- text usor didactic -

Ce sunt geamandurile virtuale? Sunt niste repere care ne semnaleaza in ce masura atingem sau depasim o anumita limita. Aceste geamanduri marcheaza practic teritoriul in care o persoana poate spune ca se simte “in largul ei”.

Avantajul existentei si folosirii geamandurilor virtuale e urmatorul: iti desenezi singur granitele in care functionezi normal,  spatiul in care te simti in siguranta iar gesturile iti sunt firesti.  Intre doua sau mai multe geamaduri virtuale apar liniile imaginare ale riscului, ale aventurii sau necunoscutului.

Chiar si in imprejurarile nefericite, in care pierzi total controlul, e bine ca macar privirea s-o ai agatata de pilonii zonei safe. Cine nu-si mai cunoaste aria de normalitate va fi condamnat la deriva. Compromisurile asta fac, accelereaza deriva, scufunda geamandurile virtuale.

***

Sinceritatea, bunul simt si increderea sunt pentru mine cateva dintre cele mai importante geamanduri virtuale,  repere de folosit, scuzati cliseul, la munca si in timpul liber.

Bunul simt, sinceritatea si increderea sunt geamandurile care-mi vorbesc despre cat de mult ma pot departata de mine, de felul in care sunt si de proiectia pe care o am asupra persoanelor si evenimentelor din jurul meu. Tot fata de ele ma creioneaza si altii, presupun. Tu ca fiinta te poti localiza si chiar aprecia in functie de sistemul de referinta alcatuit de aceste geamanduri.

Ce am inteles pana azi? Ca societatea “te miroase” cat de departe sau de-aproape esti de bunul simt.  Ca poti ajunge in mare periocol cand fortezi linia sinceritatii dar si  cand esti departate de geamadura cu incredere.  Deznadejdea te poate oricand scufunda! Esecul e mare si cand iti pierzi increderea in tine si cand ii dezamagesti pe altii.

E bine deci sa plutesti in ape pe care le cunosti, pe care sa nu ti fie rusine sa le numesti si sa tintesti mereu locul de maxima incredere in tine, in gesturile si alegerile tale.  Navighezi mai sigur daca iti alegi cu cap apele in care te scalzi.

Voi la care geamaduri virtuale apelati? De dragul textului si a parabolei, aplicati geamadurile de bun simt, sinceritate si incredere persoanelor pe care le cunoasteti, sefilor si figurilor publice de la noi. O sa le intelegeti mai bine gesturile cand o sa vedeti unde si-au pus limitele. Compromisurile pe care unii le fac fata de ei, fata de meseria lor, fata de increderea acordata ii plaseaza undeava departe, prea departe de orice geamadura virtuala.

Repet, unde nu exista limita (pe care unii o numesc si decenta) apare riscul, deriva, lipsa de orizont.

Trebuie sa cititi aceste randuri!

Imi place sa merg la evenimentele celor de la Heineken, chiar si-atunci cand nu le prezint. (nu, n-a fost asta poanta!)

Eu ii admir pentru ca nu se feresc de la a incerca sa impresioneze. Spoturile de la tv sunt mereu cool si bine construite iar happening-urile lor au o atmosfera aparte, cu lume faina. Tocmai ce-am venit de la mall-ul de nord din Baneasa, unde am urmarit gala aratosilor de la noi, o selectie de “dateable men & bloggers”. Eu selectia nu m-apuc s-o comentez. Nici lista cu castigatori. N-am expertiza pe zona asta, cu un aer usor monden. N-am fost nici nominalizat, nici in juriu, ci simplu observator. Pentru curiosi, am pus poze pe facebook.

Eu m-am folosit de introducerea asta in care curg rauri de reclama la bere pentru urmatoarea observatie, nascuta in mintea mea after the event. Ma gandeam in taxi “oare care-s ai mai dateable men de la noi?” si raspunsul a venit pe loc: “Traian Basescu si Emil Boc!” Personal, stiu foarte multa lume care ar vrea sa se intalneasca cu ei pe strada sau intr-o piata cum ar fi cea de la Universitate.

Grea duminica! Dar ma straduiesc sa ascund lucrul asta. Imi pun revolta sa-si piarda urma in cotidian, in rutina. Cafea, facebook si tenis la televizor. Fara radio! Ziua asta fara program la radio a fost mai aspra decat gerul de-afara. Ciudat gust are infrangerea intr-un joc in care nici macar nu ti se da dreptul sa-ti aperi sansele. Despre asta, poate intr-un alt episod.

