Asculta mai multe audio Muzica

Asfaltul nu e neted ca un luciu de apa care nu cunoaste adierea. Din contra, e zgrimturos si parca se lipeste ca un arici pe striatiile cauciucului. Imi place senzatia! E combinatia optima intre viteza cu care las masina sa alunece si aderenta. Apoi imi plac umbrele. Umbrele pomilor si iluziile optice nascute din clocotul asfaltului. Nu ma grabesc si nici nu fortez motorul. E plimbare de placere. E dorinta mea de a merge, de a explora si de a savura tot ce-mi poate oferi un drum ce leaga doua puncte.

La volan, singur in masina, ma simt excelent. Sunt eu si gandurile mele, carora, daca as putea, le-as pune un ceas pe bord. Cu visele trebuie sa o iei domol, sa nu accelerezi si sa nu bruschezi motorul. Imi plac drumurile lungi si, repet, imi place teribil sa conduc uitand de sigla de pe caroserie si de caii care de multe ori imi lipsesc   Imi plac drumurile si nu autostrazile. Prefer un drum expres, cochet, care leaga doua orase, care se pierde printre coline, care ma lasa sa vad o fantana, doua case adormite sau culorile campului.  Uneori, imi place soseaua dupa ploaie si chair deschid geamul sa-i aud respiratia. Alteori, imi place sa apuna soarele si sa se scurga ca un ou prajit pe luneta din spate.

Din pacate nu m-am nascut intr-o tara in care sa-mi pot hrani pasiunea de a merge by car, pur si simplu de placere.  Am batut multe drumuri: Sighisoara, Piatra Neamt, Constanta, Timisoara, Bihor, Sibiu etc.  Intre punctele A si B n-a fost niciodata suta la suta placere de a conduce.  Am intalnit si-am retinut in memorie doar portiuni mici dedicate rutierului din mine. Stiu si cum este sa savurezi la intreg o croaziera pe asfalt: anul trecut, in vara, am mers cu o masina de inchiriat (una foarte, foarte mica) prin insula Corfu! Efxaristo, frate!

Acum, venind de la Targoviste (pana sa intru in blestemul drumului de centura din vestul Bucurestilui) mi-am facut pofta de vacanta si de noi trasee de drive…Si cand mintea mi-o respira greu de-atata hoinarit pe sosea, o sa-i fac semn cu mana sa traga pe dreapta sa bem o cafea. Sa fie cam 5-6 dimineata. Sa fie putin frig. Eu in tricou. Soarele ca de duminica dar cu chef de lucru. Si mirosul cafelei la pahar de plastic sa se-amestece cu mirosul de drum, de vacanta, de motor, de vara….

Update: Maine pleaca la casat Furia Albastra! Ii dedic textul de mai sus! Bordu’ Sus!

Pentru ca nu suport sa ma repet. De exemplu, de cate ori ma iau in serios pe chestiuni de “ce dracu facem cu tara asta” ajung la concluzia ca Boc e naspa. Numai ca si-aceasta concluzie mirobolanta e atat de des spusa pe gura de altii incat nu-mi mai vine sa ma alatur, cu mare avant, poporului de analisti.

Am mai constatat la mine o obsesie a drumurilor. De fapt, e o obsesie si chiar o trauma cu specific national ce se refera la starea drumurilor. Doi taximetristi din Bucuresti si cativa cititori de pe voxpublica au auzit deja teoria mea in legatura cu acesti ultimi doi ani infecti cu care avem onoarea sa fim contemporani. Recent, citeam o declaratie a unui strain care spunea ca numai in Afganistan a mai vazut drumuri asa proaste! De ce suntem ca Afganistan si nu ca Polonia? Poate si pentru ca, spuneam mai devreme, politicianul si administratorul de tip Boc e naspa…adica si nepriceput si antipatic. Vedeti? Ma repet!

Nu stiu cine mi-a zis sau pe cei cai s-a nascut ideea asta in capul meu dar eu am descoperit ca in anii astia de criza era bine sa ne-apucam de niste treaba, de niste investitii in drumuri cata vreme la stiri se-aude ca-n tara sunt multi someri iar materiale de constructie au preturi ceva mai mici. Si-apropo de obesesii impartasite taximetristilor: le-am zis ultimilor doi, de care vorbeam si mai devreme, ca “avea dreptate Florin Calinescu…ca atata vreme cat faci mai bine de 11 ore intre Timisoara si Bucuresti, nu e ok”. Iata deci, ca atunci cand ma iau in serios pe probleme de infrastructura ajung sa citez din Flooooorin Calineeeeescu si nu stiu daca e chiar cel mai bun lucru.

Nu m-as mai lua in serios nici cu televiziunea. Ar insemna sa iau in serios mult prea multe manele si mult material trivial. In plus, Teo intra in politica iar Badea si Huidu fac regulat schimb de flegme virtuale. Pe cine si cand sa iau in serios? Pe Maruta? Pe Raduleasca? Pe Mandruta? Pe Capatos? Pe Abces Direct? E greu…

Sportul. Sportul se poate lua in serios? Da, dar sa fie preponderent de la altii. Traiasca internetul si programelul Sopcast pentru ca si meciurile din Champions League transmise de altii se vad si se aud altfel decat aceleasi partide comentate de cei de-acasa.  V-as mai zice ca si-n sport e nevoie de infrastructura dar m-as lua prea in serios si as ajunge la vechea discutie cu vrednicia acestui popor care in 2010 nu e in stare sa aiba un stadion de prima mana.

O sa las textul asta care alunca intr-o tristete crunta fara o incheiere dramatica. Asta si pentru ca-mi dau seama ca sunt totusi momente in viata (in familie si la radio)  in care chiar ma iau in serios. Uneori sunt chiar mandru si multumit ca mi se intampla sa reusesc.