Nu te teme. N-am varsat borcanul cu gem motivational pe tastatura, ci vreau sa ma asigur ca ai inteles cat de usor e sa-ajungi sa-ti indeplinesti visul de a juca fotbal pe o arena celebra in Europa. De fapt, nu e vorba de orice arena ci de Emirates Stadium.

Calatoria in Europa nu mai e de mult un moft sau un lux. Poate ca deja ai facut asta. Cu doar cativa euro poti vizita un stadion. Foarte posibil sa fi facut si gestul asta. Cu alti bani dati pe bilete poti intra chiar la un super-meci de Champions League. Sunt convins ca multi microbisti de la noi si-au satisfacut si dorinta asta. Eu iti propun sa incerci altceva:  in campania Indesit, pe care o promovez pe blog, poti intra doar cu talentul tau, pe un stadion de cinci stele ca sa joci!

Asadar, poti face asta! Poti profita de sansa unui meci pe Emirates Stadium, daca ai ceva vointa si putina inspiratie in a produce un material demn de a atrage atentia juriului. Nu-mi pare greu deloc si ca sa nu te retin mult din timpul pentru shooting si montaj inchei scurt cu urarea: muuuuuult succes!

Sa fac poza asta:

Si sa scriu:

Bucurestiul mi-a vandut din nou iluzia normalitatii. Soarele mi-a mangaiat si el responsabil sticla de bere. Si sticla era etalata pe o masa inghesuita din centrul vechi. E bine acolo si cred ca abia in acest week-end am inteles de ce: nu sunt blocuri.  Nu sunt blocuri! Cu semnu’ exclamarii. Nu le vezi si nu le simti si asta te face sa uiti macar pentru 30 de minute ca ele exista.

Am realizat recet ca acolo, pe strazi pietonale,  intre ziduri mostenite, ma simt liber, detasat, relaxat  si chiar ocrotit de freamatul urban. Acolo sunt un pic mandru si, uneori, usor revoltat de faptul ca n-am stiut sa ne pastram casele si strazile, ca ne-am cartierizat orasul si viata. D-aia cred ca imi place statutul de refugiat in centru vechi, pentru ca am sentimentul ca-mi pun la adapost remuscarile unui destin pe care n-am stiut sa ni-l gestionam, sa ni-l aparam. Poate ca intr-o zi o sa cer azil politic, de week-end, la una din sutele de terase de-aici.

Stiu. Terasele fac evaziune, tinerii fac poze in exces, ochiul inca vede case in ruina, pielea simte vanzoleala de bazar iar pasul bate ritm de promenada specifica piatetelor occidentale. E chiar ok sa te plimbi prin acest Bucuresti, sa-i auzi pe strainii usori confuzi cum cauta sa ne descopere si mai ales sa ne inteleaga. Recunosc, e placut sa auzi muzica pe strada sau sa te intalnesti la fiecare minut cu aceste fete frumoase, care-ti confirma prin zambete gratuite ca inca ai sub talpi pamant natal.

Stiu ca sunt in partea normala din acel acasa si-mi place ce simt, ce respir.

p.s.Inteleg ca acest colt e foarte mic si ca frumosul cu care ma alint si ma mint e prea putin din cat ni s-ar fi putut intampla.

In toate cercurile in care am umblat mi-am justificat pasiunea pentru sport ca fiind un interes pentru un fenomen greu de restrans intr-o suprafata de joc. Sunt n dimensiuni: sportiva, economica, sociala etc.

Mitica si Sandu trebuie sa inteleaga ca fotbalul autohton a pierdut orice contact cu prima dimensiune enuntata mai sus. In fotbalul romanesc nu exista nici o miza sportiva. D-aia au aparut bannere cu Mitica/Sandu la brutarie, d-aia se vorbeste de mafia pariurilor, d-aia se comenteaza in exces arbitrajul. Jucatorii nu par sa mai aiba vreo ambitie sportiva, vreo dorinta de a atinge o anume performanta.

Obiectivele, chiar si cele ambitioase cum sunt castigarea campionatului si participarea in Liga Campionilor, nu-si au izvor in mintea jucatorilor sau a antrenorilor ci in contul si vanitatea patronilor. Nimeni nu pare sa intre intr-o competitie pentru a o castiga ci doar pentru a castiga. Ce? Bani si notorietate. Exemple? Unirea Urziceni, Otelul Galati etc.

De ce sufera fotbalul autohton? De lipsa de organizare si de infrastructura? Poate. Eu cred ca sufera in primul rand de lipsa de spirit. Sportivilor le lipseste dorinta autentica de a invinge, de a-si modifica permanent in bine performantele. In acest moment, toti cei implicati in fotbal joaca, respira, danseaza, exista doar pentru a satisface dorintele unui patron redus la “stiti cati bani am bagat eu in fotbal?”

Reactiile penibile de dupa meciuri, atesta ceea ce zic eu mai sus. Nu emblemele & cluburile pierd, ci patronii. Ei se tavalesc si rascolesc pe la televiziuni. De fapt, suferinta cea mai crunta ar trebui sa fie a jucatorilor si a suporterilor. Patronii, cu dezlegare de la liga si federatie, au confiscat fotbalul si i-au anulat miza sportiva.

Ne place de Messi, nu? E o industrie in jurul lui. E o fabrica de bani dar si de fotbal. Are salariul in milioane de euro dar are in palmares si driblinguri, faze sau goluri. Cati stim ce a declarat presedintele de la Barca dupa ultimul meci? Conteaza prea putin. Suporterii sunt mai atenti la faze, la tabela, la goluri, fulare etc. Iar pretentiile lor sunt peste orice balanta contabila a oficialilor clubului. Cam asta transmit, daca urmariti cu atentie, toti jucatorii din marile campionate.

Am mai scris despre subiectul asta, dar pe fuga. Am vrut poate sa scriu mai mult, dar am inceput si eu sa functionez dupa regulile deja instaurate in tara si am amanat.

In popor circula o vorba, cum ca am fi iscusiti la nunti si inmormantari. Hai sa trecem pe lista si amanarile. In Romania se gasesc cele mai mari si mai spectaculoase amanari. Retrocedari, salarii, legi, condamnari, drumuri etc.  - toate au fost, nu neaparat pe rand, personaje de succes ale vreunei amanari.

“Tranzitie” nu e doar un cuvant intre alte o mie. Noi prin tranzitie ne-am amanat normalitatea cu zeci de ani. Si ne-a placut! Tranzitia a fost scuza suprema, prin care ne-am amanat sosirea in lumea civilizata. Noi n-am avut tinte fixe ci tranzitie, o etapa in care parctic ni s-a permis sa alergam bezmetic pe alte carari decat cele ale logicii si bunului simt.

Reclamele la farmaciile Catena nu-s comice. Termenele de finalizare sunt cele mai bune poante. Nu e zi sa nu ne distram cu ele. Azi citeam despre amanarea unui verdict in justitie – “iar a fost amanat”, pentru ca la doua minute distanta sa ma delectez cu amanarea deschiderii circulatiei pe autostrada Bucuresti-Ploiesti. La cel de-al doilea subiect mi se pare hilar faptul ca am impins limita: tronsonul trebuia sa fie gata in decembrie 2011 si a fost amanata inaugurarea pentru luna mai a acestui an. Amanarea a fost apoi …prelungita pentru iunie.