Obligatoriu!
Wiki: Michael Jerome Oher (born Michael Jerome Williams, Jr. on May 28, 1986 in Memphis, Tennessee) is an American football offensive tackle for the Baltimore RavensNational Football League. He was drafted by the Ravens in the first round of the 2009 NFL Draft. He played college football at the University of Mississippi for the Ole Miss Rebels. His life through his first year of college is one of the subjects of Michael Lewis’s 2006 book, The Blind Side: Evolution of a Game and the subject of the 2009 film The Blind Side.
Lift me…down :)
Eu nu am crezut ca se poate asa ceva. Dar am vazut cu ochii mei. Scria pe o usa de lift ca ascensorul e-n revizie iar cauza e “s-a furat magnetul de franare”.
Ma intreb doar cum a oprit cel care a apucat sa mearga cu liftul fara frane…Frana de motor sau de mana?
p.s. Ridica-ma Marceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeel! 
In reluare
Un text de prin 2007 (from my old blogmeaway.wordpress):
-Teoria plaselor de la portile de fotbal-
O ming(i)e mai buna era garantia unui joc in care crestea si implicarea. Am stiut de mic copil ca un sut intr-un balon de piele este diferit de unul intr-o “productie” romaneasca de 35 de lei. Farmecul jocului ramane insa acelasi indiferent de materialul din care este confectionata sfera.
In randurile urmatoare o sa va dau argumentul suprem pentru care parintii si profesorii (ajunsi tot din copii pana la urma, la rang de ministrii) sunt datori sa le fac copiilor terenuri de joaca corespunzatoare.
Si-acum urmeaza teoria plaselor de la portile de joc: Plasa de la poarta de joc era garantia ca meciul se joaca in conditii putin diferite decat cele in care foloseam drept bare haine sau pietre. Uneori si miza era alta ( plasele apareau spre exemplu la campionatul scolii ) alteori aduceam noi plasele ca sa ne imaginam ca jucam pentru ceva important. Cand aveam plase la porti eram mai aproape de idolii de la televizor. Plasele de la portile terenului apareau insa foarte rar si noi pretuiam fiecare moment in care puteam juca in aceste conditii usor imbunatatite. Daca profu’ de sport isi permitea sa si tuseze terenul, bucuria jocului crestea exponential. Daca dirigintele si colegele de clasa ne asistau la agitatia noastra insemna ca avem o motivatie in plus sa pretuim confruntarea cu rivalii de la “B” sau “C”…
Dupa 90 insa la scoala mea si la multe altele au fost puse in pericol si plasele acelea facute din fier, sudate in spatele “buturilor”. Am crescut in acelasi timp cu disparitia plaslelor de la porti, a portilor de fotbal, a terenurilor de joaca si a copiilor de pe ele. Si daca lupta cu trecerea timpului este mai greu de rezolvat atunci macar batalia asta pentru practicarea sportului in scoala sa fie data.
Eu nu pot sa condamn un copil ce chiuleste de la ore pentru a merge pe terenul acela de fotbal mai bun din cartierul vecin, daca nu-si face temele pentru ca a fost cu tovarasi de joaca pe terenul particular pentru o ora de miscare si suturi la porti cu plasa…
Credeti-ma, in propiul lui sistem de valori, gestul de a alege joaca este unul firesc. Uneori un meci de fotbal in curtea scolii, pe un teren amenajat corespunzator, ii poate oferi un tanar dimensiunea propriilor ambitii, il poate ajuta sa spere si chiar sa guste din clipe aparent naive dar pline de glorie. Jocul urmat fie de victorie fie de infrangere nu e decat expresia manifestarii omului care a ales sa se bucure,firesc, liber si natural de viata.
Frate, razi de mori!
Asta-i un slogan bun pentru Romania. Chestiunile legate de ospitalitate, generozitate si relief mirobolant sunt desuete! Eu nu glumesc, as promova Romania cu avertismentul: Razi de mori!
Orice experienta traita in ultimii ani, in tara, poate fi introdusa intr-o discutie prin expresia: “Frate, sa-ti zic o faza tare… razi de mori!” dupa care incepi povestea: “eram ieri la un ghiseu, am fost zilele astea la spital, m-a alergat ieri un caine”. Si-apoi, cu chip senin, ambalezi tot materialul in asa fel incat toata bizareria sau trauma experimentata sa ti/li se para funny, de ras adica. Anormalul nu-i decat o poanta! Tot cei aiurea-n tara asta nu e de condamnat ci e de…amuzat!
Autoritatile nu-s in stare sa termine Autostrada pana la Constanta! Trenul pana la mare face zeci de ore. Drumurile au gropi. Vanghelie este. Bucurestiul n-are stadion. Sunt bani putini la Sanatate. Securistii prospera. Unii demnitari isi dau singuri salarii mari. Ciocu’ mic acum noi suntem la putere!
Ce sunt randurile de mai sus? Chestiuni serioase care ne afecteaza si pe care trebuie sa le blamam? Nu! Acestea sunt franturi comice din viata noastra de tot rasu’! Franturi pe care, daca risti a le lua in serios, cazi in cea mai acuta depresie de actor-contribuabil, inadaptat la scena vietii dintre aceste granite.
