Fiind week-end, am avut ceva timp sa fac o scurta trecere in revista a oamenilor care au venit, joia, in vizita la Guerrilla de dimineata. Am revazut pozele de pe facebook si trebuie sa admit ca sunt incantat de faptul ca in mai putin de un sezon am strans o asa galerie valoroasa: Crina Coco Popescu, Ion Caramitru, Cristian Ciocan, Catalin Stefanescu, Dumitru Prunariu, Cristian Lupsa, Marie Rose Mociornita, Marcel Iures, Horia Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Radu Muntean, Dan Chisu, Marius Oprea, Dragos Bucur, Radu Naum, Raed Arafat, Neagu Djuvara etc.

Mai jos, o sa pun pozele si dupa ce le parcurgeti si voi, o sa va rog sa-mi dati idei pentru a completa lista cu posibili invitati:

(mai sunt si alti invitati: Adelin Petrisor, Sorin Presa, Bogdan Chireac, Oana Paveluc, Violeta Dinca -de la Violeta’s Vintage  Kitchen- si Carmen Oprea – organizator TEDx, care nu se regasesc in pozele de-aici)

Simpla interactiune cu oamenii de mai sus inseamna un succes profesional pentru orice jurnalist. Personal am fost fascinat de realizarile si viziunea lui Raed Arafat, de lexicul lui Radu Paraschivescu si-al doamnei Marie Rose Mociornita, de simplitatea lui Marcel Iures, de optimismul lui Catalin Stefanescu, de curajul lui Marius Oprea si mai ales de anvergura si luciditatea lui Neagu Djuvara.

Sper ca povestea va continua cel putin la fel de frumos

31 decembrie 2010. Coafura rezista!

Asta in ciuda vantului care a batut in tot ce inseamna media. Senzatia generala e ca 2010 a fost un an prost, cu lipsuri, cu cautari si cu colegi de munca pierduti pe traseul intortocheat al crizei. Daca adun insa punct cu punct, in plan personal, strang de-o jumatate plina de pahar si de-un set de realizari, ce ma determina sa nu-l transform pe 2010 intr-o adevarata drama.

Am senzatia ca las in urma un 2010 in care am fost foarte onest cu munca. Chiar am muncit! In vara m-am implicat mai mult ca oricand in a imbraca matinalul in haine noi iar la capitolul plusuri din cariera de  producator as trece lista grea de invitati, din zilele de joi, la guerrilla de dimineata. Aici am cunoscut intr-adevar oameni dintr-o colectie normala de modele: Catalin Stefanescu, Marie Rose Mociornita, Raed Arafat etc. Mi-a ramas mai putin timp pentru momentul de la  revista presei si-mi pare rau, dar am izbutit poate pe alte fronturi.

Am neglijat unele proiecte personale si nici prezenta pe blog n-a fost una grozava. In online am avuta insa suficienta activitate si incerc sa comunic constant pe facebook si pe twitter. Pot mai mult, si-n 2011 s-ar putea sa reusesc mai mult. N-am mai colaborat asa intens cu cei din publicitate si la anul chiar va fi posibil sa fac mai mult in aceasta zona. Chiar cred ca anul viitor va fi unlui al experientelor noi.

Si-apropo de noi experiente: finalul lui 2010 mi-a adus si-o preocupare noua. Nu intr-atat de banoasa pe cat de distractiva. Am pus muzica la petreceri si cred ca cel mai bine m-am simtit cand am trimis oamenii acasa pe lumina. Aici am aflat multe despre mine, despre rabdare, despre oameni si educatie. A fost daca vreti si-o reconfirmare a faptului ca in radio inveti unele lucruri care te avantajeaza si te-ajuta “la exterior”.

A trecut un an in care politicul m-a dezamagit intr-atat de mult incat m-a facut sa renunt la combat. Rar mai scriu despre zona asta si-atunci cand o fac, o fac fie din inertie, fie dintr-o revolta prea mare. Dar vorba lui Boc: “deocamdata suntem unde ne aflam” si lucrurie nu se schimba. Din punctul meu de vedere, 2010 a fost un an de profunda nedreptate sociala, in care solidaritatea a fost pusa tot in carca celor care n-au si care au crezut poate cel mai mult intr-un trai decent.  Postacii inversunati m-au facut sa renunt in a mai posta pe platforma celor de la Voxpublica si chiar si la bere vad cum aluneca unii in patima si iluzii.  Nu am ce sa le reprosez caci si eu am fost dintre cei care au crezut in traitul bine promis in 2004.

Gata cu 2010, sa inceapa sperantele pentru 2011 si plusurile sa fie mai multe pe anul urmator. Si la mine dar si la voi. La multi ani! Si tot ce se poa(n)te!

