Acum va salut din week-end, tot dimineata! Am incheiat conturile cu revista presei si cu ipostaza de producator. Raman povesti frumoase, din care eu am castigat si am invatat enorm. In week-end e alta poezie, cu alt ritm. Chiar si cafeaua se bea in alta viteza! Poate o sa ne ia ceva timp sa ne obisnuim, dar sambata si duminica toti suntem mai senini si mai indulgenti. De fapt, asta si vreau in orele de program: sa gasim impreuna ritmul de loisir, sa ne rasfatam si sa ne pierdem in activitati care ne fac placere. Poate o sa fim si-un pic taiosi dar nu veninosi!

(Degetele aluneca altfel cand vorbesc la persoana I. Nu-i drept fata de voi dar trebuie sa stiti ca scrisul acesta pe blog contine urme de sinceritate controlata si dozata. Subiectivism cred ca-i zice si cred ca tocmai subiectivismul ma face sa cred ca o sa fie bine. )

Sunt pe un culoar de zbor relativ nou si pe cativa dintre voi o sa-i am pasageri. Nu stiu inca unde duce, dar sunt vreo 10 ani de experienta in bagaje si n-am motive sa fiu ingrijorat. Ba chiar as spune ca am capatat incredere si ca simt ca sunt la intalnirea fericita intre tinerete si maturitate. Cunosc manevrele si tot mi se intampla sa fiu stangaci. Stiu regulile dar abaterile le execut cu si mai mare entuziasm, semn ca rutina e un orizont indepartat. Asta e bine!

Sa analizam: Au trecut mai bine de 5-6 ani cu mine in Bucuresti, la Guerrilla sau in alte proiecte. De departe 2011 a fost cel mai intens. Stiti cate am facut pana acum? Uneori cred ca foarte multe, alteori cred ca nici pe sfert din ce au cladit altii. Timp sa fie si zile de week-end cat mai multe si cat mai senine.

Exista! Chiar exista oameni frumosi! Oameni care zambesc si-accepta relaxati provocarea, dialogul si jocul. Mi-e greu sa va spun despre ei ca sunt exceptionali, pentru ca nu-i cunosc atat de bine. Sigur nu sunt personaje fantastice sau super-eroi din filmele americane. Sunt doar frumosi si altfel decat multi.  Vreau sa scriu despre ei pentru ca, de cateva zile, reusesc sa ma surprinda.

Am impresia ca au aparut de nicaieri. Ma felicit ca i-am gasit! I-am vazut la terasele din centrul vechi, in parcuri pe role sau biciclete si, atunci cand am avut ocazia sa-i intreb doua-trei lucruri, nu m-am izbit de ziduri. Recunosc ca i-am mustrat amical si-am incercat sa aflu de ce nu le resimt zilnic prezenta. Cei mai multi mi-au zis ca sunt la job si n-au timp sa ne inunde cu felul lor de a fi. Daca intr-un colt de Bucuresti curge un rau de normalitate, ajungi sa pretinzi un bazin de oameni zambitori…

Nu ma amagesc, dar insist sa sublinez ca s-a putut. Au fost cateva ceasuri de week-end in care si strazile mi s-au parut mai curate si mai aproape de Europa, datorita lor. Frumusetea lor m-a inspirat si m-a incarcat de energie. Aveam nevoie sa stiu ca exista acesti oameni. I-am aflat la timp. Pentru ca, prin ei, incep sa am si eu incredere in mine. In ce fac si mai ales in ce sper sa se intample in jurul meu.

Ganditi-va o secunda ce as fi putut sa cred despre ce se petrece afara, in jungla asta urbana, daca nu dadeam de-aceasta oaza. Ramaneam doar cu imaginea din debutul zilei de duminica – in giratoriul de la Casa Presei, un sofer de Logan a coborand cu o bata in mana…

Astazi, intr-un parc sau in oricare loc din tara asta, o mie de oameni cu joburi si-au plimbat zambetul pe bicicleta si au anulat bata soferului furios. Propun sa fie mai des duminica!

Am bifat recent doua filme din zona SF -  I am number four si Thor -  si vroiam sa va impartasesc cat de stiintifico-fantastic m-am simtit.

Sa incep cu productia in care apare un baiet cu lanterne in palme. Nu mi-a placut. I am number four mi s-a parut o combinatie nereusita de actiune a la X-man si un romance ieftin, de duminica. Rezultatul? Un sprit cu vin si intentii bune dar putine si mult prea multa apa minerala, de umplutura.

La Thor – filmul cu un baiet cu ciocan in mana -  m-am simtit ceva mai bine, pentru ca filmul a beneficiat de ceva banuti la buget, costume ok si-o structura de rezistenta solida, si-aici ma gandesc la scenariul bazat pe mitul scandinav al zeului tunetelor si-al fulgerelor. E clar ca nici aici nu putem face apologia momentelor de actorie dar filmul este foarte bine desenat, decorul si efectele speciale il vor multumi in mod sigur pe spectatorul aflat in cautarea povestilor cu super-eroi, din copilarie.  Thor este fantastic prin realizarea decorului dar subtire si previzibil in desfasurarea actiunii. Filmul mai obtine din partea mea doua stelute in plus pentru ca personajele au umor si unul dintre acestea este interpretat de Natalie Portman.

Ambele productii se termina promitator, adica e clar ca dincolo de generic se ascunde promisiunea unor continuari, ceea ce inseamna ca la anul mergem la I’m number five si Thor number two

p.s. ce m-a surprins pe mine la Thor este ca din distributie lipseste carismaticul purtator de cuvant al Politiei, Christian Ciocan.

Ce sa fac…am fost la film. Am fost la “Buna! Ce faci?” si am ras. Eu cred ca asta e de bine pentru ca filmul se prezinta drept comedie romantica. Eu am ras chiar foarte mult si filmul e mai mult decat o comedie romantica. E o reusita. Nu ma pricep si nici nu trebuie sa va povestesc ce a vrut sa spuna poetul dar va pot marturisi ce a reusit: a reusit sa fie un film simpatic, un film cu un text/scenariu savuros si cu cateva artificii regizorale greu de imaginat intr-o productie romaneasca. Daca vreti sa mergeti la un film suficient de istet, facut incat sa va deseneze un zambet, alegeti “Buna! Ce faci?” Merita!

Revin cu o precizare pentru ca acum incep sa inteleg ce mi-a placut la filmul asta. Mi-a placut ca este o comedie construita diferit fata de secventele a la Protv/Prima, cu poante din La bloc/ Traznitii etc si TOTAL altfel fata de glumitele din zona Vacanta Mare, Mondenii.  Repet, fara sa arunc cu vorbe mari, filmul e in multe momente istet, nu neaparat prin subiect cat mai ales prin dialog.

E loc si de mai bine. Dar fara incercari de tipul asta am fi crezut ca filmul romnesc nu poate, nu vrea sau nu stie sa ofere si reteta asta.