Impresii la cald (ca doar e vara) despre Motorola Milestone
Au trecut 3 zile de cand sunt cu sim-ul la adapostului telefonului primit cadou. E celebrul telefon Motorola Milestone, atat de discutat in emisiunea Guerrilla de dimineata si este primul meu aparat din generatia asta noua pe care o banuiesc a fi intitulata smartphone.
Cum e? Internetul face muzica! Adica, internetul ii da valoare acestui telefon. Daca ai Milestone si acces la o retea Wi-Fi e clar ca nu te poti simti singur in propria ta viata :). Facebook-ul, Twitter-ul si YMess-ul iti vor fi la picioare…adica la indemana! Navigatul pe net e chiar placut, tastatura neasteptat de prietenoasa iar piata de softulete si aplicatii pentru android este extrem de generoasa. Nu am folosit inca GPS-ul, poate si pentru ca drumul Bucuresti - Targoviste si retur il fac si cu ochii inchisi. Repet, la pachet cu acces la net, telefonul devine un mega funny toy.
Sunt inca in perioada de acomodare cu “unlock-ul” si cu raspunsul la telefon prin simpla alunecare a degetului si am momente cand simt ca imi lipseste clasica tasta cu receptor verde. Sincronizeaza instant si organizeaza foarte bine folderele si pozele de pe cardul de memorie. Mi-am revazut arhiva foto si video si chiar am ramas incantat de o secventa scoasa de la naftalina, un clip cu pinguinii din Madagascar (avea si sub!). Un mare plus este modul de adaptare al telefonului la continutul de tip youtube. Clipurile de pe net fac casa buna cu genul asta de telefon.
Camera foto? Modul foto este extrem de bine pus la punct si am inteles ca pe platforma asta, android, se pot instala n aplicatii care ajuta cu fel de fel de efecte incercarile fotografului. Sunt 5MB si cred ca sunt suficienti pentru un aparat care desi inca se cheama telefon are tentaculele infipte in mai multe indeledniciri. Cand vine vorba de poze si de navigat printre ele trebuie sa recunosc ca mi-a placut sa fiu prizonierul clasicului zoom a la Iphone si zapping-ului din degetel. Daca ai jungla in cardul de memorie cu tot felul de poze si dosare e recomandat sa-ti faci poteca folosind aplicatia telefonului ce se cheama Quickoffice.
Playerul de muzica e facut sa-ti devina cel mai bun prieten. Mi-a “ghicit” muzicile de pe cardul de memorie din vechiul telefon, l-am ajustat putin la EQ si am lasat piesele sa vorbeasca. Se-aude curat si sunetul e destul de puternic. N-am incercat inca setul de casti dar am avut grija sa urc muzicile pe card la calitate buna.
Revenind pe zona clasica a abilitatilor ce tin strict de telefonie, imi place cum se infatiseaza agenda si faptul ca e intuitiv si ii trece pe cei apelati des la sectiunea favorites. Stiu ca se poate face mai mult pe zona de organizare si particularizare a contactelor dar trebuie sa-ti pierzi o vacanta ca sa pui poza si semnal sonor distinct la toate contactele pe care le am eu 
.
Si ultima remarca: te simti maguluit ca utilizator de Milestone cand descarci fel de fel de aplicatii dar mai ales cand vezi ca importante site-uri pe care le frecventezi si-au adaptat platforma si continutul pentru ca tu sa navighezi usor si fara probleme.
P.S. Nu am citit inca manualul si,…sa nu radeti, mi-a luat ceva vreme sa-mi dau seama cum se da close la o pagina de net si care e faza cu cortina aia de sus in care apar notificarile legate de sms-uri & mailuri noi intrate in inbox.
O s-ajungem sa ne salutam pe strada
- Guerrilla vs Facebook -
Vorbeam zilele trecute la radio, avand ca suport presa internationala, despre cum s-a schimbat si adaptat politica din Franta dupa aparitia blogurilor si-a Facebook-ului. De curand, am aflat din ziarele financiare ca si-n Romania actorii de pe scena politica n-au ocolit onlineul, ci i-au acordat atentie sporita in campania electorala. Sunt si la noi destule personaje care au bloguri si care ne-au asaltat cu propaganda pe net. De ce oare atata osteneala? Pentru ca merita, inclin sa cred.
Lasand in urma lumea politicienilor si relatia lor cu retelele de socializare, vreau sa particularizam acum cazul Radio Guerrilla vs Facebook si vreau sa remarc un lucru: in acest caz toata lumea castiga! Iata de ce:
In radio, mai toti oamenii au conturi pe Facebook, fara ca acest lucru sa fie o sarcina de serviciu. Ascultatorii de radio Guerrilla, prin natura profilului lor socio-profesional, nu sunt straini de utilizarea aplicatiilor din reteaua Facebook. Vocile au chip, realizatorii de programe sunt la vedere cu poze, comentarii si statusuri care indica diverse stari emotionale. Ascultatorii au parte si ei fix de-aceleasi privilegii. Facebook-ul se infatiseaza rapid ca un teren excelent pentru interactivitate. Dj-ii isi testeaza audienta cu diverse propuneri, imprumuta de la prietenii de retea ideii si ii provoaca la implicare in program. Observatiile ascultatorilor vin in timp real. Astfel, publicul nu mai poate fi tratat ca simplu receptor. Acum vocea ascultatorului se intoarce catre cei din radio mult mai repede si pe mult mai multe canale, inclusiv prin chatul de tip messenger sau facebook. Ce inseamna tot ce-am spus in acest paragraf?