In plus, suntem in multe privinte de rasul lumii? Suntem! Secventele inspirate din viata romanilor sunt intr-atat de comice incat te umfla rasul? Sunt! Colcaie youtube-ul, 220-ul si trilulilu-ul de coclari si printese care pun pe ras cate o mie de corporatisti, expati, bugetari si privati ? Colcaie! Se deschid buletinele de stiri cu ce a mai facut funny Base, Geoana, Vanghe sau Orban? Se deschid! Iti vine sa razi? Iti vine…
Hai deci sa scriem mare-mare, in aeroport: Welcome in Romania, there will be fun!
Derapare humanum est! - moment epic de iarna
Mai ales pe timp de iarna. Ceea ce mi s-a si intamplat. Evident, pe drumul celebru deja, Targoviste - Bucuresti. Dupa deraparea oarecum fericita, in sensul ca am ramas aproape de carosabil, s-au petrecut urmatoarele:
- soferita din spatele meu a tinut intr-atat de strans de volan incat aveai senzatia ca nu l-a mai vazut de 30 de ani!
- primele doua masini care au venit din sens invers au incetinit pentru a se asigura, banuiesc, daca am sau nu nevoie de ajutor…si si-au vazut linistite de drum.
- un tanar cu BMV de prin anii ‘90 mi-a zambit smechereste.
- doi soferi generosi (nr de Dambovita, logic!) au alocat maxim doua minute frumoase pentru a repune “fiara” pe carosabil.
A urmat apoi episodul parcarea, care a fost, pe secvente, astfel:
- Curba cu viteza pentru a trece peste zapada framantata
- Cautat din priviri loc de parcare
- Reconfigurare traseu caci erau fix 0 locuri de parcare
- Tentativa de traversat straduta pentru parcarea din spatele blocului
- Derapare…balans si accelerare, apoi mers cu spatele
- Reincercare patrundere in parcare
- Derapare…balans si accelerare pentru revenirea in pozitia initiala
- Tot cu spatele inapoi in strada principala
- Tot cu spatele derapare in incercarea de a reveni in strada principala
- Schimb crunt de priviri cu soferul de Logan rosu care astepta sa eliberez straduta
- Derapez…derapez pentru mine 
- Un nou schimb de priviri cu Loganu’. (N-are nici chef si nici elan de a-mi impinge o mana de ajutor)
- Derapez si patinez (sau invers?)
- Primul succes: Dau pana la urma cu spatele si eliberez straduta
- Cautare loc de parcare
- Cautare loc de parcare…inca o tura!
- Parcare! In curtea, generoasa de altfel, a celor de la Petrom ( aici se va odihni bestia pana cand trec zapezile, am zis!)
- Incheiere zbatere si foiala cu masina prin nameti. In sfarsit, clipe de relax si de multumire caci Loganul rosu era in plin proces de…patinare si derapare
- Schimb crunt de priviri cu soferul si-un zambet. Al meu!
Tehnic vorbind
se-ntampla niste probleme:
1. Cu blogul. Incerc, dupa timp si pricepere, sa-l fac mai prietenos. Am umblat la pozele din front page, la skin (sper ca acum sa fie mai citibil! si daca ma enervez il arunc si-l schimb) si am reorganizat partial si coloana din dreapta. Aveti sugestii si reclamatii?
2. Cu emisiunea Guerrilla de dimineata. S-a intamplat sa suspendam pentru o perioada (scurta speram) activitatea de la 6 la 7. Reluarea programului si revenirea noastra pe post depinde de niste detalii, chiar tehnice. Pica bine niste minute de somn dar sunt oarecum nemultumit ca am lasat niste oameni, dincolo de difuzor, sa indure singuri trezirea. Dap, trezirea cea grea de prea prea dimineata. Multumesc (si-n numele colegilor) pentru mesaje, intrebari si incurajari. Sper sa ne reauzim!
3. Cu ziarele. De la revista presei. Am senzatia ca subiectele sunt chiar anoste si ca aduc in prim-plan tot griul de pe lume, care, culmea se repeta insistent in frumoasa noastra tara. Bucla in care am intrat sper sa nu fie atat de deranjanta pe post pe cat o resimt eu. Ma gandesc insa la niste solutii de a improviza si altfel de momente in cele 2-3 minutele de lectura a ziarelor.
4. Cu gatul. Ma doare. E suparator si atenteaza chiar la obiectul muncii :)). Lucrez la treaba asta cu ceaiuri, cafea cu lapte,, vin fiert, tuica fiarta etc.
5. Cu criza socio-profesionala. Simt o oarecare stare de disconfort. (Vestea buna e ca after the teambuilding treaba nu e atat de acuta ca inainte). Criza se simte din doua motive:
- Media, domeniul in care lucrez, chiar cu placere, nu treverseaza cele mai faine momente. S-au inchis ziare, s-au micsorat bugete sau salarii si nici experiente de creatie in publicitate nu mi s-au mai intamplat. In plus, calitatea a tot ce inseamna produs media livrat catre public sufera vizibil. TV-ul ne este martot. Nu-mi plang de mila ci mai degraba spun ca avem un balaur in plus de rapus inainte de a ne gandi cum sa facem sa-l multumim pe stapanul nostru, Ascultatorul.
