Sa mai stam si noi de vorba, ca dupa atatea aspirine efervescente mi s-o starnit cheful de comunicare:

V-as intreba, inainte de toate, voi cat si de ce va (mai) uitati la televizor? Eu am avut parte de un week-end cu dubla scuza: sunt news addicted si la gripa refuz contactul cu pc-ul. Am bagat deci sticla la greu! Concluzii?

In primul rand, asa cum bine a observat si sotia, FOARTE multe reclame la medicamente! Medicamente si iar medicamente! In fiecare calup publicitar era prezentata cel putin o pilula care “se elibereaza fara reteta, daca apar manifestari neplacute…” Colon NumaiStiuCum e partener cu Adevarul intr-o campanie.  MIG 23 nu e avion ci e pastila de cap.  Sunt cel putin doua medicamente care se lauda la tv ca au concentratie maxima de “nustiucelibubobufren”, concentratie la liber, fara reteta. Waw! Furazolidonul are si el spot!!! Stiu ce-o sa ziceti: cacarea lumii!

Ce sa mai, te doare capu’ de cate reclame din zona pharma sunt pe tv. Exista, in mintea-mi si o explicatie. Citeam un articol publicat parca de Ziarul Financiar si constatam ca in Europa firmele care au dus-o bine si au facut profit serios in perioada aceasta tulbure sunt cele care activeaza in industria farmaceutica.  Cine are buget n-ar dureri de cap ci are dare de mana la publicitate si lobby!

Tot suntem cu discutia la spoturi tv…Un cliseu-vedeta in calupurile de publicitate este secventa toy-factory! Se prezinta produsul si-apoi 10-20 de secunde se perinda in fata ochilor tai de consumator-copchil-tembel lumea vesela si fantastica din spatele produsului. Un how is made cu imagini de tip wonderland, in care se regaseste cel putin o rotita zimtata, un arculet, culoarea roz si/sau un curcubeu! S-au luat in considerare spoturile Coca-Cola, Primola si Nescafe!

Sindromul de turma este acut si in lumea vanzatorilor si producatorilor de automobile. Voucherele din programul rabla sunt un soi de vestitori ai primaverii. Tre’ sa fi un pic atins de astenie si de euforia cumparaturilor ca sa crezi ca e un mega-mega-super-mare avantaj pentru tine ca si client ca-ti sunt primite si voucherele.  O masina cu un pret mic si inca trei vouchere ce pret are? …Dar asta-i discutie lunga!!!

La TVR1, duminica, destul de tarziu, am prins un film bun: Vipera. Tot la TVR se insista cu amalgamul cu pretentii de divertisment, un show de tip Bittman-Almasan, in timp ce la alte televiziuni (vezi Antena1) divertismentul e la pamant! Nu ma refer la rating ci la calitatea programelor!

Per total drama telespectatorului roman deriva din faptul ca are de ales intre comentarii politice in jurul lui Basescu si horele manelistilor in jurul Mariei Carneci!

Sa nu uit, am prins si doua documentare, pe national geographic si descovery: unul despre celebrele linii Nazca si altul despre trenul Maglev.

Garantat 100% este in continuare cel mai bun produs autohton de televiziune. Catalin Stefanescu e erou in peisajul media!

Cand vine vorba de succes, marimea conteaza!

Totusi, cum am descoperit America? Adica, you know, cum mi-am dat seama de adevarata dimensiune a succesului? Am vazut recent un documentar despre The Simpsons si despre toata fabrica din spatele unor oameni care au tinut pe sticla DOUA ZECI DE ANI o productie animata!

Un simplu si scurt documentar, intitulat The Simpsons 20th Anniversary Special In 3d On Ice (aici e linku’ de pe youtube!) ne-ajuta sa vedem si sa poate chiar sa intelegem cam ce inseamna succesul la nivel planetar.  Haios este ca si-n cazul filmului cu oamenii galbeni totul pleaca de la o idee simpla a unui om simplu dar suficient de creativ si de ambitios incat sa-si puna produsul la vedere de la Rio de Janeiro pana in Tokyo. (daca tin eu minte si youtube-ul a fost “copt” intr-un garaj…simplu!)

Urmarind documentarul am realizat ca simpsonii se nasteau inainte de 1990, adica in vremuri in care noi ne bucuram de o bruma de gala a desenului animat cu Balanel si Mihaela.

N-am fost si nici nu mi-am propus sa devin brusc mare fan de Simpsoni. La vremea cand erau episoadele difuzate la noi, eram tanar si nu reuseam sa extrag suficient din textul/dialogul smart. Iar acum, din ratiuni de timp si acomodare nu-mi pot lua niciun angajament fata de un serial oricat de spumos s-ar anunta. Am tinut insa la ideea de a valorifica vizionarea documentarului pentru a sublinia si repeta aceasta concluzie:

Succesul cu S mare este atunci cand faci ceva din categoria The Simpsons, nu cand te multumesti, te regasesti, te remarci, te subliniezi, te propui si autopropui in n topuri de super-vedete de tv din Romania, indragite de publicul spectator. Marimea succesului conteaza! Si sa fiti convinsi ca pana si galagia cancanului si-a certurilor, dintre dinozaurii televizati de la noi, este liniste si pace pentru telespectatorii (aia multi!) aflati la o telecomada distanta de oameni meseriasi ce intretin show-uri si productii de manual.

La final, un soi de Wiki Simpsons Bonus:

“D’oh!” is a catch phrase used by the fictional character Homer Simpson, from the long-running animated sitcom The Simpsons (1989–present). It is typically used when Homer injures himself, realizes that he has done something stupid, or when something bad has happened or is about to happen to him. Other members of his family—including Bart, Marge, Lisa, Grampa, and even his mother and brother—have been known to use it themselves. Other characters (Mr. Burns, etc.) have also used this phrase.

In 2006, “D’oh!” was listed as number six on TV Land’s list of the 100 greatest television catchphrases.^[1][2] The spoken word “D’oh” is a sound trademark of 20th Century Fox.

……………

In 2001, the word was added to the Oxford English Dictionary;^[8][9] The definition given is:^[8][10]

Expressing frustration at the realization that things have turned out badly or not as planned, or that one has just said or done something foolish…

That’s all folks!