Ca fara sa ne dam seama incepem sa ne cunoastem. Incepem, si este si meritul Facebook-ului sa ne stim preferintele: muzica, filme, carti, locuri de vacanta, prieteni etc. Cand ne gasim zone comune de interes ce facem? Formam grupuri si exista deja dovada ca pe Facebook exista deja grupul ascultatorilor de Guerrilla. Acest grup nu se suprapune perfect cu grupul celor care consuma Guerrilla “pe On-Air” si este oarecum privilegiat pentru ca are acces la un nivel ceva mai intim in ceea ce priveste viata angajatilor din Radio. Dobro s-a plimbat cu Audi R8, Vlad Craioveanu a prins aglomeratie in trafic si este nervos, Ciuclaru a fost aseara la film iar Matei la un concert. - toate aceste informatii, unele chiar banale, un consumator de Guerrilla de dimineata le poate afla fara a intra in contact cu semnalul radio. In egala masura si cei din public pot influenta programul si starea emotionala a realizatorilor. Cum? Construind prin diverse postari “un spectru de asteptari” in legatura cu continutul muzical sau informational.
Radioul - nu doar Guerrilla- isi mai regleaza prin online, deci si prin Facebook, o slabiciune: frecventa si perisabilitatea informatiilor. La ce ora a zis la radio ca e concertul? Nu stiu, intreaba-l si tu pe Dobro pe chat.
In relatia Guerrilla vs retea de socializare, radioul mai are si avantajul unui numar relativ redus de ascultatori (in comparatie cu un post comercial sau generalist). In cateva luni, oamenii din radio ii invata la propriu pe cei mai activi in zona interactivitatii si ii poate afla chiar si pe ascultatorii pasivi care si-au trecut la preferinte si “consumul” de Guerrilla. Radioul afla foarte usor joburile si educatia publicului si in ce zona economica sunt activi ascultatorii sai si astfel isi poate adapta forma si fondul continutului.
Am pastrat pentru finalul acestor observatii o remarca in legatura cu perceptia spoturilor comerciale la Radio Guerrilla. Am sentimentul - si banuiesc ca cineva mai pregatit si mai meticulos decat mine poate avea si certitudinea - ca o reclama la Guerrilla are un impact emotional mai mare in randul celor ce o asculta decat ar putea sa aiba la alte posturi. De ce? Tocmai pentru ca, de cand cu blogurile si retelele de tip Facebook, ne cunoastem. Vorbim ca intre prieteni…Si daca de la un prieten auzi referinte, chiar si de natura publicitara, altfel actionezi. In plus, daca publicul aude de un produs care in final il dezamageste, mult mai usor se poate intorce la acelasi prieten pentru a-l dojeni.
Va salutam asadar, stimati ascultatori si prieteni de pe facebook, caci formam o gasca frumoasa (cu incredibile reusite si inerente greseli). In plus, e o reala placere sa impartim nebunia asta de meserie cu oameni ca noi/voi.
Despre o poza si despre normalitate
Sa va prezint poza mea preferata:
Am facut-o langa un stadion dar nu langa unul din Romania.
***************************************************************
Sederea in Elvetia pe perioada grupelor lui Euro 2008 si acreditarea de presa la acest turneu se inscriu in randul celor mai importante realizari, bifate de mine, in plan profesional. Nu va speriati ca nu vorbim despre fotbal ci despre cum am experimentat normalitatea de dincolo de granite. Nu o sa insist pe diferentele colosale de infrastructura dintre statele civilizate din Europa si Romania si nici pe cum inteleg unii pe-afara sa ofere diverse servicii publice. Printr-un miracol, chiar daca el se petrece peste o mie de ani, acest decalaj poate fi redus. Insist insa aici pe o diferenta greu de surmontat: felul de a fi al oamenilor. Desi este proverbiala raceala oamenilor din occident eu as preciza ca n-am resimtit-o ca un element de disconfort ci am tradus-o rapid prin onestitate si un raport mult mai bine calculat intre comportamentul individual si libertatea celorlalti.
I-am auzit pe multi preconizand ca statul printre straini ar putea duce la plictis cata vreme nimeni si nimic nu-si propune sa te deranjeze. Am in minte zbenguiala si aglomeratia de bazar din centrul Bucurestiului si realizez ca ne dezvoltam intr-un mediu natural unde predomina haosul. Am vazut si reversul medaliei, adica strazi aparent austere, cu oameni care nu se incrunta si nici nu grabesc pasul. Am vazut si trotuar asaltat de cafenele unde predomina relaxarea. Am auzit multumesc in 10 zile de Elvetia cat aud in doi ani la mine-acasa. Din nefericire in Romania, poate doar in Sibiu si-n Sighisoara am simtit siguranta si placerea mersului pe strada asa cum am simtit-o chiar si in satele de langa Luzern. In tara din care provin nu simtim si nici nu ne vine sa aranjam pietrele, oamenii si faptele in ordinea fireasca a lucrurilor. Poate si d-asta ajungem in situatia caraghioasa de a ne suprinde frumosul, corectul, normalul si chiar banulul unui autobuz venit la timp.
Ultimul paragraf al acestui post il dedic tinerilor din categoria friends din facebook si alte retele de socializare dar si fidelilor ascultatori de Radio Guerrilla. Din pozele voastre in care apar chipuri zambitoare, din atitudinea voastra cu accente civice si chiar din comentariile voastre critice din interventiile la radio imi extrag zilnic o doza minima de optimism. Printre-atatea injuraturi, atatea haine gri, sacose si chipuri incruntate, intr-o asa mare intindere de orice si oricat dezordonat si murdar, interactiunea cu voi chiar ajuta si chiar face un mic cer senin. Va intreb insa, ce facem? Cerem acum autonomia oamenilor avizi de normalitate sau mergem in tarile de origine?