- Timpul si cheful de out in town sunt specii pe cale de disparitie. Prefer odihna si netul in defavoarea unei beri in oras. Stiu ca nu e chiar ok pentru casa sufletului si incerc usor-usor sa ma agat de niste oameni de bine pentru a iesi la aer. Poate o cafea in week-end in Fiord, in Targoviste…poate un teatru etc. Si-apropo de iesiri in za town: dupa apelul meu de a face o treaba faina adica de a aduna date despre cum, cand si unde se intampla lucruri de calitate, de vazut si testat, am deschis o pagina noua pe blog. Se cheama Vezi Pe Unde Mergi (VPUM) si este deschisa tuturor organizatorilor, amatorilor si vizitatorilor.
In rest, sunt ok :))
Trebuie sa stii sa te ridici ca sa poti anticipa sau controla o coborare!
Presiunea pe tibie e infernala. M-am incalzit si am impresia ca nu inaintez. Ba mai mult, alunec! Toti merg mai repede decat mine. Am senzatia ca sunt un cyborg din desene animate. Sunt afara! Rosu in obraji, am trecut granita si din fata monitorului sunt aici, pe frontul alb, unde incaltarile sunt grele si robuste. Sper ca nu rade nimeni de mine…Imi vine sa-mi lipesc un afis de geaca: in aproape 30 de ani de existenta nu am purtat niciodata clapari!
Nimeni nu remarca insa mersul meu nenatural si asta m-ajuta si pe mine sa uit. Am ajuns! Asta e partia?!?? Lume cam multa…Wau! Astia-s nebuni, se dau cam cu… cu viteza! Altii n-au implinit inca 5 ani dar alunca frumos si inving frica si gravitatia cu naivitatea varstei dar mai ales cu bucuria jocului. Jocul de-a schiul… E fain! Trebuie sa fie fain! Ar trebui sa ma dau!
N-am insa curaj. Nici nu stiu sa intru in schiuri. E jenant. Cam aiurea situatia: “mai bine imi luam sanie!”. Sa ma incalt si cu schiurile? Hai! Ce caraghios!?! Imi vine sa rad dar incerc sa par concentrat desi imi pare ca nu o sa ma las dus de “lemnele” astea de sub mine. Mi-as face o poza asa fara coborare, s-o pun pe net…Ma gandesc totusi ca trebuie sa ma dau…Imi fac curaj, ca doar am facut sport! Stiu, sahul nu ma ajuta aici dar pot sa dau si cu piciorul in mingie, am avut si julituri in genunchi, deci ce poate fi mai rau?
PUB: VREI ECHIPAMENT DE SCHI? CLICK AICI
Primesc indicatii de pe margine: “ai grija sa nu cazi pe fata sau in spate!” Am cam multe griji. Picioare intepenite care trebuiesc inclinate, talpi care au rasarit precum nasul lui pinochio, bete de sprijin, echilibru, frana, atentie etc. Decid sa ma dau! Plec usor dar cu atitudine de invingator. Intr-o secunda filmul se rupe. Nu exista control! Picioarele nu raspund la comenzi, pierdem legaura…pierde le ga ra zbuffffffffffffffffff! Down! Foarte ciudat, nu rade nimeni? Atunci rad eu…putin si stanjenit.
Nasoala situatie dar bine ca niciun pasager nu e vatamat. Reluam! Reluam, am zis! Pamantul alb si inclinat se opune cu inversunare incercarilor de a ma repune pe picioare. Primesc intariri: “te ajut?” Ca omul derutat de un potential inec intr-o apa penibil de mica intind mana si revin in pozitia “pe verticala”. Sunt insa prea departe, departe de salvare, caci zona de impact e chiar in jumatatea partiei. Nu pot sa decuplez schiurile! Ce situatie! Acum chiar ma vede toata lumea! La terasele din 3 statiuni se discuta deja de ala cu geaca rosie care nu stia sa se dea cu schiurile…
Daca ajung la margine, plec la cabana! Nu e de mine sportul acesta! Mai incerc totusi o data! Zbuffffffffffffffff! Cealata parte! Timp petrecut pe schiuri? Sub 10 de secunde. Macar stiu sa cad in lateral si vad ca pot decupa claparii de schiuri. E greu cand imping cu betele dar macar revin pe picioare. Cand ajung la margine mai incerc o data. Copiii de langa mine tin sa ma umileasca. Ha! Acum il vad pe unu’ mai invarsta si chiar mai panicat. Asa da!
