Posts Tagged ‘ emil boc

Atelierul de titluri de la Radio Romania ACTAlitati

Cetatenii din localitatea Urlati au marsaluit in liniste in aceasta seara. Ei au protestat impotriva ACTA cu o singura pancarta, cumparata de pe Okamazon.ro (un afluent din China al site-ului Amazon)  Pe pancarta scria: “Suntem atat de saraci incat nici spam pe mail nu ne permitem!”

O sicana de la Magny-Cours va lua numele lui Emil Boc. Pe aceasta portiune se va merge cu spatele si cu frana de mana trasa.

Facebook va lansa creditul ipotecar, pe timeline de 30 de ani. Cu banii de la Facebook iti poti cumpara propriul tau home page.

Televiziunile de stiri de la noi vor participa maine la o licitatie pentru Ceremonia de deschidere a Inundatiilor 2012. Evenimentul, mult-trambitat de autoritati, comparabil ca dimensiuni financiare cu Olimpiada de la Londra,  va fi patronat de Fundatia Apa Sambetei in colaborare cu ANM.

Cu banii de amenda luati de la Antena 1, CNA va intra in afaceri si va deschide in Bucuresti o fabrica de zahar K tos.

Frate, frate dar repatrierea-i pe bani. Din Japonia! De ce sa-i ajutam, daca tot au un nivel de trai “destul de bun”?

Constitutia Romaniei,

Art 17 – Cetăţenii români în străinătate:
Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.

Art 47 – Nivelul de trai:

(2) Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

Am aflat cu stupoare, de la tv dar si din presa scrisa, ca statul roman a cerut bani de transport celor repatriati din Japonia. Repatrierea românilor din Japonia, o “ciupeală” pe spinarea nenorocirii (Jurnaul National). Ba, mai mult reactiile oficiale pe aceasta tema sunt de un cinism rar intalnit :

Emil Boc : « Nu se pot face acte de caritate pe bani publici » , Teodor Baconschi : « romanii din Japonia au nivel de trai destul de bun » ( sursa : http://www.ziare.com/emil-boc/premier/boc-despre-repatrierea-romanilor-din-japonia-nu-se-face-caritate-pe-bani-publici-1083044 si http://www.mediafax.ro/social/boc-pentru-romanii-din-japonia-care-platesc-revenirea-in-tara-nu-se-face-caritate-pe-bani-publici-8082274/)

  • Frate, frate dar repatrierea-i pe bani

Potrivit mediafax.ro, Emil Boc a declarat ca statul român acoperă doar o parte din costul de transport al cetăţenilor români din Japonia care vor să revină în ţară, iar aceştia trebuie să suporte la rândul lor anumite cheltuieli, prin angajamente de plată, deoarece pe bani publici nu pot fi făcute acte de caritate. Premierul a mai explicat că suma aferentă deplasării avionului până la Tokyo este suportat de statul român, iar românii care doresc să revină în ţară trebuie să suporte la rândul lor o parte din cheltuieli, dar prin angajamente de plată, nu prin achitarea efectivă a banilor la momentul urcării în avion.

Din aceeasi sursa mai stim ca bugetul Ministerului Afacerilor Externe a fost suplimentat, de Guvern cu 1,1 milioane lei, pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi asistenţă consulară pentru cetăţenii români aflaţi în Japonia şi care doresc să revină în ţară.

Antena3.ro. a scris ca 137 de romani din cei 2.800 aflati in Japonia cer ajutorul Ambasadei Romaniei pentru a repatriati. Cu toate astea, avionul trimis de MAE, la Tokyo n-a adus acasa decat 30 de oameni. De ce ? Pentru ca, asa cum zice Emil Boc, statul roman nu face acte de caritate si vrea sa-si imparta efortul financiar cu cei care lucreaza in Japonia si care « oricum o duc mai bine »

Iata un extras din comunicatul MAE : « Guvernul României va suporta jumătate din costurile biletelor de avion pe această cursă comercială specială, cetăţenii români urmând să acopere cealaltă jumătate, atât pentru adulţi, cât şi pentru copiii cu vârste între 1-14 ani. Copiii sub 1 an vor călători gratuit. Măsura face parte din planurile de acţiune puse în aplicare de către statul român pentru repatrierea în condiţii de deplină siguranţă a cetăţenilor români aflaţi în zone critice. »

