E o patura sociala interesanta, o patura care tine multora de cald. Sub ea s-au pitit fara jena televiziunile, ziarele si site-urile lor, politicienii si chiar marile magazine. De fapt, e un soi de batalie apriga pentru aceasta placa tectonica extrem de activa, care consuma orice si oricum, deloc selectiv.

O promotie la un ulei de duzina darama peretii unui supermarket de provincie. O ultima campanie electorala s-a disputat cu politicieni refugiati la Etno tv. Spatiul site-urilor de stiri sau cel al ziarelor online e cucerit de monden ieftin, din gama Bianca lu’ X sau Y. Topurile de “cele mai citite” tradeaza acest reflex pervers de a consuma junk news. La tv, am observat cu totii ca se-aluneca tot spre aceasta tactica cinica cu Diaconesti multiplicati, cu puii mei, nore, concubine, asistente si tot spectrul de glume de la chefuri obosite. Nu s-a tabloidizat consumul, ci oferta!

Nu o sa las acest text sa alunece inspre o pledoarie pentru valoare si meritocratie. E tarziu! Deja sunt educatoare dezbracate pe facebook si profesori care-si cumpara tabloide la intrarea la metrou. Deja am exportat “succesuri” la Bruxelles. Deja s-au scurs imaginle cu impostori care voteaza la doua maini, care fac alergie la decenta sau se impiedica in limba romana.

Comparam mai devreme “Romania de la pagina 5″ cu o placa tectonica. Cu cat se urca mai multa lume pe ea, cu-atat se scufunda mai repede. Fara sa fiu oracol, specialist in previziuni antropologice, ma intreb daca aceasta deplasare e in stare sa produca unde de soc in societate. Un cutremur de mici dimensiuni pare sa se fi produs deja, cu epicentrul in Piata Universitatii. E posibil insa ca si aparatele de masura “de la centru” sa fi fost livrate cu defect, de firma de apartament, invingatoare la o licitatie trucata. Si oricum nimeni n-are timp de stiri serioase caci iata, in acest moment, mi se sopteste in casca, Iri se zbate printre protestatari…

Nu stiu cum se jura atunci cand se iau in primire functii in stat. O sa ma documentez, daca am chef, dupa ce termin aceasta postare. Am o vaga impresie ca lipseste insa secventa “jur sa nu dezamagesc”…

Si pe mine Traian Basescu m-a dezamagit, iar cuplului Ponta & Antonescu nu mai sunt dispus sa le-acord sansa de a face acelasi lucru. Trian Basescu a fost ultimul reprezentant al generatie FSN in care am investit incredere si chiar simpatie. In 2004 a fost un fenomen, un om politic abil, o alternativa la o gasca, un ardei iute, un personaj carismatic, un politician dispus sa spuna “aici sunt banii dumneavoastra”. Nu consider ca m-a inselat ci ca m-a dezamagit pentru ca s-a schimbat fix in ceea ce parea ca intentioneaza sa condamne sau sa repare. Dupa incercarea cu Traian Basescu, eu consider ca am epuziat toate variantele rationale si ca singurul om in care as mai putea crede sunt chiar eu, eu cetateanul…

Eu nu am voie sa dezamagesc. Nici acasa, nici in masina, nici in strada. Nici banca nu am voie s-o dezamagesc, daca stau bine si ma gandesc. Pentru cetateni regula dezamagirii e mai apriga. Daca vrei apoi sa te simti bine in pielea ta o sa joci mereu dupa sistemul asta de referinta si o sa ai grija sa nu-ti dezamagesti parintii, familia, colegii, sefii etc.

In lumina celor scrise mai sus politica pare zona si calea cea mai usora pentru a exersa jocul dezamagirii la o intensitate inmultita cu 100 sau chiar cu mai mult. Cand esti expus la genul asta de dezamagire ai putine variante de raspuns: votul si protestul. Evolutia personajului politic Traian Basescu dar si a altor personaje (propuse sau sustinute de el) ma determina sa-mi pun la indoiala primul raspuns si sa-i acord o mai mare atentie celui de-al doilea. E prea putin pentru mine sa fiu ascultat o data la patru ani. Asta e motivul pentru care am iesit ieri in strada (plus ca eram curios sa vad cum e), asta e motivul pentru care, de multe ori, ma revolt in scris, asta e motivul pentru care aleg uneori sa vorbesc mai apasat la radio si chiar sa glumesc pe seama la ceea ce ni se intampla.

Daca nu as face nimic, as simti ca dezamagesc. Pacat ca cei care sunt sus acolo sus nu se gandesc macar o clipa la pericolul asta, de a dezamagi 1 ca mine x 100.000 de altii la fel.

P.S. Eu cred ca e bine ca se protesteaza, ca se spun nemultumirile cu ceva mai mult fermitate pentru ca asta e cam singura metoda prin care autoritatile ne mai pot lua in serios. Degeaba avem wireless si caldura in apartamente si autobuze daca suntem urmariti de-aceasta frustrare de a nu fi ascultati de cei pe care i-am trimis sa ne conduca…

jura pe indexarea ta ca ii pasa cuiva despre cum suntem noi de fapt. Corect, e mazgalita cu ciocolata campania si e invelit in staniol tot demersul asta ipocrit de a scrie cat de “dastepti” suntem noi, aici, in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Ma uit la mine si n-am curaj sa spun cum sunt romanii iar romanii se uita toti in pamant si stiu cum sunt toti ceilalti. Suntem niste buimaci nostalgici dupa comunism care zappam intre programele libere cu Cruduta si Capatos, cautand sa-avem acces direct, pe datorie, la orice nu ne putem permite…

Suntem si cu rusii si cu nemtii, si europeni dar cu americanii. Suntem si la NASA si la coada la ajutoarele UE. Si la mila unui pix agramat de demnitar si la spatele unui portofel strain. Suntem de cacat pe-afara si de cacat de aur intre portierele vreunui SLR…

Suntem moneda cu mai mult de doua fete, suntem agili, isteti din nastere, in stare sa-l albim in larcrimi pe cel mai iscusit dintre cameleoni. Tanjim dupa carne si facem trafic cu cea vie, furam meserie dar suntem furati de-arbitrii, suntem o tara mica dar cu probleme mari. Suntem oricum si milioane de rezultate google nu ne pot descrie…(m-apuc de hip-hop!)

Suntem cei mai ghinionisti dintre talentatii lumii. Suntem buricul pamantului si tocmai aici se-aduna multa mizerie. Facem totul posibil, rescriem internetul. Suntem romani, bai Google! Noi comentam ce zice doamna Tatoiu inainte de a sti chiar alfabetul.