Sunt client si fan Sony. Si ma bucur, uneori ca un copil, cand ei dau lupte mici pentru a-mi castiga/intretine simpatia. Marti, pe la ora 15-16 m-a sunat cineva de la Smart Point sa-mi spuna ca Play Station ma invita la meci: Otelul Galati – Benfica, in Liga Campionilor.

Am ajuns la National Arena, am vazut, si am castigat. Ok, pe teren n-am invins.   A fost 1-0 pentru oaspeti dar eu am castigat o experienta foarte faina…Meciul a inceput promitator. Am gasit loc de parcare langa stadion. Alt adversar depasit lejer a fost apoi jena si ipostaza usor incomoda de a intra la meci intr-o maniera civilizata. Glumesc! National Arena arata impecabil si la exterior si la interior. Incepe acomodarea si tatonarea cu Champions Club, zona in care vin invitatii sponsorilor. Fotbalistii ies la incalzire iar eu, intr-un separeu, dau cateva serve pe un Play Station. Castig chiar 2-3 meciuri. Berea e foarte rece si mai mult decat suficienta. Rapa (de la Galati) e accidentat si le vorbeste celor din sala despre cum se gandeste el la un posibil loc 3 in grupa. Mentalitate de campion, il apostrofez eu in gand…

Fluier de inceput… Lume putina pe National Arena. Foarte putina! Eu am cel mai bun loc din stadion dar bucuria ar fi fost de 100 de ori mai mare daca arena era plina. De ce nu sunt spectatori? Pentru ca omul care a avut in grija asigurarea asistentei la meci a fost nepriceput si poate avar. Biletele sunt scumpe si stadionul e pe jumatate gol. Au comis-o iar, pe romaneste, niste diletanti care nu inteleg ca fenomenul sport devine spectaculos si poate chiar profitabil cand tribunele sunt pline. Nici macar la peluza n-a fost om langa om. Galeria din Galati e inimoasa si e ajutata de acustica stadionului. Echipa gazda nu ajuta insa galeria si nu-si aduce aportul la entuziasmul spectatorilor. Ba mai mult, pierdem urat, fara lupta parca si la limita, dand senzatia ca oricum n-am avut intentia sau puterea pentru un duel de la egal la egal. Rezultatul era nefavorabil oricum oficialilor galateni, care dupa ce au dat chix in strategia de a avea public numeros pe National Arena, nu inteleg rezultatul din meciul celalalt, de pe Old Trafford.

Eu m-am simtit alintat fiind pentru prima oara spectator privilegiat in Liga, in Clubul Campionilor. M-am uitat la meci asezat pe un scaun de piele dar tanjeam si cautam cu privirea o tribuna fierbinte. Pe vremuri am fost acreditat la un duel al Stelei, tot in Liga Campionilor. Atunci a fost mai multa patima in iarba si in jurul dreptunghiului verde. De fapt, pulsul tribunelor l-am simtit cel mai bine la meciurile Romaniei din Elvetia. Acum, la meciul galatenilor, a lipsit euforia dar am compensat cu un plus de confort.

De la meci plec extrem de incantat. Se circula bine si-n drumul catre casa ma gandesc la duelul celor de la Manchester cu Basel: 3-3! A fost nebunie pe Old Trafford, imi zic. E nevoie de ceva nebunie pentru ca “ai nostri” sa stragna 3 puncte dupa unul din meciurile pe care le mai au de disputat in UCL. La Guerrilla curge Zona Libera si imi vine sa zambesc. Am fost in zona libera de orice gest grotesc si-absurd al golanilor de pe stadioanele noastre. Am stat langa oameni normali sau anormal de norcosi, care au job cu vedere la meci, chiar daca ei nu sunt microbisti. E si asta o liga a campionilor…

Acum va salut din week-end, tot dimineata! Am incheiat conturile cu revista presei si cu ipostaza de producator. Raman povesti frumoase, din care eu am castigat si am invatat enorm. In week-end e alta poezie, cu alt ritm. Chiar si cafeaua se bea in alta viteza! Poate o sa ne ia ceva timp sa ne obisnuim, dar sambata si duminica toti suntem mai senini si mai indulgenti. De fapt, asta si vreau in orele de program: sa gasim impreuna ritmul de loisir, sa ne rasfatam si sa ne pierdem in activitati care ne fac placere. Poate o sa fim si-un pic taiosi dar nu veninosi!

(Degetele aluneca altfel cand vorbesc la persoana I. Nu-i drept fata de voi dar trebuie sa stiti ca scrisul acesta pe blog contine urme de sinceritate controlata si dozata. Subiectivism cred ca-i zice si cred ca tocmai subiectivismul ma face sa cred ca o sa fie bine. )

Sunt pe un culoar de zbor relativ nou si pe cativa dintre voi o sa-i am pasageri. Nu stiu inca unde duce, dar sunt vreo 10 ani de experienta in bagaje si n-am motive sa fiu ingrijorat. Ba chiar as spune ca am capatat incredere si ca simt ca sunt la intalnirea fericita intre tinerete si maturitate. Cunosc manevrele si tot mi se intampla sa fiu stangaci. Stiu regulile dar abaterile le execut cu si mai mare entuziasm, semn ca rutina e un orizont indepartat. Asta e bine!

Sa analizam: Au trecut mai bine de 5-6 ani cu mine in Bucuresti, la Guerrilla sau in alte proiecte. De departe 2011 a fost cel mai intens. Stiti cate am facut pana acum? Uneori cred ca foarte multe, alteori cred ca nici pe sfert din ce au cladit altii. Timp sa fie si zile de week-end cat mai multe si cat mai senine.

Un jurnalist din Pitesti, Robert Tucescu, cere ca Romania sa-si schimbe numele in Dacia Go-Logan, cu urmatorul slogan: Toti pentru B1 si B1 pentru toti.

UDMR cere schimbarea numelui filmului de animatie Sandy Bell in Marko Bell sau macar in Sandy Bella.

Elena Udrea vrea ca dupa reorganizarea teritoriala, Romania sa renunte la leii grei si sa se intoarca la la cocosei.

Corneliu Vadim Hunor cere unirea Romaniei cu Ungaria si mutarea Capitalei la Budarest.

Mircea Geaoana vrea ca Romania sa-si schimbe denumirea in SPA NIA Estului, presedinte sa fie SPANION – ILIESCU in locul lui Traian Basc-Sescu

Elena Basescu vrea reorganizarea limbii romane pe judeturi. Intr-unul din aceste judeturi, insusi Marean Vangelie ar putea sa ceara autonomia Tinutului care nu este.