Sa ma si sa va explic:

Imi pasa de ce ziceti si ce credeti despre munca mea si e normal sa va multumesc daca reactionati.  In discutiile de zi cu zi, cu apropiatii, nu primesc usor sa fiu criticat dar cand vine vorba de public incerc sa fiu corect si raportul sa fie unul de bun simt: voi ma ascultati, eu va ascult! Indiferent de natura observatiilor, voastre eu castig din acest dialog, in sensul ca aflu ce trebuie facut pentru a va satisface pretentiile.

Ma intimideaza totusi agresivitatea, virulenta si violenta de limbaj. Sunt in plin proces de invatare in a ignora astfel de reactii. Am primit commenturi si mesaje simple: “esti prost!” si cred ca atunci am traversat cea mai proasta zi. Culmea, sunt om si mi-e greu sa imbratisez cu zambetul pe buze, jigniri si puneri la zid. Ii multumesc pe-aceasta cale colegului, care mi-a zis sa dau delete, fara nicio urma de regret, celor care ma insulta. Nu se intampla des dar se intampla…

Ma modeleaza si ma ajuta sfaturile. “Ai grija la cutare, vezi ca ai facut o boacana, vezi ca ai gresit cand”. Recunosc si incerc sa ma folosesc de autoironie pentru a da senzatia ca am prins mesajul. Sa nu credeti ca nu-mi pare rau! Sufar teribil cand o comit, mai mult decat in cazurile in care sunt jignit.  De ce? Pentru ca nu-mi place sa deranjez mai ales prin prostie. In plus, imi place sa cred despre mine ca-s politicos si suficient de bine educat. Meseria pe care o fac e de-asa natura incat sa ma determine sa ma raportez mereu la feed-back. Cel mai bine e atunci cand ceea ce-mi iese mie din mana/gura sa pupa cu ce va place voua si ce vreti voi sa se-auda la difuzor.

Ma amuza, imi da incredere si chiar imi place cand sunt sunt laudat. Nu alerg dupa cuvinte frumoase dar nici nu ma deranjeaza sa le intalnesc. Mesajele de apreciere si de incurajare sunt confirmarea ca ceea ce fac are la un moment dat succes si “priza” si da, ele chiar ajuta la capitolul stare de spirit. (ciuclaru rulz!:) )

In paranteza fie spus, imi asum si imi rup din aplauzele voastre chiar si-atunci cand ele sunt adresate direct produsului “guerrilla de dimineata” sau realizatorilor “dobro si craio”. De ce? Pentru ca ajut si eu la show: eu sunt producatorul! In gluma fie spus, cand ceva nu iese bine, uitati de ce am scris mai sus.

***

Au trecut doua zile de prezenta ceva mai consistenta la matinal si iata ce am aflat/inteles de la voi:

1. vorbesc prea mult – da, este adevarat! Mi s-a reprosat chestia asta inca din copilarie se poate intampla si sa ma fure filmul intr-atat de mult incat sa-mi placa sa ma aud. De cele mai multe ori, ma straduiesc sa spun ceva. In plus, la butoane, ai sentimentul ca ti se cuvine si chiar se impune sa vorbesti…

2. glumele – aici e din start 1-0 pentru voi. Prefer sa-mi spuneti si sa ma sanctionati cand umorul spontan sau prelucrat nu trece de ipostaza de bascalie. Asta e un teren dificil si mie imi place sa patrulez pe-aici. Sunt multe situatii in care imi iese “lucratura” dar exersez si mici prostioare care nu prind la cei pretentiosi sau la cei neobisnuiti cu felul meu de a fi. E logic, e normal sa nu placi la toata lumea si se poate intampla sa dai una buna sau sa dai chix.  Don’t panic! Sunt suficient de istet sa stiu si chiar sa simt ce a iesit bine si ce nu. Data viitoare s-ar putea sa fie si mai bine.

3. personajul - ciuclaru la radio guerrilla trebuie sa ramana ciuclaru. El nu-l inlocuieste nici pe Dobro, nici pe Craio si nici macar pe Matei Depinde in egala masura de mine si de voi cate procente din doza de ciuclaru se pot administra intr-o dimineata. Prefer sa nu ma comparati cu nimeni si mai ales cu oameni mai buni sau mai consacrati decat mine. Este incorect si deloc avantajos pentru moralul meu sa incercati sa gasiti in mine experienta, umorul, notorietatea sau vocea altuia. Sunt foarte multi oameni mai buni si “mai altfel” decat mine (suna ca dracu’!) si credeti-ma ca e bine ca-i asa, si, pe multi dintre cei cu care incercat sa ma comparati si eu ii admir.

Pe final, o ultima remaca: nu-i usor, dar e al dracu de frumos la radio! Va multumesc si va sunt recunoscator daca intelegi asta si randurile de mai sus!

Pentru ca bine a zis cine a zis ca  “… mica e vacanta mare!”, pentru ca egocentristul sta cu buricul pamantului la soare si la vedere si mai ales pentru ca (PAUZA) cultul personalitatii n-are dezlegare la concediu va marturisesc ca abia astept sa…Ciuclaru rulez! )