Invat sa franez si sa controlez viteza. Plugul! Vad ca toata lumea il face. Aproape toata lumea. Acum schiez! De 5 ori mai incet decat toata lumea dar alunec! Cad chiar inainte de baza partiei, dar imi vine sa rad. Am mers ceva, poate mai mult de 50 de metrii. Acum, parca nici “lemnele” aste de sub talpi nu-s chiar atat de mari. Urcarea imi taie rasuflarea…Sa urc cu teleschiul? Hmmm…nici gand, acolo merg doar cei care stiu sa se dea. Sa o luam usor. Hai, curaj, de data asta ne jucam: franam, lasam putina viteza si iar franam. Coborare perfecta! 10! Nadia la barna si eu pe schiuri: doua exercitii perfecte. Olimpiada mea era insa doar o intrecere cu propria frica…
Ma dau de la jumatatea partiei. Toata ziua… As urca pana mai sus de unde se vine cu viteza. Am cazut insa de-acolo, asa ca mai bine fac un cantonament lejer ca sa imbunatatesc tehnica in dauna senzatilor. De-aici parca nu imi mai este frica si chiar imi vine sa fac bravura pe marginea performantelor mele. Mai bine tac, eu nici macar curba nu stiu sa iau.
Asta e, schiez cu program lejer, de vara: putin si-ncet! Dupa ce ma duc la masa, ma intorc pe partie si ma dau chiar si pe nocturna. Ma duc sa predau schiurile cand voi fi multumit de mine sau macar pana cand tibia-mi cea fina e o sa strige ca va fi ondulata de claparii de cyborg din picioarele acestui schior de desene animate…
p.s. Nu sunt un sofer intr-atat de bun incat sa incurajez o discutie pe-aceasta tema. Sunt…normal. Normal-masculin, ceea ce la volan pare un plus. De altfel, in 5 minute cred ca pot explica, dand vina pe genul masculin fireste, ca automobilul devine extensia mea fireasca, ca-l simt si controlez cu aceeasi dexteritate cu care isi manevreaza domnisoarele posetele.
Treaba asta cu extensia, cu legatura om-mijloc de locomotie m-a ajutat, cred, si pe partie. Cand am avut incredere si mi-am inchipuit schiurile parte din mine…totul a devenit mai usor. O sa ma dau poate mult timp de la jumatatea partiei si o sa ma simt ca si cum as purta lamaile/mamaligile de incepator. O sa raman insa cu satisfactia ca am luat, la limita, permisul si pot intra si eu in traficul plin de oameni fugiti de orase si sosele pe pamantul alb care aluneca!
Macar aici tamponarile nu-s urmate de amenzi si sunt si oameni care isi cer scuze…
Sa facem o treaba faina
impreuna!
SA FACEM NISTE RECLAMA!
Asadar, eu (impreuna cu voi si impreuna cu Guerrilla de dimineata si, hai si cu www.blogmeaway.ro) mi-am propus sa scot la liman/lumina proiecte, idei, evenimente si oameni de calitate.
Cum se face aceasta treaba despre care stim, culmea, de pe-acum, ca-i faina?
Simplu: mail catre bogdan.ciuclaru@eliberadio.ro cu nume, prenume si, obligatoriu, numar de telefon anexate unui paragraf in care sa anuntati si sa descrieti ideea, evenimentul si omu’ de caliate.
Important: Juriul sunt mai ales eu! Adica, selectia pentru ce o sa facem vorbire va fi direct influentata de: intuitie, noroc, intelect, abordare, toane matinale, cafea, colegi de/din redactie etc.
Promovare sa fie dar sa stim si noi, nu?
Antrenament pentru Hunger Management
Salata cu brocoli si ton
1/2 “tufa” de brocoli
1 cutie file ton in ulei
1 morcov
1/2 ardei gras (rosu!)
busuioc
lamaie
————————————–
Salata cu borcoli si ton se prepara in mai putin de 1o minute. Se pune apa intr-un vas si se fierbe bucata de brocoli. Se fierbe intreaga, cu tot cu codite…Intre timp se da morcovul printr-o razatoare medie iar ardeiul rosu se taie cubulete mici. Legatura de brocoli trebuie sa fie suficient de bine fiarta astfel incat si cotitele sa fie foarte moi la taiere. Dupa fierbere taiam marut brocoli, punem putina sare peste el, fruze verzi de busuioc, tocate marunt (si poate putin piper) si-l intindem intr-un vas suficient de adanc. Peste acest strat se imprastie bucatele de ton, cam jumatate din cantitatea unei cutii. Morcovul razuit se-amesteca cu ardeiul taiat cubulete si se presara peste ton. Apoi, restul de ton vine presarat peste intreaga compozitie. Dupa gust, se poate stoarce zeama de lamaie. Rezultatul? O salata racoritoare, hranitoare si…neasteptat de gustoasa!
Logic, pofta buna!
10x to Big Server
Bogdan Ciuclaru tocmai ce si-a facut update-ul anual. Acum este in varianta 2.8!
Spunem ce culoare are blocul tau ca sa-ti spun cine esti
sau “Cum am supravietuit duelului cu Dobro”
Colegul Dobrovolschi a prins in poza niste blocuri urate. Necazul este, si-aici are dreptate, ca au iesit urate (spune el!!!) dupa ce au trecut prin procesul de infrumusetare (celebra reabilitare termica). Apoi s-a panicat si s-a alarmat in legatura cu viitorul tuturor privitorilor de blocuri. Ce ne facem daca toate devin asa? Cum o sa mai putem sa le privim? Cum o sa mai traim cu ele asa?A aflat ca nu-s toate chiar asa ci sunt si altfel. De fapt sunt si-asa, si altfel si altcumva si portocalii, si caramizii si visinii si chiar cu verde si albastru.