Iata ce fac alte state. Potrivit Publika.md, Guvernul Ucrainei oferă transportarea cetăţenilor moldoveni la Kiev gratuit. http://www.publika.md/guvernul-ucrainei-plateste-pentru-ca-moldovenii-din-japonia-sa-vina-acasa_263821.html

Citim si din Financiarul : « alte tari din Europa au oferit transport gratuit pentru cetateni. Ministerul francez al Afacerilor Externe a anuntat ca Parisul pune doua avioane guver­namentale la dispozitia francezilor care doresc sa paraseasca Japonia, alaturi de cele ale companiei Air France. De asemenea, Belgia a anuntat ca va trimite in Japonia un avion militar, ca mijloc de transport suplimentar, pentru acei belgieni care doresc sa paraseasca tara, dintre cei 700. «

Si daca tot este sa-mi asum riscul de a fi etichetat drept trambita de mogul iata si-un titlu interesant de pe Realitatea.net – Peste un milion de euro a plătit şeful Executivului pentru deplasări, trataţii ale delegaţiilor oficiale şi pentru întreţinerea bazelor materiale de protocol în 2010.

Revenind la pretentiile autoritatilor de la Bucuresti, vedem cum acestea au transformat operatiunea de aducere a romanilor din Japonia intr-un fiasco. Chiar si unul financiar ! Iata ce scrie Jurnalul National - Treizeci de români au fost repatriaţi duminică seara cu un avion Tarom, pus la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe. Cei repatriaţi spun că în Japonia au rămas mulţi conaţio­nali care ar vrea să se întoarcă acasă, însă nu-şi permit costul transportului, deoarece MAE le-a cerut să-şi plătească jumătate de bilet, adică 1.000 de euro pentru adulţi şi 500 de euro pentru copii. Prin urmare, avionul ce a adus cetăţenii români de la Tokio a fost pe jumătate gol, conform declaraţiilor călătorilor.

MAE a anuntat recent pe site intr-un comunicat ca « La bordul aeronavei se află 30 de români repatriaţi în urma cutremurului din Japonia, majoritatea femei şi copii. » Si tot MAE, adauga in aceeasi comunicare oficiala ca « În cursul operaţiunii de repatriere, funcţionarii consulari s-au confruntat cu patru tipuri de situaţii – cetăţeni români care au plecat pe cont propriu spre alte destinaţii, cei care au precizat că nu pot ajunge la timp datorită distanţelor, solicitând în acelaşi timp să rămână în contact cu ambasada pentru eventuale alte evacuări cu aeronave româneşti sau ale altor state, cei care au decis să rămână, deşi iniţial erau hotărâţi să părăsească zona şi cei care au renunţat la sprijinul de evacuare din diverse motive sau nu au furnizat date de contact valabile (incomplete). »

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi este preluat ulterior de Hotnews.ro cu o explicatie usor jenanta : “observ ca desi am facut toate eforturile pentru a putea salva romani in acest lant de crize din Libia si Japonia, apar controverse legate de pret; pretul a fost partial subventionat de Guvern, pentru ca altfel ar fi fost dublu; pentru acoperirea cheltuielilor era vorba, dar ar fi trebuit sa plateasca 2000-3000 de euro; romanii din Japonia au in general o situatie buna”

Sa revenim la Constitutie si la Art. 16 – referitor la  Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

  • Discriminare? Romanii din Japonia sunt mai prosti decat cei din Libia?

Românii surprinşi în Libia de revoltele populare se pot întoarce acasă pe banii statului – a decis Guvernul. Asta scria recent site-ul Europa FM – http://www.europafm.ro/stiri/interne/cursa-speciala-pentru-repatrierea-romanilor-din-libia~n47379/

Ca o comparatie, pentru evacuarea/repatrierea romanilor din Libia, asa cum scrie Evenimentul zilei – Executivul a alocat printr-o hotărâre iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), suma de 900.000 de lei, suma provenind din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Evident, in ceea ce priveste operatiunea de aducere a casa a romanilor din Libia nu se vorbeste de vreo cheltuiala de transport sau de vreun angajament de plata pe care ar trebui sa-l suporte cei recuperati din zona de risc.

