Lift me…down :)
Eu nu am crezut ca se poate asa ceva. Dar am vazut cu ochii mei. Scria pe o usa de lift ca ascensorul e-n revizie iar cauza e “s-a furat magnetul de franare”.
Ma intreb doar cum a oprit cel care a apucat sa mearga cu liftul fara frane…Frana de motor sau de mana?
p.s. Ridica-ma Marceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeel! 
Hai ca se poate!
Sa ascultam si noi o piesa, care degaja energie! Pe o asa criza (nu doar financiara) primavara pare o solutie ieftina de incurajare a renasterilor!
Asculta mai multe audio Muzica
Mie imi pare vesela si degraba varsatoare de optimism! Voua?
In reluare
Un text de prin 2007 (from my old blogmeaway.wordpress):
-Teoria plaselor de la portile de fotbal-
O ming(i)e mai buna era garantia unui joc in care crestea si implicarea. Am stiut de mic copil ca un sut intr-un balon de piele este diferit de unul intr-o “productie” romaneasca de 35 de lei. Farmecul jocului ramane insa acelasi indiferent de materialul din care este confectionata sfera.
In randurile urmatoare o sa va dau argumentul suprem pentru care parintii si profesorii (ajunsi tot din copii pana la urma, la rang de ministrii) sunt datori sa le fac copiilor terenuri de joaca corespunzatoare.
Si-acum urmeaza teoria plaselor de la portile de joc: Plasa de la poarta de joc era garantia ca meciul se joaca in conditii putin diferite decat cele in care foloseam drept bare haine sau pietre. Uneori si miza era alta ( plasele apareau spre exemplu la campionatul scolii ) alteori aduceam noi plasele ca sa ne imaginam ca jucam pentru ceva important. Cand aveam plase la porti eram mai aproape de idolii de la televizor. Plasele de la portile terenului apareau insa foarte rar si noi pretuiam fiecare moment in care puteam juca in aceste conditii usor imbunatatite. Daca profu’ de sport isi permitea sa si tuseze terenul, bucuria jocului crestea exponential. Daca dirigintele si colegele de clasa ne asistau la agitatia noastra insemna ca avem o motivatie in plus sa pretuim confruntarea cu rivalii de la “B” sau “C”…
Dupa 90 insa la scoala mea si la multe altele au fost puse in pericol si plasele acelea facute din fier, sudate in spatele “buturilor”. Am crescut in acelasi timp cu disparitia plaslelor de la porti, a portilor de fotbal, a terenurilor de joaca si a copiilor de pe ele. Si daca lupta cu trecerea timpului este mai greu de rezolvat atunci macar batalia asta pentru practicarea sportului in scoala sa fie data.
Eu nu pot sa condamn un copil ce chiuleste de la ore pentru a merge pe terenul acela de fotbal mai bun din cartierul vecin, daca nu-si face temele pentru ca a fost cu tovarasi de joaca pe terenul particular pentru o ora de miscare si suturi la porti cu plasa…
Credeti-ma, in propiul lui sistem de valori, gestul de a alege joaca este unul firesc. Uneori un meci de fotbal in curtea scolii, pe un teren amenajat corespunzator, ii poate oferi un tanar dimensiunea propriilor ambitii, il poate ajuta sa spere si chiar sa guste din clipe aparent naive dar pline de glorie. Jocul urmat fie de victorie fie de infrangere nu e decat expresia manifestarii omului care a ales sa se bucure,firesc, liber si natural de viata.
Radio Guerrilla - OAMENII!
O sa incep azi, pe blog, un mini-serial despre ce imi inchipui eu ca ar trebui sa stiti despre Radio Guerrilla!
Radio Gueriilla - OAMENII!
Episodul 1. - blogurile
Intr-o sedinta (acum mai bine de 3-4 luni) am aflat ca cineva a gasit de cuviinta sa-si intretina orgoliul si traficul pe blog, vorbind de Radio Guerrilla. N-are importanta ce si cum. Apoi, tot in sedinta, ne-am dat seama ca in redactie avem si noi internauti care de si din placere se dau pe net cu blogul sau cu site-ul personal. In paranteza fie spus, la vremea aceea, din motive de modestie si alte preocupari putini guerrilisti vorbeau pe blog despre a lor munca de la radio. Si eu am considerat multa vreme ca, din radio fiind, e mai bine astepti sa vorbeasca altii despre tine decat sa le spui tu lor diverse, din bucatarie. Asta e insa, alta discutie.
