joaca, indiferent de varsta. La muzeul Popa din Tarpesti erau vreo 7-8 copii ce pareau decupati din povestirile lui Creanga. Fata senina si zambitoare, ochii de-un albastru ireal, obraz rosu si-o stare de spirt demna de sectia Fericire Contagioasa. Copchiii astia imbracati in toate culorile pamantului pareau cei mai fericiti si mai frumosi din lume. Urmau sa ne prezinte un dans popular, dar pana la momentul artistic s-a consumat interactiunea si transferul de energie. Ma agatam de sinceritatea chicotelilor lor pentru a recupera orele in care pierderea vremii cu jocuri era adevarata arta. Razesii astia mici pareau sa n-aiba griji, complexe, teama, trac. Am ramas total fascinat de rasul lor deloc intermediat sau determinat de vreo tableta, de pofta lor de a se juca cu si pentru noi. Si poate ca impresia s-ar fi diluat cu timpul, daca n-ar fi existat si scena de final. Dupa ce conventia a disparut si dupa ce copiii si-au terminat programul in curtea muzeului, au alergat pe un islaz, pe langa coloana noastra de masini. Pastel de haine si obrajii fara teama de a ramane fara timp! Cand iti face un copil de la tara cu mana te simti infinit mai sarac decat el. Le multumesc si le sunt recunoscator pentru ca m-au facut invidios pe luxul lor de a mai avea timp de joaca.

***

Multam Alex Filip si Toma Nicolau pentru aventura #priNeamt!

Evenimentul #priNeamt – ediția a II-a – a fost organizat de Eventur, în parteneriat cu Primaria Piatra NeamtConsiliul Judetean NeamtCosmotePetromAutoBoca | Rent-a-carRexonaCentral Plaza HotelPerla Invest și cu sprijinul Hanul AncuteiTequila Bowling ClubXdatasoft și Maia Outdoor.

 

2 Comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.