  • Japonia – puterea exemplului

In finalul acestui material, am ales sa-i ofer domnului Baconschi un exemplu de solidaritate : Romania libera, 21 martei – Japonia: Mafia oferă sinistraţilor ajutoare şi adăpost. (…)Poliţia nu este singura care patrulează pe străzile Japoniei, după cutremurul devastator din 11 martie. Membri ai Yakuza, sindicatul crimei organizate din Japonia, au sprijinit menţinerea ordinii. Toate cele trei grupări majore – Yamaguchi-kumi, Sumiyoshi-kai şi Inagawa-kai – au “compilat echipaje pentru patrularea străzilor din teritoriile lor şi stau co ochii în patru, asigurându-se că nu se petrec jafuri”, spune Jake Adelstein, un scriitor American. “Sumiyoshi-kai susţine că a trimis 40 de tone de ajutoare la nivel naţional, iar eu cred că este o estimare conservatoare”, spune scriitorul pentru revista Slate. Una dintre grupările mafiote şi-a deschis chiar birourile din Tokio pentru a oferi sinistraţilor şi străinilor adăpost. “Pe timp de criză nu există Yakuza, civili sau străini. Sunt doar oameni şi trebuie să ne ajutăm”, i-ar fi spus lui Adelstein unul din liderii Yakuza. Chiar şi pe timp de pace Yakuza menţine ordinea, susţine scriitorul. Fac bani din şantaj, prostituţie şi trafic de droguri, însă consideră furtul motiv de excludere din organizaţie.

SCAMatorii plansului

Poveste: Apel la solidaritate! Se-aude prost, distorsionat din case, masini si posete scumpe. Urmeaza apoi corul unor minti inguste. Se face playback pe aceeasi placa a solidaritatii: “singura noastra sansa este ca voi sa va descurcati cu banii mai putini. (bai da-o dracului, am exclamat atunci!) Va luam 25 la suta! Primiti, nu primiti, noi tot va luam. Rabdati, sau dupa caz muriti de foame, doar pana la 31 decembrie…”

Scamatorii isi fac numarul, jongleriile lor sinstre ocupa ore bune ecranul televizorului si publicul asista incremenit la cel mai prost numar de iluzionism vandut vreodata acestui popor. Dar ce se aude? V-am mintit! Nu avem bani si ce-am spus ca o sa se intample de la 31 decembrie, nu o sa se mai inatample! Ta-raaaam! Micutul Boc apare in mijlocul arenei de circ si ne intreaba: Voi credeti ca mie nu-mi pare rau? Stupoare, nimeni din public nu rade desi asta era cea mai tare poanta din programul lui, din programul de guvernare.

N-am facut o pasiune pentru drama bugetarilor dar sunt peste masura de feremecat de curajul cu care se practica inselatoria la noi, e drept pe seama unor oameni incredibil de tacuti si de inerti. Repet: astora li s-a zis ca la 31 decembrie inceteaza perioada de sacrificiu si ca apoi isi primesc inapoi banii. Acum vine partea interesanta: reactia celor ce se manifesta in spatiul public – ziaristi, analisti, economisti, privati cu notorietate, ong-isti – este teribil de firava! E ca si cum am accepta si ni s-ar parea corect ca “aia care nu stie cum e la privat sa-si ia o imensa si crancena teapa”

Din punctul meu de vedere, Boc poate sa fie geniul din lampa reformei si-a revolutiei economice, el tot nu va fi in stare sa construiasca ceva solid si credibil dupa o asa urata scamatorie. D-aia, iar imi vine sa zic: BA DA-O DRACULUI! Nu tipa nimeni? Chiar trebuie lasati astia sa-i prosteasca pe toti medicii, profesorii, politistii etc de langa noi? Usurinta cu care se-accepta minciuna si scmul in aceste vremuri ma sperie si ma determina sa scriu acest repros. Catre cine? Catre noi!

Scriu textul dupa ce am l-am auzit la radio pe Liviu Mihaiu spunand ca o democratie sanatoasa este usor de recunoscut dupa cat de repede, puternic si corect reactioneaza oamenii. Din nefericire, ne lipsesc ani buni de educatie in a respinge si contesta cu vehementa abuzul, minciuna si chiar prostia. Pe asta se bazeaza poate si trucul scamatorilor de astazi.

Titluri de colectie 4 – Toponimica

  • Eleba Udrea
  • Emil Bocsescu
  • Dan Voicuiliescu

  • Marko Belanastase

  • Decebal Traian Remelescanu
  • Victor Ciorban
  • Alina Mungiu Pipidinescu

si

  • Corneliu Vadim Hunor

DE CINE VA PLACE CEL MAI MULT???

  • RSS
  • Twitter
  • Facebook