Si dupa sedinta cu pricina am zis: hai cu blogurile de guerrilla sa le strangem pe site si sa ne aratam lumii care cum suntem si despre ce avem chef a scrie. Asa a aparut sectiunea din dreapta, de cum va uitati dumneavoastra la homepage. Aici o sa gasiti linkuri catre diverse bloguri si site-uri. Dintre cei care scriu ii pot aminti pe Iulian Tanase, Mihai Dobrovolschi, Liviu Mihaiu, Petru, Nick, Calin Gheorghe si Alex Vidia. Mircea Oculeanu scrie si el de muzica dar are si loc de dat cu poza! Vlad Craioveanu are si el blog dar, cum spunea si pe radio, e acum fanul extenisiei ce se cheama Facebook. Din surse sigure va pot spune ca Bogdan Serban si Ciprian Dinu au site-uri in constructie. In plus, sunt si altii din echipa Guerrilla care se manifesta in online. Pe unii dintre ei ii cititi deja iar pe altii ii asteptati poate linkuiti pe site-ul eliberadio. Se lucreaza…
De ce va spun de cei din Radio Guerrilla si de blogurile lor? Pentru ca e bine sa stiti de ei si de ceea ce fac ei, intr-un mediu care le permite sa fie mai deschisi cu cei care comunica. Va mai zic de blogurile celor din Guerrilla si m-am implicat in enumerarea lor pe eliberadio.ro tocmai pentru ca stiu ca in unele momente googaliti dupa informatii legate de activitatea lor la job sau extra-job.
Sa nu uit, pe site la Guerrilla se afla si podcasturile cu diverse emisiuni si rubrici - chiar si revista presei :)). O sectiune pe care mi-ar placea sa nu o ratati este cea in care sunt adunate interventiile marca Sorin Faur de la Sinteza Zilei. Merita sa zaboviti zilnic macar 5 minute pentru ca in timp ce va puneti la punct cu actualitatea politica s-ar putea sa va si amuzati!
Ultimul paragraf: pe net, cel putin in ultima vreme, lumea vorbeste frumos despre Radio Guerrilla si nu va ascund ca asta-i motiveaza pe oameni. Suntem si criticati si uneori ne pica greu sa admitem ca sunt lucruri pe care nu le-am stiut sau nu le-am simtit. Va multumim insa ca acasa, pe net sau in masini sunteti cu Radio Guerrilla. Acest ultim paragraf se vrea o confirmare a faptului ca stim ca sunteti acolo. Cel putin in ultima saptamana am vazut oamenii din lumea afacerilor, artisti, oameni consacrati din media, dj de la alte radiouri sau pur si simplu oameni care nu au statut de persoane publice, vorbind si trecand acolo intr-un post sau commment numele Radio Guerrilla. Speram si ne straduim sa nu dezamagim.
Va urma. Ne-auzim la episodul 2
Tehnic vorbind
se-ntampla niste probleme:
1. Cu blogul. Incerc, dupa timp si pricepere, sa-l fac mai prietenos. Am umblat la pozele din front page, la skin (sper ca acum sa fie mai citibil! si daca ma enervez il arunc si-l schimb) si am reorganizat partial si coloana din dreapta. Aveti sugestii si reclamatii?
2. Cu emisiunea Guerrilla de dimineata. S-a intamplat sa suspendam pentru o perioada (scurta speram) activitatea de la 6 la 7. Reluarea programului si revenirea noastra pe post depinde de niste detalii, chiar tehnice. Pica bine niste minute de somn dar sunt oarecum nemultumit ca am lasat niste oameni, dincolo de difuzor, sa indure singuri trezirea. Dap, trezirea cea grea de prea prea dimineata. Multumesc (si-n numele colegilor) pentru mesaje, intrebari si incurajari. Sper sa ne reauzim!
3. Cu ziarele. De la revista presei. Am senzatia ca subiectele sunt chiar anoste si ca aduc in prim-plan tot griul de pe lume, care, culmea se repeta insistent in frumoasa noastra tara. Bucla in care am intrat sper sa nu fie atat de deranjanta pe post pe cat o resimt eu. Ma gandesc insa la niste solutii de a improviza si altfel de momente in cele 2-3 minutele de lectura a ziarelor.
4. Cu gatul. Ma doare. E suparator si atenteaza chiar la obiectul muncii :)). Lucrez la treaba asta cu ceaiuri, cafea cu lapte,, vin fiert, tuica fiarta etc.
5. Cu criza socio-profesionala. Simt o oarecare stare de disconfort. (Vestea buna e ca after the teambuilding treaba nu e atat de acuta ca inainte). Criza se simte din doua motive:
- Media, domeniul in care lucrez, chiar cu placere, nu treverseaza cele mai faine momente. S-au inchis ziare, s-au micsorat bugete sau salarii si nici experiente de creatie in publicitate nu mi s-au mai intamplat. In plus, calitatea a tot ce inseamna produs media livrat catre public sufera vizibil. TV-ul ne este martot. Nu-mi plang de mila ci mai degraba spun ca avem un balaur in plus de rapus inainte de a ne gandi cum sa facem sa-l multumim pe stapanul nostru, Ascultatorul.