Cafeaua a fost la ibric si cam dulce. Facebook-ul prietenos (pleonasm, nu?) iar meciul de tenis opera de arta. Finala de la Australian Open. Ma pricep la tenis atat cat poate intelege un pasionat de sport in general si-un om care urmareste doar momentele-vedeta de la marile turnee si sporadic duelurile de Cupa Davis. Azi a fost duelul dintre Nadal si Djokovic. S-a impus cel din urma, cu care si tineam. Sarbul a fost preferatul meu in aceasta duminica, asa cum era pe vremuri – in alte duminici – Nadal, in defavoarea lui Federer.

Rafael Nadal mi-a parut astazi mult schimbat. Slab si schimonosit. Nu mai era acel personaj robust si exotic din Apocalypto. Era un Nadal ce putea fi invins, lucru care s-a si intamplat, dupa un meci transformat in epopee de toanele si oboseala lui Novak. Am impresia ca au jucat mai bine de cinci ore, iar in timpul fesitivitatii de premiere, cei doi nu se mai puteau tine pe picioare. Facusera oricum un meci fabulos si concluzia ca meritau ambii trofelul nu e tocmai un cliseu sau o expresie cu iz diplomatic.

In timpul meciului a existat un moment in care Novak Djokovici parea clar desprins in castigator. Apoi un alt moment in care acelasi tenismen parea frant si depasit de situatie. A urmat apoi victoria si explozia de la final dar lui “Djoker” ii cam pierise zambetul de pe fata si camera trada faptul ca duelul l-a stors chiar si de poantele care l-au facut celebru in circuit. Victoriile imblanzesc pana si blitzurile si Djokovici a meritat sa fie mangaiat chiar si-asa incruntat.

Azi am inteles ca festivitatile sunt doar acele mici momente de liniste intre sute de meciuri si mii de incercari.

Repet, grea duminica! Cel putin aici, de partea cealalta a fileului…

Aseara ma uitam la televizor si postam pe twitter. Ce viata! Langa Bucuresti, sute de oameni blocati in zapada. Drame de sezon. Printre reportajele cu “moartea alba” se strecurau si niste siluete cu ceai cald si mancare pentru cei nefericiti. Gestul nu poate fi cantarit la adevarata lui valoare la televizor. In bezna si la -10 grade, cu doar de litri de combustibil in rezervor, presupun ca se vede altfel. Bunul simt are totusi valoare de stire si-ti vine sa-l aplauzi cand apare pe sticla. E rar si se iveste cand te-astepti mai putin.

Astazi mi-am scos masina din parcare. Destul de greu. Dupa jumatate de metru, am ramas blocat in zapada in ciuda cauciucurilor de iarna, luate prin surprindere, in semn de solidaritate cu autoritatile Vruummmmmm in fata! Vruuummmm cu spatele! Nimic! Blocasem o straduta din cartier si 4-5 masini formau un inceput de coloana. Primul care a sosit lanaga masina mea a fost un monument de rezistenta…la bun simt. Si nu s-a dat jos sa ma ajute. La fel si cei din spatele lui. Rand pe rand au dat cu spatele si au preferat sa ma lase sa gust din mica drama matinala. A venit totusi cineva si osteneala in doi incepea sa dea si rezultate. Mici dar nu suficiente pentru a pune masina in pozitie corecta pe straduta. Salvarea parea sa vina de la un cunoscut al necunoscutului care ma ajuta. Se saluta intre ei, iar eu jovial imi arunc toate cartile “salut, ma ajutati si pe mine cu…” N-apuc sa termin fraza ca sunt lovit de-o replica meschina: “…hmm, ma grabesc, trebuie sa plec la servici” Nici macar n-a zis serviciu dar si eu l-am repezit: “daca trebuie sa ajungi, atunci…”

Masina a iesit la distanta de 60 de secunde de aceast dialog. Intre timp se formase o a doua coloana de vreo 5 masini. Nimeni n-a coborat din acest al doilea lot, dar toti au simtit ca este si victoria lor atunci cand am razbatut. Am lasat un urma un multumesc pentru cel care a impins lucrurile (la propriu) si…

Prin Bucuresti s-a circulat ok dar putine masini erau conduse de oameni.