Deci nicio culoare nu se poate supara pe prafuitul Bucuresti ca n-a prins un colt de balcon sau un perete de bloc de cartier. Suna telefonul in emisie si-aflam de la un arhitect ca pentru bietul oras-capitala exista indicatii clare si precise in legatura cu gama de culori. Se pare (din poze si din simplu privit pe strada) ca idicatii au fost si sunt ignorate cata vreme avem cladiri/blocuri care sunt cu mult pe langa cele 4 culori reprezentative si cu care, teoretic, te poti afisa in Bucuresti. Dobro iar are dreptate. Cine e de vina??? Strict in privinta culorilor blocurilor recent reabilitate vina/responsabilitatea o parta autoritatea locala, cel putin asa a sunat raspunsul oficial de la minister primit chiar in direct.
Concluzie1: Cromatica cartierelor si in special a blocurilor reabilitate e in grija administratiilor locale. Ele, administratiie stim cum sunt…Sunt diferite, multe, mai preocupate, mai putin preocupate, mai cu grija fata de cetatean, mai cu atentie fata de imbogatirea unor cetateni si/sau firmulite. Asa s-a ajuns, inclins sa cred, s-avem blocuri portocalii sau verzi, galbene sau alb-albastre.
Care e pozitia mea? (pe care anevoios am incercat s-o explic si pe radio)
-ca producator sunt rezervat in “a sinucide” un matinal si un show de divertisment cu o nesfarsita discutie despre “uratul din Romania” si despre gesturile functionarilor sau ale politicienilor care sporesc uratul din viata noastra.
-ca jurnalist m-as incumeta sa adunt toate datele inainte sa ma iau la tranta cu gorila-stat, care nu numai ca nu vorbeste mereu aceeasi limba cu mine dar nici nu are intotdeauna preocupari de a intretine un dialog.
-ca privitor de blocuri roz-portocalii nu pot decat sa striga si sa reclam urmatoarele:
1. Lipsa si habarnismul autoritatii in stat. Nu exista coerenta in decizii si ne confruntam cu o lipsa evidenta de chef a celor responsabili de a supraveghea, urmarii si sanctiona abaterile. Chiar si pe cele de ordin estetic
2. Lipsa arhitectilor vocali care sa reclame aspru si acid incalcarea legilor scrise si nescrise. Aici e poate si vina noastra, a celor din media, ca nu acordam spatiu/atentie…
3. Suficienta unora sau altora, care, crezand ca fac un bine, zugravesc orase lasandu-i pe oameni nedumeriti si nemultumiti de relatia ochilor cu culoarea peretilor.
Concluzie2: La radio, e greu sa faci ancheta jurnalistica si ai tot dreptul sa te intrebi daca merita in dauna procesului de binedispunere al ascultatorului. Totusi, Dobro e idealist si se intreaba cum dracu au aparut atatea si-atatea combinatii de culori pe peretii blocurilor din Bucuresti. La administratia locala pare sa se gaseasca raspunsul am dedus noi, astazi! La intrebarea asta cu “cum dracu…” ar trebui sa raspunda insa cei care chiar se ocupa de astfel de probleme. CEI CARE SUPRAVEGHEAZA RESPECTAREA LEGII!Si-apoi sa dea amenzi daca e cazul si sa repare situatia. Cum dracu’ de nu se intampla asa? Cum dracu de-am ajuns noi sa ne duelam pe culori? Cum???
p.s. In Targoviste, blocurile reabilitate sunt faine!
Primarul mi-a explicat la telefon ca gama de culori a fost decisa de o comisie special infiintata, din care au facut parte niste arhitecti, niste consilieri, un primar si un citymanager.
Va plac legea?
Da, dar sa fie ca-n filme
LA MULTI ANI!
Tot imi vine sa fac rime si nu pot sa nu compun, plugusor de criza…scurt si bun!
Aho-aho! Cititori, internauti si/sau blogati, la anul sa fiti mai multi, pardon, mai buni si… hai si mai bogati!
p.s. Sfidati deci previziuniile legate de anul viitor si obligatoriu s-ajungeti bogati in dimineti vesele si pline de energie, in ore de intensa fericire, in minute de liniste si-n clipe de profunda impacare sufleteasca!
Ne-auzim sanatosi in 2@1@!
Am vazut recent
si m-am gandit ca si voi veti lua o pauza de film, intre doua superture ultraagitate la hypermarket, pentru megacumparaturi…
Filmul, The Invention of Lying, este lejer, simpatic si cu un dialog pe care eu l-am gasit ca fiind foarte inspirat:
Update: Pentru cei care n-au de batut o maioneza inainte de Revelion, se poate adauga pe lista si Dorian Gray. (trailer AICI!)
Ceva frumos, ceva deosebit!
