Mai exact, intamplari de pe langa Casa Fotbalului.

Am vrut sa-mi fac ziua de luni mai frumoasa si-am plecat in recunoastere spre National Arena, cu obiectiv precis: sa-mi ridic acreditarea pentru meciul cu Franta. M-am bucurat cand am vazut pe net ca exista un autobuz/troleu (90) care te lasa chiar langa arena. M-am calmat cand am vazut ca trebuie sa-l astept cam 20 de minute.

Apoi, dupa 40 de minute de lipsa acuta de aer conditionat, am fost dezamagit vazand ca oamenii de la poarta – care cred ca au in fisa postului obligatia sa fie neprietenosi – nu ma lasa sa intru. “Nu pe-aici, ci pe-acolo!” N-am avut voie sa intru in curtea stadionului pe unde imi era mai usor, unde m-a lasat autobuzul, ci pe unde vroiau ei…Le-am zis ca ocolesc pasnic stadionul pana la poarta cu pricina si m-au refuzat. Am intrat prin curtea unui liceu, am mers pe un drum prafuit de langa o arena de cinci stele si am ajuns la Casa Fotbalului.

L-am vazut aici pe Florin Raducioiu si la 5 minute distanta l-am zarit pe Bogdan Stelea. Mi-am zis in minte ca ar fi fost bine ca troleul 90 sa fie masina timpului si sa intalnim Franta cu unsprezecele din ’94. Ok, nu m-am urcat in masina timpului dar tot am apucat sa fiu martor la niste secvente din epoca de piatra. La federatie era haos, erau cativa ziaristi din provincie foarte derutati. Deruta provenea, am aflat si eu, de la faptul ca responsabilul cu presa de la FRF a luat sacosa cu acreditari dupa el la Mogosoaia! De ce? Se mutase antrenamentul nationalei si era de inteles ca vin ziaristi multi la Mogosoaia.

Mi-am zis totusi ca au o solutie de rezerva pentru cei care nu amesteca evenimentul de presa numit antrenament cu operatiunea mai putin spectaculoasa de ridicare a acreditarii. N-aveau! N-aveau un centru de presa pregatit sau daca aveau unul il tineau pentru mai tarziu cand venea Blanc cu cocosii N-aveau un birou sau badge-uri de rezerva ci un singur angajat care hoinarea prin intrarea in sediu, ce parea mai mult a sala de asteptare dintr-un aeroport modest. Era ora 11 si mi s-a spus ca pot reveni la 16-17 pentru ca atunci se intorc si acreditarile de la Mogosoaia…Pe site la FRF scria clar ca acreditarile se ridica de la National Arena pe 5 septembrie si era greu ca cineva sa deduca faptul ca ele fac parte din programul nationalei si ca se vor plimba dupa mofturile lui Piti sau ale oficialilor FRF. Oricum, nicaieri in lume nu-i anunti pe ziaristi pe ultima suta de metri (mai ales daca evenimentul e mare), ca punctul de intalnire se schimba in afara orasului.

Mie mi s-ar fi parut logic ca inaintea unui joc de inaugurare a arenei sa ai o sedinta “tehnica” si cu presa. Ma gandeam ca ridic acreditarea si o sa pot lua contact si cu stadionul dar si cu spatiile destinate celor din media. (As fi pus si-aici pe blog o poza, sa va fac pofta de meci) Nici vorba de asa ceva! Ies de la Casa Fotbalului si dau o tura de observare a peisajului exterior arenei noi. Inca se lucra! Erau oameni de la salubritate si cateva buldozere, plus tirurile cu echipament tehnic de la televiziunile care transmit meciul. De la tv si de pe net stiu ca arena arata spectaculos la interior dar la exterior se vedea clar ca sunt lucruri nefinisate.

Astea au fost intamplarile oarecum banale, intr-un inceput anost de saptamana. Asta e si concluzia mea in legatura cu lucrurile bune de langa noi: sunt cateva incercari timide de a face cat si ce trebuie dar langa ele exista o sumedenie de alte neajunsuri, lucruri inca nefinisate care altereaza imaginea de ansamblu.

Cand l-am vazut pe Chivu in gara din Zurich, avand vreo 5 metri inaltime si-echipamentul nationalei pe el, am fost putin impresionat. Nu mai eram de mult copil sa ma copleseasca dimensiunea unei statui improvizate de sponsor ci din contra eram destul de mare sa realizez ca avem un jucator, inca unul adica, in galeria celor mari. Pe-atunci inca mai credeam ca e pacat de generatia asta, cu Mutu si Chivu, ca n-a trait experienta unui mondial. Nu e treaba mea sa judec daca meritau sau nu, in sensul daca valoarea lor ar fi impus o asa intamplare. Cert este ca mondialul nu va figura in cv-ul lui Chivu si campul acela o sa ramana un mare gol. Unul din acela pe care nu-l striga comentatorii. Sunt convins ca stie asta.

Si mai trist e ca el, dimpreuna cu restul jucatorilor din ultimii 10 ani, n-a mai facut la nationala meciuri de povestit. O sa ramanem poate cu imaginea tanarului jucator, Cristian Chivu, de la meciul cu Anglia din 2000. Putin…Putin chiar si pentru cat efort si suflet a depus la cele 50 75 de selectii. Putin chiar pentru nivelul la care a reusit sa ajunga la echipele de club.