- Timpul si cheful de out in town sunt specii pe cale de disparitie. Prefer odihna si netul in defavoarea unei beri in oras. Stiu ca nu e chiar ok pentru casa sufletului si incerc usor-usor sa ma agat de niste oameni de bine pentru a iesi la aer. Poate o cafea in week-end in Fiord, in Targoviste…poate un teatru etc. Si-apropo de iesiri in za town: dupa apelul meu de a face o treaba faina adica de a aduna date despre cum, cand si unde se intampla lucruri de calitate, de vazut si testat, am deschis o pagina noua pe blog. Se cheama Vezi Pe Unde Mergi (VPUM) si este deschisa tuturor organizatorilor, amatorilor si vizitatorilor.
In rest, sunt ok :))
Trebuie sa stii sa te ridici ca sa poti anticipa sau controla o coborare!
Presiunea pe tibie e infernala. M-am incalzit si am impresia ca nu inaintez. Ba mai mult, alunec! Toti merg mai repede decat mine. Am senzatia ca sunt un cyborg din desene animate. Sunt afara! Rosu in obraji, am trecut granita si din fata monitorului sunt aici, pe frontul alb, unde incaltarile sunt grele si robuste. Sper ca nu rade nimeni de mine…Imi vine sa-mi lipesc un afis de geaca: in aproape 30 de ani de existenta nu am purtat niciodata clapari!
Nimeni nu remarca insa mersul meu nenatural si asta m-ajuta si pe mine sa uit. Am ajuns! Asta e partia?!?? Lume cam multa…Wau! Astia-s nebuni, se dau cam cu… cu viteza! Altii n-au implinit inca 5 ani dar alunca frumos si inving frica si gravitatia cu naivitatea varstei dar mai ales cu bucuria jocului. Jocul de-a schiul… E fain! Trebuie sa fie fain! Ar trebui sa ma dau!
N-am insa curaj. Nici nu stiu sa intru in schiuri. E jenant. Cam aiurea situatia: “mai bine imi luam sanie!”. Sa ma incalt si cu schiurile? Hai! Ce caraghios!?! Imi vine sa rad dar incerc sa par concentrat desi imi pare ca nu o sa ma las dus de “lemnele” astea de sub mine. Mi-as face o poza asa fara coborare, s-o pun pe net…Ma gandesc totusi ca trebuie sa ma dau…Imi fac curaj, ca doar am facut sport! Stiu, sahul nu ma ajuta aici dar pot sa dau si cu piciorul in mingie, am avut si julituri in genunchi, deci ce poate fi mai rau?
PUB: VREI ECHIPAMENT DE SCHI? CLICK AICI
Primesc indicatii de pe margine: “ai grija sa nu cazi pe fata sau in spate!” Am cam multe griji. Picioare intepenite care trebuiesc inclinate, talpi care au rasarit precum nasul lui pinochio, bete de sprijin, echilibru, frana, atentie etc. Decid sa ma dau! Plec usor dar cu atitudine de invingator. Intr-o secunda filmul se rupe. Nu exista control! Picioarele nu raspund la comenzi, pierdem legaura…pierde le ga ra zbuffffffffffffffffff! Down! Foarte ciudat, nu rade nimeni? Atunci rad eu…putin si stanjenit.
Nasoala situatie dar bine ca niciun pasager nu e vatamat. Reluam! Reluam, am zis! Pamantul alb si inclinat se opune cu inversunare incercarilor de a ma repune pe picioare. Primesc intariri: “te ajut?” Ca omul derutat de un potential inec intr-o apa penibil de mica intind mana si revin in pozitia “pe verticala”. Sunt insa prea departe, departe de salvare, caci zona de impact e chiar in jumatatea partiei. Nu pot sa decuplez schiurile! Ce situatie! Acum chiar ma vede toata lumea! La terasele din 3 statiuni se discuta deja de ala cu geaca rosie care nu stia sa se dea cu schiurile…
Daca ajung la margine, plec la cabana! Nu e de mine sportul acesta! Mai incerc totusi o data! Zbuffffffffffffffff! Cealata parte! Timp petrecut pe schiuri? Sub 10 de secunde. Macar stiu sa cad in lateral si vad ca pot decupa claparii de schiuri. E greu cand imping cu betele dar macar revin pe picioare. Cand ajung la margine mai incerc o data. Copiii de langa mine tin sa ma umileasca. Ha! Acum il vad pe unu’ mai invarsta si chiar mai panicat. Asa da!
