Ce ziceti deci de un meci pe Emirates Stadium? Nu glumesc!  Invitatia e pentru cei care au implinit varsta de 18 si macar o data au visat sa dea cu piciorul in minge, pe o super-arena.

sursa foto: http://en.wikipedia.org/

Traseul pentru o asa experienta e chiar foarte simplu: iti dovedesti talentul, treci de selectia juriului si pe 15 mai te prezinti la meciul vedeta de pe Emirates Stadium.

Povestea pe larg se prezinta in felul urmator: Indesit cauta talente pentru 4 mari cluburi din Europa – Arsenal Londra, AC Milan, Șahtior Donețk si Paris Saint-Germain.

Tu trebuie sa incarci pe site o poza, un video sau chiar o poveste din care sa reiasa talentul tau si pasiunea nebuna pentru fotbal. Apoi ai grija ca lumea sa afle de isprava ta, strangand like-uri si voturi favorabile. Materialele celor care vor intra in top 250 vor fi evaluate apoi de un juriu de profesionisti. Jucatori profesionisti! De la Arsenal Londra, AC Milan, Șahtior Donețk si Paris Saint-Germain. Se va ajunge astfel la un lot de 64 de talente care va fi pus la treaba pe gazonul arenei lui Arsenal – Emirates.

Sunt in joc si alte premii interesante: 40 de tricouri oficiale si 160 de mingi!

Fain nu?

Vizionati clipul de mai jos si promit ca, in curand, o sa revin cu o postare pe blog, in care sa va povestesc ce si cum trebuie facut pentru a ajunge la Londra!

Sunt suficient de microbist cat sa enumar sute de meciuri incarcate de neputinta alor nostri. Sunt suficient de microbist cat sa ma pierd minute bune pe youtube cu golurile lui Hagi. Sunt suficient de microbist sa ma prind ca fotbalul nu se mai consuma de mult doar pe teren, bucataria unde se pregatesc cele 90 de minute devenind din in ce in ce mai importanta si mai tehnologizata.

Meciul de-aseara, Steaua – Twentte a avut neputinta. D-aia tipic romaneasca, de-o mai intalnim si-n meciurile de handbal, cand dam in bara la ultimul atac sau cand luam gol, aparent nemeritat. Meciul de-aseara s-a jucat insa si-n bucataria de care va ziceam mai devreme, chiar inainte de fluierul de start. Olandezii au venit la egal, insensibili la faptul ca o sa radem de ei pentru ca nu joaca nimic. Si-adevarul e ca n-au jucat nimic. Dar aici consta secretul retetei unei calificari. Sa nu joci nimic si sa bati in deplasare. Nu se poate aplica peste tot tactica asta. Cu o echipa din Spania sau Anglia, Twentte nu si-ar fi permis genul asta de abordare pentru ca asa apare riscul sa iei 3-4 goluri si sa nu mai poti intoarce rezultatul pe teren propriu. Cu echipele din Romania merge…Le lasi sa-si consume latinitatea, daruirea si plamanul galeriei, apoi le pui o piatra pe suflet: un gol, un gol ce intoarce orice echipa de la noi in mizeria in care isi consuma etapele de campionat. Un gol care de fapt e cat toata diferenta dintre est si vest.

Stadionul asta nou nu poate si nici nu va putea vreodata sa ne ajute mai mult. Poate in schimb sa ne minta cum ca ne-am fi schimbat. Dar de fapt noi suntem niste naivi haotici, care jucam la “poate ne iese”. Nu asa se face! La olandezi chiar am admirat aseara calculul rece si cinic. Ne aparam, nu pierdem si ne calificam la retur. Un retur in care au de rezolvat aceeasi tactica a romanilor, bazata pe filosofia lui “poate ne iese”. Si eu imi doresc sa ne iasa si sa ne calificam, dar m-am saturat sa luam bataie de la echipe care ne lasa impresia ca joaca mai prost….M-am saturat de daruire si de “ne-am dorit victoria”. Vreau echilibru, chibzuinta, tactica, plan.

Grea duminica! Dar ma straduiesc sa ascund lucrul asta. Imi pun revolta sa-si piarda urma in cotidian, in rutina. Cafea, facebook si tenis la televizor. Fara radio! Ziua asta fara program la radio a fost mai aspra decat gerul de-afara. Ciudat gust are infrangerea intr-un joc in care nici macar nu ti se da dreptul sa-ti aperi sansele. Despre asta, poate intr-un alt episod.

Cafeaua a fost la ibric si cam dulce. Facebook-ul prietenos (pleonasm, nu?) iar meciul de tenis opera de arta. Finala de la Australian Open. Ma pricep la tenis atat cat poate intelege un pasionat de sport in general si-un om care urmareste doar momentele-vedeta de la marile turnee si sporadic duelurile de Cupa Davis. Azi a fost duelul dintre Nadal si Djokovic. S-a impus cel din urma, cu care si tineam. Sarbul a fost preferatul meu in aceasta duminica, asa cum era pe vremuri – in alte duminici – Nadal, in defavoarea lui Federer.

Rafael Nadal mi-a parut astazi mult schimbat. Slab si schimonosit. Nu mai era acel personaj robust si exotic din Apocalypto. Era un Nadal ce putea fi invins, lucru care s-a si intamplat, dupa un meci transformat in epopee de toanele si oboseala lui Novak. Am impresia ca au jucat mai bine de cinci ore, iar in timpul fesitivitatii de premiere, cei doi nu se mai puteau tine pe picioare. Facusera oricum un meci fabulos si concluzia ca meritau ambii trofelul nu e tocmai un cliseu sau o expresie cu iz diplomatic.

In timpul meciului a existat un moment in care Novak Djokovici parea clar desprins in castigator. Apoi un alt moment in care acelasi tenismen parea frant si depasit de situatie. A urmat apoi victoria si explozia de la final dar lui “Djoker” ii cam pierise zambetul de pe fata si camera trada faptul ca duelul l-a stors chiar si de poantele care l-au facut celebru in circuit. Victoriile imblanzesc pana si blitzurile si Djokovici a meritat sa fie mangaiat chiar si-asa incruntat.

Azi am inteles ca festivitatile sunt doar acele mici momente de liniste intre sute de meciuri si mii de incercari.

Repet, grea duminica! Cel putin aici, de partea cealalta a fileului…