Si mai ales ceva neatins de criza!
Asta v-am pregatit pe post de urare de final de an si, credeti-ma pe cuvant, urarile chiar nu-s alterate de vremurile traversate ci din contra potentate. Cuvintele, de-o simplitate admirabila, sunt urmatoarele:
Cele bune sa se-adune!
Asta sper sa se intample, pe persoana fizica si/sau juridica, in ograda “tutulol”!
Anul 2009 a parut sa adune la multi dintre noi destul de multe zile de-o crunta amaraciune si-o si mai crunta inversunare. Suntem contemporani cu o nemeritata orbecaiala declansata de celebra si blamata criza financiara si nu ma bucura deloc acest aspect. Sper ca “La Anul” sa fie nu cu mult mai bine ci cu mult mai liniste, mai altfel adica!
Repet, in 2010 imi doresc si va urez cat mai mult intamplari dintre cele bune, astfel incat sa fim mai relaxati si mai nepreocupati de, scuzati cliseul, partea economica.
p.s. Le multumesc corespunzator, retroactiv si chiar anticipat colegilor si ascultatorilor de radio Guerrilla pentru ca ne-am imprietenit intr-atat incat am ajuns sa radem si sa ne simtim bine. Fiecare zi de ras cu pofta mi-a spalat si inseninat cerul cotidianului, un cer sub care daca esti prea atent (mai ales cand citesti ziarele!) gasesti doar mizerie, disperare si frustrare.
Cele bune sa se-adune!
Campion la enumerat dorinte
Asta sunt! Roman (sau, mai mine zis, raman) cu ambitii de clasa mijlocie, dornic de revansa sociala. Asta explica poate si randurile de mai jos, randuri de-o cruda si nemeritata actualitate:
Scrisoare către Moş Report by Bogdan Ciuclaru
decembrie 17, 2007
Dragă Moşule,
Să-ţi spun încă de la început că eşti preferatul meu, adică bătrânul cu costum roşu deja e desuet şi multă lume îl asociază cu aglomeraţia din magazine şi cu isteria cumpărăturilor de iarnă. Mie îmi place de tine, Moş Report, pentru că tu nu ai în mod obligatoriu prefereinte de sezon.Am observat, e drept, şi la tine tendinţa de a acumula în sac cât mai mult până în preajma unor zile deosebite. Da bine că tu eşti pe buzele tuturor pe tot parcursul anului, fără că cineva să ţină cont de prognoza meteo din ziua extragerii.
Moş Report, anul viitor vreau să mă iau la întrecere cu toţi demnitarii la case şi maşini, să stau la masă cu Ţiriac şi cu Columbeanu, să apar în Libertatea şi-n Click fix în aceeaşi zi, să refuz seara o invitaţie de la Dan Diconescu şi să-i fac totuşi o favoare lui Turcescu sau, de ce nu, lui Radu Moraru. Ah şi să nu mai spun că sunt apt să mă înfăţişez în faţa naţiunii ca cel care l-a ofticat pe Ogica, alegand cele 6 numere caştigatoare. E clar că acestea sunt ambiţii de om mare prin urmare nu mai apelez la Moş Crăciun ci la ţine Moş Report.
Promit să-mi cumpăr motocicletă mai veche şi mai frumoasă decât a lui Tăriceanu. N-o să fiu deloc cuminte şi o să-l întrec într-o cursă nebună pe pârtia din Predeal pe chiar preşedintele Traian Băsescu. O să călătoresc în lume mai mult decât Cioroianu, o să cumpăr mai mulţi jucători decât Gigi Becali şi o să am grijă ca pe unde mă duc să promovez numele şi interesele tale de Înalt Salvator al bietului român nenorocit de politica defectoasă a celor care (din patru în patru ani) sunt în stare să te facă să crezi în Moş Crăciun. Moş Report, ajută-mă să răzbun mizeria din Sănătate, prostia din Educaţie şi toată sărăcia din ţară!
Moş Report, tu eşti pentru mine revanşa meciului cu Suedia din ’94 sau a celui de handbal cu Rusia. Tu o să mă faci să uit de Urs Meir, de Remeş, de votul la două mâini, de corupţie şi dacă e nevoie de toată România. Moş Report, în preajmă sărbătorilor de iarnă, te rog să-mi aduci splendoarea plajelor din Miami şi liniştea din Elveţia iar eu în schimb promit că nu o să te mai deranjez niciodată şi o să te las să te ocupi şi de restul de 22 de milioane de români care te aşteaptă. Moş Report, fa-mă fericit şi lumea mea o să fie mai bună.
P.S. Sunt peste 7 milioane de euro-motive pentru care te-aştept şi tot atâtea pentru a te convinge că la momentul acesta tu eşti o soluţie mult mai bună pentru mine decât ramolitul acela astmatic care-şi spune Moş Crăciun!