Invat sa franez si sa controlez viteza. Plugul! Vad ca toata lumea il face. Aproape toata lumea. Acum schiez! De 5 ori mai incet decat toata lumea dar alunec! Cad chiar inainte de baza partiei, dar imi vine sa rad. Am mers ceva, poate mai mult de 50 de metrii. Acum, parca nici “lemnele” aste de sub talpi nu-s chiar atat de mari. Urcarea imi taie rasuflarea…Sa urc cu teleschiul? Hmmm…nici gand, acolo merg doar cei care stiu sa se dea. Sa o luam usor. Hai, curaj, de data asta ne jucam: franam, lasam putina viteza si iar franam. Coborare perfecta! 10! Nadia la barna si eu pe schiuri: doua exercitii perfecte. Olimpiada mea era insa doar o intrecere cu propria frica…
Ma dau de la jumatatea partiei. Toata ziua… As urca pana mai sus de unde se vine cu viteza. Am cazut insa de-acolo, asa ca mai bine fac un cantonament lejer ca sa imbunatatesc tehnica in dauna senzatilor. De-aici parca nu imi mai este frica si chiar imi vine sa fac bravura pe marginea performantelor mele. Mai bine tac, eu nici macar curba nu stiu sa iau.
Asta e, schiez cu program lejer, de vara: putin si-ncet! Dupa ce ma duc la masa, ma intorc pe partie si ma dau chiar si pe nocturna. Ma duc sa predau schiurile cand voi fi multumit de mine sau macar pana cand tibia-mi cea fina e o sa strige ca va fi ondulata de claparii de cyborg din picioarele acestui schior de desene animate…
p.s. Nu sunt un sofer intr-atat de bun incat sa incurajez o discutie pe-aceasta tema. Sunt…normal. Normal-masculin, ceea ce la volan pare un plus. De altfel, in 5 minute cred ca pot explica, dand vina pe genul masculin fireste, ca automobilul devine extensia mea fireasca, ca-l simt si controlez cu aceeasi dexteritate cu care isi manevreaza domnisoarele posetele.
Treaba asta cu extensia, cu legatura om-mijloc de locomotie m-a ajutat, cred, si pe partie. Cand am avut incredere si mi-am inchipuit schiurile parte din mine…totul a devenit mai usor. O sa ma dau poate mult timp de la jumatatea partiei si o sa ma simt ca si cum as purta lamaile/mamaligile de incepator. O sa raman insa cu satisfactia ca am luat, la limita, permisul si pot intra si eu in traficul plin de oameni fugiti de orase si sosele pe pamantul alb care aluneca!
Macar aici tamponarile nu-s urmate de amenzi si sunt si oameni care isi cer scuze…
Click pe nas!
Si-apoi alegeti un titlu pentru acest post:
a) la gura sobei
b) colectia de modele
c) where is the mouse?
d) Friends
Antrenament pentru Hunger Management
Salata cu brocoli si ton
1/2 “tufa” de brocoli
1 cutie file ton in ulei
1 morcov
1/2 ardei gras (rosu!)
busuioc
lamaie
————————————–
Salata cu borcoli si ton se prepara in mai putin de 1o minute. Se pune apa intr-un vas si se fierbe bucata de brocoli. Se fierbe intreaga, cu tot cu codite…Intre timp se da morcovul printr-o razatoare medie iar ardeiul rosu se taie cubulete mici. Legatura de brocoli trebuie sa fie suficient de bine fiarta astfel incat si cotitele sa fie foarte moi la taiere. Dupa fierbere taiam marut brocoli, punem putina sare peste el, fruze verzi de busuioc, tocate marunt (si poate putin piper) si-l intindem intr-un vas suficient de adanc. Peste acest strat se imprastie bucatele de ton, cam jumatate din cantitatea unei cutii. Morcovul razuit se-amesteca cu ardeiul taiat cubulete si se presara peste ton. Apoi, restul de ton vine presarat peste intreaga compozitie. Dupa gust, se poate stoarce zeama de lamaie. Rezultatul? O salata racoritoare, hranitoare si…neasteptat de gustoasa!
Logic, pofta buna!
Ingrediente pentru cel putin o zi faina
Eu m-am gandit, luand in calcul si weekendul peste care dam negresit, la doua sugestii:
- o escala la Violeta, un dragut bistro din centrul Bucurestiului…
- si, un film lejer precum spritul de vara intitulat It’s complicated
Acum, cateva consideratii legate de prima propunere. Violeta’s Vintage Kitchen este o locatie faina si prietenoasa. Restaurantul te va castiga prin cea mai gustoasa paine de casa si prin nenumarate si neasteptate combinatii de ingrediente. In traducere simpla si populara, s-ar putea sa-ti placa sa faci pe clientul la Violeta pe Str. Batiste, nr 23 (colt cu J.L.Calderon) judecand dupa cel mai just si nimerit argument: mancarea! Buna, chiar foarte buna, la preturi acceptabile, chiar foarte acceptabile.
