Stiti cat sunt de mici piesele lego? Stiti cat de fain a fost azi, cand m-am jucat cu ele?

Tocmai se terminase emisia si urma sa ma apuc de pus voci pe materiale din sport pentru week-end.  In birou, la Dobro era o casa de jucarie din piese lego. O iau si o intorc pe toate partile, privind usor mirat la imaginea de ansamblu izbutita de “constructor”.

Cred ca am apasat cam tare pe una din piese si s-a desprins. A cazut una, apoi s-au desprins altele. Panica! Nu se mai potriveau…

Ma duc in sala de sedinte, hotarat sa repar casa. Se rupe in doua-trei bucati si vorba lui Mazare, o ia dracu. Vin cu piesele in redactia de stiri, la mine la birou si le desfac, una cate una. In 3 minute doi colegi aveau sa ma intrebe: “ce faci Bogdanel?”…

MA JUCAM!

Da, ma jucam si baiet fiind ce puteam sa fac din piesele lego? O masinuta! Asta era planul dar a iesit un camion (vezi poze! seamana?)

Acum, care e morala randurilor de mai sus?

1. e bine sa te joci la locul de munca

2. e bine sa-ti faci timp pentru tine si pentru lucrurile marunte care iti bucura mintea si sufletul

3. e bine sa gasesti pretext pentru fuga din rutina si daca fuga insemana si altceva decat calculator e super

4. e bine sa te gandesti cateva minute la copilarie si sa zambesti. Jocul era pe-atunci cel putin la fel de important pe cat e munca ta de-acum

5. AM FACUT UN CAMION, UN TIR. UN LUCRU MARUNT! E SIMPATIC SI E AL MEU. CHIAR MI-A FACUT PLACERE!

p.s. Adi, multam pt poze!

Un text de prin 2007 (from my old blogmeaway.wordpress):

-Teoria plaselor de la portile de fotbal-

O ming(i)e mai buna era garantia unui joc in care crestea si implicarea. Am stiut de mic copil ca un sut intr-un balon de piele este diferit de unul intr-o “productie” romaneasca de 35 de lei. Farmecul jocului ramane insa acelasi indiferent de materialul din care este confectionata sfera.

In randurile urmatoare o sa va dau argumentul suprem pentru care parintii si profesorii (ajunsi tot din copii pana la urma, la rang de ministrii) sunt datori sa le fac copiilor terenuri de joaca corespunzatoare.

Si-acum urmeaza teoria plaselor de la portile de joc: Plasa de la poarta de joc era garantia ca meciul se joaca in conditii putin diferite decat cele in care foloseam drept bare haine sau pietre. Uneori si miza era alta ( plasele apareau spre exemplu la campionatul scolii ) alteori aduceam noi plasele ca sa ne imaginam ca jucam pentru ceva important. Cand aveam plase la porti eram mai aproape de idolii de la televizor. Plasele de la portile terenului apareau insa foarte rar si noi pretuiam fiecare moment in care puteam juca in aceste conditii usor imbunatatite. Daca profu’ de sport isi permitea sa si tuseze terenul, bucuria jocului crestea exponential. Daca dirigintele si colegele de clasa ne asistau la agitatia noastra insemna ca avem o motivatie in plus sa pretuim confruntarea cu rivalii de la “B” sau “C”…

Dupa 90 insa la scoala mea si la multe altele au fost puse in pericol si plasele acelea facute din fier, sudate in spatele “buturilor”. Am crescut in acelasi timp cu disparitia plaslelor de la porti, a portilor de fotbal, a terenurilor de joaca si a copiilor de pe ele. Si daca lupta cu trecerea timpului este mai greu de rezolvat atunci macar batalia asta pentru practicarea sportului in scoala sa fie data.

Eu nu pot sa condamn un copil ce chiuleste de la ore pentru a merge pe terenul acela de fotbal mai bun din cartierul vecin, daca nu-si face temele pentru ca a fost cu tovarasi de joaca pe terenul particular pentru o ora de miscare si suturi la porti cu plasa…

Credeti-ma, in propiul lui sistem de valori, gestul de a alege joaca este unul firesc. Uneori un meci de fotbal in curtea scolii, pe un teren amenajat corespunzator, ii poate oferi un tanar dimensiunea propriilor ambitii, il poate ajuta sa spere si chiar sa guste din clipe aparent naive dar pline de glorie. Jocul urmat fie de victorie fie de infrangere nu e decat expresia manifestarii omului care a ales sa se bucure,firesc, liber si natural de viata.