Sa va prezint poza mea preferata:

Am facut-o langa un stadion dar nu langa unul din Romania.

Sederea in Elvetia pe perioada grupelor lui Euro 2008 si acreditarea de presa la acest turneu se inscriu in randul celor mai importante realizari, bifate de mine, in plan profesional.  Nu va speriati ca nu vorbim despre fotbal ci despre cum am experimentat normalitatea de dincolo de granite.  Nu o sa insist pe diferentele colosale de infrastructura dintre statele civilizate din Europa si Romania si nici pe cum inteleg unii pe-afara sa ofere diverse servicii publice. Printr-un miracol, chiar daca el se petrece peste o mie de ani, acest decalaj poate fi redus. Insist insa aici pe o diferenta greu de surmontat: felul de a fi al oamenilor. Desi este proverbiala raceala oamenilor din occident eu as preciza ca n-am resimtit-o ca un element de disconfort ci am tradus-o rapid prin onestitate si un raport mult mai bine calculat intre comportamentul individual si libertatea celorlalti.

I-am auzit pe multi preconizand ca statul printre straini ar putea duce la plictis cata vreme nimeni si nimic nu-si propune sa te deranjeze. Am in minte zbenguiala si aglomeratia de bazar din centrul Bucurestiului si realizez ca ne dezvoltam intr-un mediu natural unde predomina haosul. Am vazut si reversul medaliei, adica strazi aparent austere, cu oameni care nu se incrunta si nici nu grabesc pasul. Am vazut si trotuar asaltat de cafenele unde predomina relaxarea.  Am auzit multumesc in 10 zile de Elvetia cat aud in doi ani la mine-acasa. Din nefericire in Romania, poate doar in Sibiu si-n Sighisoara am simtit siguranta si placerea mersului pe strada asa cum am simtit-o chiar si in satele de langa Luzern. In tara din care provin nu simtim si nici nu ne vine sa aranjam pietrele, oamenii si faptele in ordinea fireasca a lucrurilor. Poate si d-asta ajungem in situatia caraghioasa de a ne suprinde frumosul, corectul, normalul si chiar banulul unui autobuz venit la timp.

Ultimul paragraf al acestui post il dedic tinerilor din categoria friends din facebook si alte retele de socializare dar si fidelilor ascultatori de Radio Guerrilla. Din pozele voastre in care apar chipuri zambitoare, din atitudinea voastra cu accente civice si chiar din comentariile voastre critice din interventiile la radio imi extrag zilnic o doza minima de optimism. Printre-atatea injuraturi, atatea haine gri, sacose si chipuri incruntate, intr-o asa mare intindere de orice si oricat dezordonat si murdar, interactiunea cu voi chiar ajuta si chiar face un mic cer senin.  Va intreb insa, ce facem? Cerem acum autonomia oamenilor avizi de normalitate sau mergem in tarile de origine?

p.s. Un mic bonus din cutiuta cu amintiri AICI si AICI