Eu am ajuns aici, agatat pe twitter de cele mai apetisante fraze intalnite in online-ul autohton. Iata niste exemple recente: Tartă de ciocolată cu nuci şi portocale, tort de Mascarpone cu pere, mentă şi ciocolată sau Pîine cu cartofi, coriandru şi seminţe de muştar. Urzici la cuptor, cu orez, Parmezan, ciuperci si smintina. Uffff! Sunt vulnerabil la gastro-pr :)) si presimt ca si voi sunteti.
Ah, sa nu uit, eu am mancat o supa-crema de fasole cu… menta!
Si… ca sa asezonam la reclama de mai sus si-o umflare de pipota personala, as mai adauga faptul ca cei care conduc afacerea despre care v-am povestit au pus banana in laptele cu cereale dat copiilor, dupa ce-am zis eu la radio, muuuult prea dimineata, de aceasta inovatoare combinatie
Despre film nu zic nimic. Sa-l las mai bine pe el sa se prezinte:
Si daca intre cele doua posibile ingrediente pentru o zi/seara faina e loc si de-o tastatura si-un zabovit pe bloguri, va recomad si postarea super si chiar hyper simpatica a lui Petreanu cu/la super si chiar hypermarket!
Jmaf!
Asa ai ajuns pe blog la mine. Doua-trei cuvinte aruncate aiurea pe google! Search si…jmaf! Te-ai trezit aici. Dar ce cautai tu de fapt? Sa facem o scurta recapitulare a celor mai interesante cautari/trimiteri catre www.blogmeaway.ro, insotite si de niste meschine adnotari:
- antonescu vs basescu - a pierdut geoana
- de ce a pierdut geoana alegerile -nu din cauza lui
- maical - este un artist de care poporul isi aduce aminte mai ales prin faptul ca-si tragea chilotii peste pantaloni, in asa hal de lesinau fetele
ma plesnea cu penisul peste gura - cred ca te batea cu dragoste dar daca spui la toata lumea o sa te dea la ziar ( vezi foto)
- care este cel mai bun unghi de filmare pentru a transmite live sfarsitul lumii? - evident, nu unghiul mort
- texte de revelion - la multi ani?
- cat tine vacanta de iarna - foarte putin si incredibil de putin fata de cea de vara. vacanta de vara nu-i ca cea de iarna si invers!
- cum sunt eu? - Curios,narcisist si naiv judecand dupa faptul ca intrebarea i-o pui lu’ google.
- eleganta si rafinament - ati ajuns unde trebuie! Aici e Blogmeaway.ro, adica blogul lui Bogdan Ciuclaru
- in carei se organizeaza michael jackson day - reiau: they don’t carei about us!
- not at my desk traducere - sunt la calculator si ma uit pe site-uri deocheate si n-am chef sa-mi alunge gandurile o amarata de fereastra de mess
- viata unui castigator la loto - abia astept sa scriu cartea sau macar sa mi se intample
- 10 motive sa votam cu basescu - prea tarziu, au fost stranse, se pare, mai multe ca sa nu voteze lumea cu geoana
- ahh.vreau sa-mi bag penisul in gura si in cur - ahh tradeaza clar nerabdarea dar si faptul ca nu e nimeni sa te ajute
- ce sa cumpar de craciun/ce sa imi cumpar de craciun - cadouri pac-pac, m-ai inteles?
- compunere despre cum miam petrecut vacanta de iarna in limba engleza - tre sa inveti intai “satio” petreci in romana!
- cum ajung emailurile in trash - le duce barza!
- dii silver away - calaretul singuratic si-a bagat net!
- geoana mergea la munte in tinerete? - nu, el mergea la vantu sa se obisnuiasca cu clima!
- ma ajuta la credit faptul ca am telefon fix - da, dar e mai bine sa ai salariul mare
- matei ciuclaru - NEVER!
- photo in care sa iti bagi poze - cum?
- sa se schimbe culoarea la mouse - poate dupa ce-l speli…
- sindromul ascunsului in dulap - nu e o boala ci un sport extrem. Extrem de aiurea pentru cel gasit in dulap!
- statusuri pentru bebelusi - got milk! fac caca?
- unde a fost dezbaterea de la cluj? - ??? (nu in Ungaria, sper!)
- lustre cu ventilator - am mai spus, un produs facut parca pentru cei care simt ca se sufoca atunci cand se spanzura.
p.s. Daca ai ajuns aici dupa ce ai cautat (pe www.stapanulcuvintelor.ro) cuvantul mogul si ai dat click pe el, nu-ti cer decat putina indulgenta si rabdare. Chestiunea e, sa zicem, under construction! Jmaf!
