Pulpe de pui cu ananas, tavalite in pesment si anexate la niste ciuperci cu sos alb

si

Rasol de porc cu miere, condimente si vin alb langa un orez cu bob lung, brocoli si conopida

Imi place sa ma joc in bucatarie! N-o fac foarte des si d-aia nu m-as hazarda sa ma prezint drept super-iscusit. Placerea gatitului are la baza doua motive: improvizatia/combinatia neobisnuita a elementelor din farfurie si rezultatul, care pana acum a fost incurajator.  Si pentru ca in randurile de mai sus am pomenit de doua ispravi recente as mai nota si cateva invataturi deprinse din mers:

- e bine sa gatesti pentru gust si nu pentru numarul de portii. Mai bine mai putin si mai bun

- condimentele fac gustul! Eu pariez destul de des pe cimbru, busuioc si piper alb

- carnea ce urmeaza a fi pus pe gratar poate fi mangaiata cu miere si condimente si pusa macar cateva ore la macerat in vin

- foloseste legumele! Sunt sanatoase si sunt precum unele culori din moda care se asorteaza la orice. Sunt fan brocoli!

- gusta in timp ce gatesti. E un tabiet care aduce confirmarea ca faci un lucru bun

- nu apela mereu la bauturi carbogazoase. E vara si merge un vin pus din timp la rece. In timpul mesei eu beau primul sfert de pahar cu vin sec pentru a-mi alinta papilele. Apoi trec si la apa minerala

- aranjeaza masa pe care urmeaza sa mananci si incearca sa-ti induci senzatia ca mancatul felului preparat de tine e un eveniment important. La mine functioneaza.

- uneori e bine sa fie televizorul inchis si sa fie dat pe on apetitul.

Atat. Pofta buna!

Stiti cat sunt de mici piesele lego? Stiti cat de fain a fost azi, cand m-am jucat cu ele?

Tocmai se terminase emisia si urma sa ma apuc de pus voci pe materiale din sport pentru week-end.  In birou, la Dobro era o casa de jucarie din piese lego. O iau si o intorc pe toate partile, privind usor mirat la imaginea de ansamblu izbutita de “constructor”.

Cred ca am apasat cam tare pe una din piese si s-a desprins. A cazut una, apoi s-au desprins altele. Panica! Nu se mai potriveau…

Ma duc in sala de sedinte, hotarat sa repar casa. Se rupe in doua-trei bucati si vorba lui Mazare, o ia dracu. Vin cu piesele in redactia de stiri, la mine la birou si le desfac, una cate una. In 3 minute doi colegi aveau sa ma intrebe: “ce faci Bogdanel?”…

MA JUCAM!

Da, ma jucam si baiet fiind ce puteam sa fac din piesele lego? O masinuta! Asta era planul dar a iesit un camion (vezi poze! seamana?)

Acum, care e morala randurilor de mai sus?

1. e bine sa te joci la locul de munca

2. e bine sa-ti faci timp pentru tine si pentru lucrurile marunte care iti bucura mintea si sufletul

3. e bine sa gasesti pretext pentru fuga din rutina si daca fuga insemana si altceva decat calculator e super

4. e bine sa te gandesti cateva minute la copilarie si sa zambesti. Jocul era pe-atunci cel putin la fel de important pe cat e munca ta de-acum

5. AM FACUT UN CAMION, UN TIR. UN LUCRU MARUNT! E SIMPATIC SI E AL MEU. CHIAR MI-A FACUT PLACERE!

p.s. Adi, multam pt poze!

De data asta o leapsa. O leapsa de bucatarie interna.

Le propun colegilor: Alex Vidia, Mihai Dobrovolschi, Vlad Craioveanu, Iulian Tanase, Zen – Petru Stratulat, Calin Gheorghe, Nic Cocarlea, Liviu Mihaiu si Mircea Oculeanu sa prezinte in cuvinte o intamplare simpatica, petrecuta intre peretii radioului.

De ce? Pentru ca asa i-am rugat eu! Pentru ca s-ar putea sa le faca placere! Si pentru ca publicul nici nu stie ce pierde!

***

Fac eu primul pas:

M-am distrat copios in radio cand am inregistrat alaturi de Alex Vidia un pasaj din I will survive folosind, dupa pricepere, voci de dascali de biserica. Un alt moment de povestit ar fi acela cand am dat Revista Presei avand ca fundal Tudor Gheorghe iar titlurile de ziar le-am prezentat sub forma de dedicatii.  Maxima distractie a iesit si-n reprizele in care s-au inregistrat dialogurile pentru campaniile de vara si de iarna: eu l-am jucat pe Dan Diconescu , Dobro ii imita de minune pe Voiculesssscu si Cristoiu iar Craio pe Vanghelie. Cineva, nu spun cine, a trebuit sa fie Alina Plugaru cu replica “ai un servetel” )

Asculta mai multe audio Divertisment

p.s. pe masura ce imi mai amintesc, mai povestesc.

Scriu despre fotbal, dar…

Mie imi place fotbalul? Adica imi place corect si suficient? Va spun asta pentru ca nu ma mai uit la el decat ocazional. E un pic de drama in ceea ce mi se intampla (d-asta va si scriu!) pentru ca eu ma stiam altfel.

Acum ma uitam pe agentiile de stiri si vedeam ca la noi se termina campionatul. Asa si??? Nu-mi (mai) pasa! Pai e normal? Sa ma trezesc eu asa din senin ca nu mai am apetit pentru culori si pentru scandari? Ca nu mai vreau bilet, steag, esarfa, stadion? Sunt trist de parca vreun vecin care s-a nascut batran si obosit a iesit in parcare si ne-a taiat mingea.  Va repet, e final de campionat, disputa pare stransa…Se lupta niste echipe pentru Liga Campionilor si eu nu sufar deloc?  Am fost otravit! Intr-un sezon intreg abia adun 90 de minute de minute de fotbal autohton.  Un meci intreg cu placere si sufletul la gura? Nici vorba!

Teoretic, in Liga I, miza e de la an la an mai mare. Miza ar fi trebuit sa nasca spectacol, nu circ. Banii din Liga Campionilor sunt mai multi, drepturile de televizare au crescut in volum. Numai spectacolul nu! Fotbalul de la noi nu mai e fotbal, la stadion nu mai e ca la stadion iar jucatorii sunt actori de tabloide mai des decat izbutesc sa fie golgheteri sau eroi in aparare.  E un mare paradox. Anul asta, pana spre final, vreo 4-5 echipe aveau sanse la titlu dar semne de vreo efervescenta personala nu-s. Nu sunt pentru ca fotbalul romanesc nu mai stie sa se ofere spectatorilor ci se ofera, in circuit inchis, celor care au ramas prizonieri ai fenomenului.

HAI OLTCHIM!