Read more

Pana la urma despre ce este fotbalul asta? Despre orice! Despre un balon si toti cei care se invart in jurul lui, fie ca vor fie ca nu. Fotbalul e, intr-un clasament personal, pe locul doi dupa razboi, pe lista fenomenelor care vorbesc, cum nu se poate mai bine, despre cum suntem noi ca oameni: imperfecti, incoerenti si inocenti.

Suntem copiii intrecerilor de orice fel iar fotbalul se hraneste cu ambitiile noastre. Si ele trec dincolo de ceea ce se consuma intr-un dreptunghi verde. Avand ambitie si dorinta de castig ajungem sa strigam “pana la moarte”, sa aniversam incendieri de tribune, sa batem, sa aruncam, sa cantam, sa plangem…sa cadem in patima pariurilor si sporadic s-avem minute de reculegere.  Fotbalul ne-arata ca suntem vulnerabili si depasiti de propriile noastre ambitii.

Fotbalul pana la urma, cu tot ce are bun si mai ales nebun poate fi servit oricand pe post de lectie de dirigentie. E sport si fenomen social in care oamenii isi exerseaza viciile si slabiciunile pentru mici si, uneori, inutile victorii. Prin fotbal ne lasam mintiti ca exista zei, galactici si extraterestri. Pentru ei aplauda frenetic stadioane… La distanta insa de un fault si de-o accidentare, ei, zeii, devin oameni cu pachetul full de slabiciuni, purtatori de inimi care nu bat niciodata in ritmul incasarilor din contracte de joc sau de publicitate.

Sunt impresionat in aceste zile de faptul ca in Olanda fenomenul fotbal se misca mai incet pentru ca atentia tuturor este concentrata pe accidentarea suferita de un jucator roman. O alta metahna a oamenilor…Intra 15 minute in vestiarul cugetarilor doar dupa ce sunt loviti de cele mai cumplite drame. Bizara placere avem sa ne pierdem n ori 90 de minute cu un sport care ne-aduce aminte cine suntem doar cand suntem pusi la pamant.

Imi place fotbalul si nu exista leac sa ma vindece de-aceasta vraja. Uneori insa ma intreb cum am ajuns in situatia de a ne consuma tot timpul de joc pe-acest pamant fiind trup si suflet (vorba cantecului) langa un sport care nu ne poate ascunde de faulturi. Plus ca, deciziile Arbitrului, chiar nu se pot contesta la nicio comisie.

Later Update! Cum ne mai putem califica?! E aproape miezul noptii. Lucescu jr nu si-a dat inca demisia. Ar trebui sa si-o dea pentru ca doar un antrenor nou, poate chiar strain, ne mai poate da de 2 lei/puncte sperante. O sa radeti…M-am uitat pe clasament si pe urmatoarele meciuri. Romania ar putea recupera 9 puncte pana la meciul cu Franta. Dubla cu Luxemburg si revansa acasa cu, Bosnia. Dupa Franta, jucam acasa cu Belarus si Albania. Vreti sa ducem scenarita pana la capat? Mai sunt doua piste pentru Euro: Bosnia exclusa de UEFA (sunt ceva probleme cu federatia de-acolo) si un cadou de la Mr. Platini la meciul cu Franta, din toamna, pe noua arena a Bucurestiului, daca Romania isi face pana atunci tema celor 9 puncte.

Nu retrag cele scrise mai jos si nici nu cred ca e simplu pt “degringolata” noastra nationala sa castige tot, adica derbyurile cu Luxemburg, Belarus si Albania.

***

Pentru fotbalul romanesc sfarsitul lumii a venit mai devreme de 2012. Glumesc, nu-i chiar apocalipsa…E insa momentul acela si mai dureros, cand cladirile se naruie, cand crapa statuia lui Dobrin de rusine. Preliminariile pentru Euro2012 ne-au ingropat! Si n-am murit in haine de lupta ci murdariti de penibil. Si gata cu indulgenta cu Razvan si-aceasta generatie! Cu Bosnia, nationala n-a jucat nimic. Singurele idei tactice au fost degajarile portarului dar n-are rost sa incercam sa intelegem ce au vrut si ce-au putut ai nostri.

Dupa 4 meciuri, cu Albania, Belarus, Franta si Bosnia, avem doar 2 puncte. Aceste puncte se impart frateste: unul ii revine unui campionat autohton mediocru iar al doilea este in mod sigur punctul lui Mircea Sandu. Eurofederalul! Nasu! El este numarul 1, campionul managementului genial, intr-o federatie peste care domneste parca de la inventarea fotbalului. Imi pare rau ca l-am omis pe Razvan Lucescu de la aceasta impartire a meritelor, insa el n-a adus nimic. Nimic bun oricum…

Romania are meci, peste cateva zile, cu Luxemburg si multi se grabesc sa spuna ca vom tremura serios la acest derby.  Ne inselam amarnic daca ne imaginam ca se va zgudui structura FRF-ului de bascalia si revolta noastra. Pe-astia niciun tsunami de reprosuri nu-i inunda la cap si nici macar sfarsitul lumi nu-i va deranja de la sfaritul gratarelor.

Nu mai cereti nimic suporterilor! Cel putin o vreme. Oricum nu aveti ce sa oferiti. Fotbalul, echipa, victoriile sunt pentru noi o imensa necunoscuta.

p.s. Propun ca emisiunea Replay sa fie retrasa pentru moment din grila de programe a TVR-ului. Reluarile cu momentele de glorie ale fotbalului romanesc ne fac mare rau. Ne amagesc si ne determina sa punem la indoiala veridicitatea lor. Momentan, jocuri precum cele din ’94 sunt SF-uri!