Loganul care vorbeste
Foto Agerpress, via anndrei.info
Recent, Dobro zicea ca atunci cand Basescu a ales sa conduca un Logan a coborat standardul functiei prezidentiale. N-am fost si nu vad deocamdata de ce as fi de-acord. Basescu, a facut, o repeta si colegul Dobrovolschi, zece alte gesturi care nu erau in acord cu functia pe care o reprezinta in stat. Cu Loganul situatia e, scuzati cliseu, complexa. De ce n-as risca sa o traduc printr-o miscare populista si-atat?
Contextul in care se intampla gestul presedintelui de a cere o masina romaneasca celor de la SPP ii positioneaza miscarea, mai degraba, in categoria “smart move”. Sunt convins ca daca protocolul si cazurile particulare cer un automobil de alta tinuta, acel automobil este mereu la dispozitia presedintelui. De altfel, pe imaginile de la reinstalarea in functie a presedintelui nu apare celebra Dacie Logan.
In opinia mea, Basescu nu e strain de strategii si pozitionari inteligente. In 2004 ataca cu celebrul ardei iute un public pregatit din punct de vedere al intelectului sa descifreze mesajul. Acum pare sa-si fi pierdut apetitul pentru combat in zona asta, vrajit de caldura prea deselor bai de multime. Omul politic Basescu este insa ahtiat sa dea gol si, da, lui ii se poate reprosa ca din comoditate alege sa joace in ligi inferioare. Produsul, marfa, brandul Basescu s-a vandut in trecut la mall si orase, acum e si pe taraba in piata, la targ, obor, OTV etc.
Ca PR as trece decizia de a conduce Logan ca o manevra inspirata, tradusa chiar si de media prin “incurajarea economiei nationale”, o pozitionare care genereaza, daca nu simpatie, macar stiri de presa. Traian Basescu poarta insa vina ca isi completeaza tabloul gesturilor nu doar cu episoade din laboratorul de imagine. El se mai intoarce si la popor, scapand, precum soferul de rand, aluzii gen: “daca te urci pe masa iti spun!” si ii ofera (si) lui Dobrovolschi imaginea urata, pe care, pe buna dreptate, o semnaleaza si contesta.
Repet, luata la o analiza cu lupa, miscarea cu Loganul nu face parte din otevizarea sefului de stat ci, din nefericire, se contabilizeaza cu plus la alte gesturi din aceasta sfera. Inainte de a invarti volanul de Logan, “Base”, cum ii spune strada, si-a tamponat blazonul cu fel de fel de vorbe demne de puntea vasului. Chiar si naturaletea cred ca se poate educa. Altfel, se-ajunge la replica “tiganca imputita” si risti sa fi confundat, cand te urci in Logan, cu cocalarul de mici si iarba verde.
*****
Precizare:
De ceva vreme discut, la radio, subiecte politice. Cu Dobro, discutiile sunt in general in contradictoriu, mai ales cand apare si ingredientul Basescu. Pentru ascultatorii de Guerrilla deveniti chiar si fara voia lor martori la, uneori spumosul duel de opinie, as face urmatoarele precizari care sa explice cum reusesc asa des sa primesc eticheta de “comunist, fan al lui Basescu”:
- ca reporter - pe politic si administratie-, pana la venirea mea la Guerrilla eram destul de vehement si de acid. Se intampla asta si cu cei de la putere - pe-atunci PSD- si cu cei din opozitie (sa zicem PRM)
- ca moderator de emisiuni electorale (prin 2004) ma straduiam sa fiu impartial. Am stat de vorba (nu la Guerrilla) pe-atunci cu oamenii aparent nesemnificativi din zona politicului dar si cu grei precum Mircea Geaoana, Adrian Nastase, Petre Roman, Theodor Stolojan, Mona Musca. N-am in palmares niciun interviu cu Basescu.
- pana la venirea in Bucuresti am fost, neoficial si neremunareat cu acte, consilier pentru un senator PNL. Eram suficient de necopt incat sa nu ma iau prea in serios…
- am primit propuneri si am ajutat cu sfaturi oameni din sfera politicului mai ales cand intrebarile lor erau legate relatia cu presa. Nu am fost niciodata purtator de cuvant pentru vreo organizatie de partid si nici nu am pledat la ziar sau pe radio cauza vreunui candidat.
- am votat cu Basescu in 2004 si cu celalalt candidat, recent, in 2009. Primul tur cu Crin Antonescu, al doilea cu Geoana. La europarlamentare n-am fost in tara si n-am votat.
- am facut revista presei si pana in 2004, e drept, la un radio de provincie. Cu o mica intrerupere, am continuat sa selectez/sa citesc din ziare cele mai imoportante stiri si in anii care au urmat. Si maine, daca voi fi sanatos, voi activa pe post de cititor de gazete. Ce se-aude pe post atunci cand se intampla expressa de dimineata are mare legatura cu ce mi se pare mie potrivit sa se-auda. Asta se traduce prin “citesc ce vreau, adica ce merita a fi auzit” minus doua, trei, zece etc. stiri care, fie imi scapa, fie sunt in ziare care nu vin la redactie, fie nu se califica in acceptiunea mea din acea dimineata pentru publicul intuit a fi “de Guerrilla”. Uneori, cand situatia si inspiratia ajuta, ne jucam si la revista presei si nu luam totul prea in serios.
