Si batranu’ o sa ma intrebe calm dar apasat: “Bun…si de jos, ce amintire ai? Ce ai cu tine?” Eu o sa ma prefac ca nu aud si nu-nteleg.

El o sa insiste: “ce imagine iti poarta mintea,  ce ai vazut si  indragit mai aprig?” si-atunci probabil o sa i-o intorc razand: “Monitoru’!”

Azi am avut un vis de care s-ar putea sa nu fim prea departe. Visam (pe) internet. Brusc n-am mai avut vise, ci pagini de net. Mintea mea a fost atat de plina de www si http incat a reusit sa compileze si sa genereze cateva minute bune de internet. Stiri, facebook, youtube…Tot. Va jur ca am visat cum navigam pe net fara probleme, iar viteza era grozava. Senzatia a fost si ea la inaltime. Primul meu dream-browser! Mediafax, gsp.ro, realitatea.net, facebook – toate erau acolo pline de continut, plasmuit de mintea mea antrenata de 30 de ani de vise cu sau fara sens. Gata cu inchipuirile, care nu duceau nicaieri, e timpul pentru protocol…

Sinistru? Sa ducem intamplarea reala descrisa mai sus in liftul SF si sa apasam butonul pe care scrie nivelul urmator. Trecem de 2012 si ne trezim ocupati cu un viitor hyper-tech. O sa muncim, o sa stam in trafic si, in mod sigur, o sa ne grabim. Poate stam 5-10 minute si cu cei dragi. Dar daca nu o sa mai avem timp de net? Atunci il vom visa. Ne facem capul modem si gandul – care oricum e wireless – purtator de mailuri, de pagini de net, poze de profil, de wall, clipuri etc.  O sa dormim fara sa pierdem nimic. No sleeping, just streaming! O sa fie fantastic! Sau…nu?

Cu tine nu stiu ce sa ma fac! Ce preocupari bizare?!… (rade!) Nu mai ai timp de simturi, ci doar de like-uri!? Nu mai ridici capul, ci inventezi pereti. Hai lasa-l si pe mosu’ sa-ti deseneze un status: “Prin windows nu se strecoara soarele. Power off! Inainte sa fuga de voi si umbrele…

Scriam intr-un post anterior ca e o asociatie ambitioasa care si-a propus sa renoveze sectia de pediatrie de la Spitalul Fundeni. Cei implicati in proiect si-au propus sa stranga 100.000 de euro si sunt aproape de jumateatea drumului. Vad la ei pe site ca la inceputul acestei luni aveau 49 de mii.

Conturile Asociatiei M.A.M.E., deschise la Banca Transilvania, Sucursala Iancului, le gasiti mai jos. Daca vreti, aveti la dispozitie si alte mijloace.
Cont RON: RO 03 BTRL 0440 1205 N750 44XX
Cont EUR: RO 75 BTRL 0440 4205 N750 44XX

De la acest punct, nu exista nici intoarcere, nici abandon, pentru ca este clar ca se poate ajunge la finish. In plus, ar fi pacat de tot efortul de pus…Depinde acum si-un pic de noi, cei care asistam de pe margine la aceasta cursa, daca intindem un mic ajutor “atletilor” care si-au propus sa renoveze sectia, pentru cei mici de la Fundeni. Credeti ca se poate sa facem ceva?

Anul asta am invatat sa pornesc la drum dar si sa ma opresc la timp. Anul asta am castigat ceva incredere in mine si am pierdut-o in altii. Anul asta n-am mai fost pe val ci in interiorul lui. De-aici am inteles mai bine marea. Urmeaza partea poetica: …sunt infinit de multe valuri in care viata te-arunca, unele reci si calme, altele infierbantate si infometate sa se sparga la tarm. In ambele te poti pierde, iar deznadejdea e plumb curat in orice aventura.

(aici a sunat telefonul si-am vorbit cu Alex Vidia)

Anul asta am dormit mai mult dimineata si m-am odihnit mai putin. Anul asta chiar am fost mai deschis la a face, chiar si greseli Nu ma laud dar am fost mai harnic, orientat spre a spune “da” lucrurilor importante. Sunt pe plus, fie doar si pentru faptul ca am mers iar la scoala. Am avut si sansa sa incep multe alte lucruri. Acolo unde am jucat onest si perseverent, recompensa n-a intarziat sa apara.

Am sacrificat naiv zile de week-end cu familia si-am primit la schimb zambete si incurajari de la niste oameni senini. Anul asta mi-am inceput de doua ori fiecare saptamana. Sunt putin obosit dar si putin multumit daca nu chiar mandru de mine. Va spun toate chestiile astea pentru ca sunt sanatos, pentru ca zambesc si pentru ca realizez ca momentele dificile ale acestui an, au fost depasite. Altfel poate nu-mi ardea sa ma gandesc si la voi si sa va urez TOATE CELE BUNE!

P.S. Stiti valurile alea de care vorbeam mai sus? Alea care rup cate un pic din tarm? Asta vreau si eu sa fac, poate si cu textul asta. Sa iau niste fire in bagajul pentru 2012. In acest bagaj sunteti si voi. Va aud cum radeti, dincolo de monitor, si cum m-aprobati…Da, bah ce an a fost asta !?!

e un pacat…Dupa ce ajungi sa ai blog, twitter, facebook si milioane de conturi si comentarii, pericolul cel mai mare, care te urmareste, e sa nu mai poti spune nimic de-adevaratelea.

E un pacat sa nu mai spui nimic sincer, din si pentru tine. E un pacat de care nu fugi pentru ca esti las. Si, culmea, frica nu ti-o ascunzi in tacere ci in vorbe dezgolite de sens sau de adevar. Ai impresia ca urci si insiti sa strigi de pe un piedestal inventat. Cine esti tu si de ce joci fals? Esti cazut si sfarmat in bucati de obsucuritate, esti suma frustrarilor profesionale si a neimplinirilor personale…Esti atarnat de mici victorii care te salveaza din cotidian. Te lasi redus la cat a putut surprinde un blitz foto…Si lupti ca macar in oglinda de pe wall sa te vezi altfel. Suprema preocupare a vremurilor moderne: sa ai grija de tine, de vrobe si de lume pe facebook si-n online.

Tastatura tradeaza si te ispiteste. Nu cuvanta dar striga militareste sa marsaluiesti spre poarta cu vedere la public. Te fura, te-arunca in vartejul empatiei. Da, butoanele sunt niste masinarii meschine… Le simti si-acum, cum se lasa pervers apasate si te trag obrznic de degete pentru a desena cuvinte in care mai apoi te obligi sa crezi. Dulcea miere a manipularii!

Tu chiar existi in forma asta, galagioasa pe net si aproape invizibila in realitate! Cum ai ajuns aici? Uneori imi pun aceasta intrebare…