Acum…
Va intrebati de ce Mos Craciun e asa rosu? Ei bine, are culoarea asta social-democrata de rusine! Ii este rusine sa dea ochii cu mine. Nu-i nimic grasule! Si-anul asta imi pun sub brad asteptarile din 2007, de anul trecut si pe cele noi, colectia iarna-iarna 2009 . De fapt, nici brad nu-mi cumpar pentru a nu-l face pierdut in mormanul de dorinte pe care fericit le posed. Ufff, sunt pe cale a ma enerva! Te provoc si chiar iti ordon bai batran impotent, mos Craciun, Report ori Destin! In urmatoarele 300 de zile s-ai in grija si de bietele mele dorinte exagerat de materialiste, dupa cum urmeaza:
Cat mai urgent, sa vad filmele full HD, la mine-acasa.
Acum, in decembrie sau macar in ianuarie, as vrea sa vad orasul ASTA
Prin februarie, as dori sa ajung AICI, pe stadion.
Prin martie-aprilie, as dori sa conduc o masina, cel putin CA ASTA.
Si prin mai, sa am deja achitata vacanta de vara, nu prea aproape de tara…
CA DO
Putina reclama si-o discutie
Mi-am comandat de curand, printre alte accesorii, si-un hanorac de la WinterMag.Ro - ca tot am de la ei putina reclama pe site.
Cred ca este primul articol de imbracaminte achizitionat pe net si de la un magazin specializat in articole pentru sporturi de iarna. Cand am primit hanoracul, am realizat ca eu chiar sunt restant in materie de sporturi de iarna. M-am dat cu patinele prima oara acum doi ani, de ziua mea, si am reluat obiceiul anul trecut. Cu schiurile sau cu placa, niciodata! Cu bobul? Nici vorba. Nici cu punga sau cu sania nu cred ca m-am mai dat de vreo doi-trei ani. Si-atunci? Atunci inseamna ca eu am de luat o revansa fata de-aceasta componenta extrem de faina a vietii pe timp de iarna iar voi, cei mai avansati intr-ale partiilor, aveti o recomdare si chiar ati dat peste un posibil magazin prieten, mai ales acum cand exista riscul sa intrati in criza de idei, in materie de cadouri de Craciun.
Voi, va pricepeti la cadouri? Eu nu. Nici macar sa mi le fac nu cred ca mai stiu, si-aici as da vina si pe criza, caci altfel nu-mi explic cum am devenit asa cumpatat.
In urma cu ceva vreme am comis-o usor haios in materie de cadouri. Mi-am luat monitor undeva in martie, intre 1 si 8 martie. Tot atunci am aflat ca ceva “care ne trebuie la amandoi” nu se pune de martisor. Bine ca nu s-a stricat (inca) monitorul de la atatea pomeniri din zona: “ca atunci cand ai luat fara sa-mi spui…” Cert este ca de cand cu povestea cu monitorul ezit sa mai fantazmez in legatura cu noul cadou pe care, fireste simt ca-l merit: un LCD. Full HD. Atentie, am zis ca ezit nu ca…Poate intr-o zi…Uffff. IL VREAU!!! Sorry…
Va mai intreb o data va pricepeti la cadouri? Eu nu. Dar am si solutii.
Sticla de vin! Sa fie vin bun si dedicat prin soi si culoare celui cadorisit si nici nu mai conteaza cat e de scump. Asa ceva nu are cum sa greseasca. Tot pentru baieti mai gasesc salvatoare solutia cu accesoriile IT. Pentru sportivi as risca si ceva articole din zona asta dar cred ca si-aici as fi tentat catre accesorii cu trimitere la articolele de-adevaratelea. La fete? Hmmmmm. Parfum! Cam riscant, stiu! Deci, nu prea spre nu, daca nu cunosti gusturile receptorului . Atunci? Carti. Da, am testat, fetele sunt sensibile la carti. Pentru gesturi simple, marunte si de efect recomad si jucariiile. Nu stiu daca puteti merge pana la jucarii ca acelea din reclama cu “l-am luat de la adapost”…La cadourile pentru fete, recunosc, prefer sa trisez: “merg cu tine la cumparaturi sa-ti iei…!” Aniversarile se bifeaza cu traditionalul “iesim in oras” si chair insist si pentru o incercare aventuroasa din categoria: “ramanem acasa, o sa-ti gatesc eu, ceva…”. Lovitura de imagine este insa escapada de cateva ceasuri/zile intr-un peisaj dincolo de ferestrele cotidianului.
Si-apropo de iarna de-aici din Bucuresti, sa ridice mana sus cine are sanie acasa sau uitata intr-un colt in balconul parintilor! Eu ma amuz teribil cand imi amintesc ca ii dadeam cu sapun pe talpi ca sa alunece si ca exersam din greu o anume tehnica de luat viraje…Si ca tot am alunecat in nostalgie crunta, asa mai nota si faptul ca iarna de-atunci mi se pare acum mai prietenoasa decat gerul amestecat cu graba si grijile de-acum.
Iarna, mi-e dor sa ma bucur de lucrurile marunte, inainte ca ele sa se topeasca
Ati purtat vreodata pungi de nailon peste sosete? Va mai aduceti aminte de bucatile mici si incapatanate de gheata care se agatau de pantaloni, in vremea copilariei? Nu-i asa ca acum vi se pare absolut imposibil sa mai simtiti implinirea si “binele” de dupa ore intregi in care v-ati uitat mainile, picioarele si obrajii in ger. Mai stiti sa zambiti din pozitia copilului care-si trage sania in fata blocului, naiv si fermecat de cum se-aprind fulgii de zapada sub becul unui stalp de iluminat?