10x to Big Server
Bogdan Ciuclaru tocmai ce si-a facut update-ul anual. Acum este in varianta 2.8!
Spunem ce culoare are blocul tau ca sa-ti spun cine esti
sau “Cum am supravietuit duelului cu Dobro”
Colegul Dobrovolschi a prins in poza niste blocuri urate. Necazul este, si-aici are dreptate, ca au iesit urate (spune el!!!) dupa ce au trecut prin procesul de infrumusetare (celebra reabilitare termica). Apoi s-a panicat si s-a alarmat in legatura cu viitorul tuturor privitorilor de blocuri. Ce ne facem daca toate devin asa? Cum o sa mai putem sa le privim? Cum o sa mai traim cu ele asa?A aflat ca nu-s toate chiar asa ci sunt si altfel. De fapt sunt si-asa, si altfel si altcumva si portocalii, si caramizii si visinii si chiar cu verde si albastru.
Deci nicio culoare nu se poate supara pe prafuitul Bucuresti ca n-a prins un colt de balcon sau un perete de bloc de cartier. Suna telefonul in emisie si-aflam de la un arhitect ca pentru bietul oras-capitala exista indicatii clare si precise in legatura cu gama de culori. Se pare (din poze si din simplu privit pe strada) ca idicatii au fost si sunt ignorate cata vreme avem cladiri/blocuri care sunt cu mult pe langa cele 4 culori reprezentative si cu care, teoretic, te poti afisa in Bucuresti. Dobro iar are dreptate. Cine e de vina??? Strict in privinta culorilor blocurilor recent reabilitate vina/responsabilitatea o parta autoritatea locala, cel putin asa a sunat raspunsul oficial de la minister primit chiar in direct.
Concluzie1: Cromatica cartierelor si in special a blocurilor reabilitate e in grija administratiilor locale. Ele, administratiie stim cum sunt…Sunt diferite, multe, mai preocupate, mai putin preocupate, mai cu grija fata de cetatean, mai cu atentie fata de imbogatirea unor cetateni si/sau firmulite. Asa s-a ajuns, inclins sa cred, s-avem blocuri portocalii sau verzi, galbene sau alb-albastre.
Care e pozitia mea? (pe care anevoios am incercat s-o explic si pe radio)
-ca producator sunt rezervat in “a sinucide” un matinal si un show de divertisment cu o nesfarsita discutie despre “uratul din Romania” si despre gesturile functionarilor sau ale politicienilor care sporesc uratul din viata noastra.
-ca jurnalist m-as incumeta sa adunt toate datele inainte sa ma iau la tranta cu gorila-stat, care nu numai ca nu vorbeste mereu aceeasi limba cu mine dar nici nu are intotdeauna preocupari de a intretine un dialog.
-ca privitor de blocuri roz-portocalii nu pot decat sa striga si sa reclam urmatoarele:
1. Lipsa si habarnismul autoritatii in stat. Nu exista coerenta in decizii si ne confruntam cu o lipsa evidenta de chef a celor responsabili de a supraveghea, urmarii si sanctiona abaterile. Chiar si pe cele de ordin estetic
2. Lipsa arhitectilor vocali care sa reclame aspru si acid incalcarea legilor scrise si nescrise. Aici e poate si vina noastra, a celor din media, ca nu acordam spatiu/atentie…
3. Suficienta unora sau altora, care, crezand ca fac un bine, zugravesc orase lasandu-i pe oameni nedumeriti si nemultumiti de relatia ochilor cu culoarea peretilor.
Concluzie2: La radio, e greu sa faci ancheta jurnalistica si ai tot dreptul sa te intrebi daca merita in dauna procesului de binedispunere al ascultatorului. Totusi, Dobro e idealist si se intreaba cum dracu au aparut atatea si-atatea combinatii de culori pe peretii blocurilor din Bucuresti. La administratia locala pare sa se gaseasca raspunsul am dedus noi, astazi! La intrebarea asta cu “cum dracu…” ar trebui sa raspunda insa cei care chiar se ocupa de astfel de probleme. CEI CARE SUPRAVEGHEAZA RESPECTAREA LEGII!Si-apoi sa dea amenzi daca e cazul si sa repare situatia. Cum dracu’ de nu se intampla asa? Cum dracu de-am ajuns noi sa ne duelam pe culori? Cum???
p.s. In Targoviste, blocurile reabilitate sunt faine!
Primarul mi-a explicat la telefon ca gama de culori a fost decisa de o comisie special infiintata, din care au facut parte niste arhitecti, niste consilieri, un primar si un citymanager.
