Acum va salut din week-end, tot dimineata! Am incheiat conturile cu revista presei si cu ipostaza de producator. Raman povesti frumoase, din care eu am castigat si am invatat enorm. In week-end e alta poezie, cu alt ritm. Chiar si cafeaua se bea in alta viteza! Poate o sa ne ia ceva timp sa ne obisnuim, dar sambata si duminica toti suntem mai senini si mai indulgenti. De fapt, asta si vreau in orele de program: sa gasim impreuna ritmul de loisir, sa ne rasfatam si sa ne pierdem in activitati care ne fac placere. Poate o sa fim si-un pic taiosi dar nu veninosi!

(Degetele aluneca altfel cand vorbesc la persoana I. Nu-i drept fata de voi dar trebuie sa stiti ca scrisul acesta pe blog contine urme de sinceritate controlata si dozata. Subiectivism cred ca-i zice si cred ca tocmai subiectivismul ma face sa cred ca o sa fie bine. )

Sunt pe un culoar de zbor relativ nou si pe cativa dintre voi o sa-i am pasageri. Nu stiu inca unde duce, dar sunt vreo 10 ani de experienta in bagaje si n-am motive sa fiu ingrijorat. Ba chiar as spune ca am capatat incredere si ca simt ca sunt la intalnirea fericita intre tinerete si maturitate. Cunosc manevrele si tot mi se intampla sa fiu stangaci. Stiu regulile dar abaterile le execut cu si mai mare entuziasm, semn ca rutina e un orizont indepartat. Asta e bine!

Sa analizam: Au trecut mai bine de 5-6 ani cu mine in Bucuresti, la Guerrilla sau in alte proiecte. De departe 2011 a fost cel mai intens. Stiti cate am facut pana acum? Uneori cred ca foarte multe, alteori cred ca nici pe sfert din ce au cladit altii. Timp sa fie si zile de week-end cat mai multe si cat mai senine.

Este un aforism despre social media:

“Milioane de oameni pe twitter si numai 140 de caractere”

In casa verde din Baneasa nu locuiesc extraterestrii. Dar acolo ii poti vedea! Asta bineinteles daca te uiti la Sony-ul urias din camera plina cu bere,  in timp ce se difuzeaza meciurile din Uefa Champions League.

Am fost acolo si am inteles ca e suficient sa ai o pasiune pentru sport pentru ca un mare producator de bere sa-ti satisfaca, fie si pentru putine ceasuri, cele mai nastrusnice dorinte: sa ai un big screen, prieteni si-o camera plina cu cateva mii de sticle de bere! Stiu, e chiar o secventa de film. Dap, d-ala cu happy-end… Stiu ca e marketing si ca mi s-a vandut poate o iluzie, dar cred ca mi s-a vandut frumos. Ce rost ar fi avut sa ma lupt cu mrejele ratiunii, cand am fost “rapit” cu limuzina si aruncat in “infernul” verde amenajat de Heineken?

De ce va scriu/povestesc despre Heineken Mansion? Pentru ca e o experienta chiar placuta, de care chiar consider ca eram gata sa ma bucur. Indeplineam toate conditiile: imi place fotbalul, imi place berea, nu spun nu jocurilor si imi hranesc permanent apetitul pentru socializare.  Am meritat, am fost, am vazut, am apreciat! Iata si cateva poze de la fata locului, ca sa ne bucuram impreuna:

…dupa care va puteti uita AICI, peste un text pe cat de pueril pe-atat de sincer