Eu nu mai stiu…sau poate ca doar mi-e teama ca nu mai stiu. Sau si mai dramatic, poate ca nu mai e voie, de la o varsta, sa te bucuri de lucrurile intr-atat de marute incat sa se topeasca la contactul cu pamantul.
De dimineata, Dobro si Craio vorbeau despre iarna si ninsoare si-am realizat ca aici, in Bucuresti n-am vazut reprize de bataie cu bulgari, saniute si cazemate. S-au schimbat chiar atat de mult vremurile si bucuria si-o extrag cei mici doar de la patinoarul dintr-un Mall acoperit? Eu, parca si astazi mi-as lasa zapada sa intre prin bocanci, sa-mi inghete sosetele si sa ma faca sa simt ca e nevoie sa alerg mai mult si sa ma joc. Mi-ar placea iar sa ma tem ca de seara pana dimineata cineva ar putea sa ne fure zapada, sa ne dea cu sare pe derdelus…
Si pentru ca unii sunt inca imbujorati de febra electorala, as imprumuta si eu o expresie de la fostul, actualul si viitorul presedinte. Iarna, nu-i ca iernile pe care le stiam. A trecut si peste mine vremea, au venit si vremuri carunte…
Totusi, stie cineva cand o sa ninga?
Vorbele mele risca sa devina, inaintea mea, celebre
Ziceam, in decembrie 2007:
si vad ca si urarea de mai jos ramane valabila:
Va urez pofta de viata dar nici sa nu abuzati si sa va staurati de ea!
In week-end ne uitam la filme
Pentru acest final de saptamana, doua recomandari:
Concertul (se recomanda Sala de cinema!)
si… Accident, adica Yi ngoi sau 意外
Cum Sunt Eu Ca Român
Da, m-am hotarat sa intru si eu in hora asta a romanilor, uniti de traditionala insiruire a dezamagirilor, insiruire prilejuita de Ziua Nationala de 1 decembrie.
Cum sunt eu ca roman?
Sunt inca aici… Sunt depresiv-romantic!
Sunt inca aici Romania! Sunt trist si revoltat de prea multele lucruri care sunt asezate contra firescului si sunt in acelasi timp suporterul frenetic al putinului frumos ce s-a pastrat intre aceste granite. Sunt dezamagit de multi oameni si fermecat de unii dintre ei. Sunt izolat si chiar ma delimitez de semenii mei dar ma ridic in picioare si ii aplaud pe campionii imbracati in tricolor. Nu-mi place statul de azi dar il astept sa ne reinvete pe toti ce inseamna respectul fata de lege si ordine. Nu-mi plac analfabetii care fac politica si nici intelectualii combinatori sau turnatori. Imi plac oamenii senini care prin ideiile si inventiile lor i-au determinat si pe straini sa lege intr-un cuvant, literele R-O-M-A-N-I-A. Imi place Sibiul, ma fascineaza Ardealul, cred in frumusetea si farmecul locurilor insemnate de domnitorii Moldovei, ma simt european in preajma multor cladiri din Bucuresti, tresalt in Cetatile si-n Curtile Domnesti din Regat. Regret gunoaiele, urasc rugina si ruinle industriale, ma-ncrunt la atatia batrani saraci si dezolati, ma sperie tinerii violenti si fara nicio teama de urmari, sunt dezorientat de televizor si dezamagit de cei care mint sau fura chiar si-n curtile bisericilor.
Sunt inca aici Romania. Sunt suporterul tau in toate meciurile si nu vorbesc doar de sport. Am un steag in casa si-am avut unul la vedere si cand am fost in strainatate. Nu mi-am ascuns identitatea si chiar m-am straduit pentru mine si pentru tara sa fac impresie buna celor ce ne cunosteau deformat.
Sunt inca aici Romania dar dincolo de fereastra prin care ma uit la tine nu se-ntampla nimic care sa-mi bucure inima. Te prabusesti! Imi pare rau sa te-anunt dar de ceva vreme nu inregistrezi niciun succes in fata mea si-a multora ca mine: N-avem case ci rate, n-avem politicieni ci banditi, n-avem proiecte ci oportunitati de tunuri financiare, n-avem oameni de stat ci ambitiosi si-oportunisti ai momentului, n-avem mandrie ci trufie, n-avem repere ci harti care ne conduc dincolo de-aceste granite.
Sunt inca aici Romania dar mi-e teama ca intr-o zi o sa-mi fie dor de putinul frumos de-aici. Sunt inca aici si cel mai tare ma sperie gandul ca sunt mult prea hotarat sa nu-mi las copiii sa sufere pentru o tara care nu respira si nu vibreaza dimpreuna cu ei si cu idealurile lor.
Ma intreb, pentru cine Romania, nu faci nimic? Sunt inca aici…