Am vazut recent
si m-am gandit ca si voi veti lua o pauza de film, intre doua superture ultraagitate la hypermarket, pentru megacumparaturi…
Filmul, The Invention of Lying, este lejer, simpatic si cu un dialog pe care eu l-am gasit ca fiind foarte inspirat:
Update: Pentru cei care n-au de batut o maioneza inainte de Revelion, se poate adauga pe lista si Dorian Gray. (trailer AICI!)
Ceva frumos, ceva deosebit!
Si mai ales ceva neatins de criza!
Asta v-am pregatit pe post de urare de final de an si, credeti-ma pe cuvant, urarile chiar nu-s alterate de vremurile traversate ci din contra potentate. Cuvintele, de-o simplitate admirabila, sunt urmatoarele:
Cele bune sa se-adune!
Asta sper sa se intample, pe persoana fizica si/sau juridica, in ograda “tutulol”!
Anul 2009 a parut sa adune la multi dintre noi destul de multe zile de-o crunta amaraciune si-o si mai crunta inversunare. Suntem contemporani cu o nemeritata orbecaiala declansata de celebra si blamata criza financiara si nu ma bucura deloc acest aspect. Sper ca “La Anul” sa fie nu cu mult mai bine ci cu mult mai liniste, mai altfel adica!
Repet, in 2010 imi doresc si va urez cat mai mult intamplari dintre cele bune, astfel incat sa fim mai relaxati si mai nepreocupati de, scuzati cliseul, partea economica.
p.s. Le multumesc corespunzator, retroactiv si chiar anticipat colegilor si ascultatorilor de radio Guerrilla pentru ca ne-am imprietenit intr-atat incat am ajuns sa radem si sa ne simtim bine. Fiecare zi de ras cu pofta mi-a spalat si inseninat cerul cotidianului, un cer sub care daca esti prea atent (mai ales cand citesti ziarele!) gasesti doar mizerie, disperare si frustrare.
Cele bune sa se-adune!
Sa-i urmarim pe cei care ne-au urmarit
In Romania libera de azi e o poveste extraordinara: Cel mai tanar informator al Securitatii avea 10 ani
“Copii, mii de copii recrutati pentru a fi informatori ai Securitatii. Erau fortati sa dea informatii despre parintii lor, despre rude, despre ce intentionau sa faca familiile lor, despre profesori si ce cuprindeau lectiile lor. Cel mai tanar informator peste care am dat in dosare avea 10 ani”.
Povestea e decupata dintr-un documentar BBC . Primul episod al acestui documentar, intitulat State Secrets, va fi difuzat chiar astazi, anunta site-ul BBC:
Oana Lungescu investigates secret police files of those imprisoned or persecuted during the communist era in Eastern Europe.
In Jurnalul National gasiti date legate de un alt documentar, Lumea vazuta de Ion B, film ce urmeaza a fi difuzat pe 17 decembrie de HBO.
Ion Bârlădeanu nu are casă. Doarme pe o saltea murdară la capătul unei ghene de lângă un bloc de pe Moşilor. În “locuinţa” sa, Ion adună tot ce consideră a fi valoros din cele aruncate de vecini şi astfel ajunge să citească reviste şi cărţi de care ceilalţi par să se despartă fără regrete.
p.s. Despre Lumea vazuta de Ion B am gasit detalii AICI si pe Cinemagia. In plus, pot spune ca filmul mi-a fost recomandat de un coleg din radio, lucru ce ma va obliga sa nu-l ratez.
R Luare!
Am gasit un text, scris de mine in luna ianuarie a anului trecut. Se incheia asa:
Preocuparile unor politicieni sunt atat de joase incat nici bancuri bune nu poti face pe seama lor. Toata lumea se joaca de-a responsabilitatea sfarsind mizerabil in declaratii pline de ironii ieftine, invective si culmea!, trimiteri la morala, la fair-play si conduita onesta.
Fiind contemporan cu acesti mascarici, imi promit sa raman la fel de incapatanat si la fel de cinic incat sa prind, pe OTV, transmisia in direct de la disparitia lor naturala de pe-acest pamant. Pana atunci caut viitor luminos la mica publicitate! Rog seriozitate!
La final, va recomand, tot din arhiva, sa va alegeti o tara din Tarile Romaniei.
Vorbele mele risca sa devina, inaintea mea, celebre
Ziceam, in decembrie 2007:
si vad ca si urarea de mai jos ramane valabila:
Va urez pofta de viata dar nici sa nu abuzati si sa va staurati de ea!
Da, am votat!
…dar cum spuneam si pe radio am asteptari mai mari de la buletinul de loto decat de la cel de vot! Sunt chestiuni de probabilitate…
Vorbim mai tarziu
