O jucarie noua
Bogdan Ciuclaru are un blog: www.blogmeaway.ro . Simplu.
Bogdan Ciuclaru e producator la Guerrilla de dimineata. Si, el s-a gandit ca n-ar fi rau sa scrie despre ce se intampla (pe)-acolo: asa s-a nascut blogul bun & blogul nebun, adica sectiunea speciala unde se vorbeste doar despre emisiunea-matinal de la Radio Guerrilla: e-mailuri, concursuri, intrebari, poze, materiale video, povesti, intamplari etc.
Bogdan Ciuclaru va asteapta si pe voi pe blogul producatorului de la Guerrilla de dimineata, ca sa ne bucuram impreuna de (o) aceasta jucarie noua.
Hai ca se poa(n)te!
Piedici de autor
Sunt destul de copt sa inteleg ca in gradina Carpatica statul nici nu-si propune si nici nu reuseste sa-mi fie de ajutor. Ma revolta insa si chiar ma dispera faptul ca statul imi pune piedici si chiar imi complica viata. Inteleg deci ca nu e in stare sa-mi fie in societate un partener onest si echilibrat dar nu pot sa accept ipostaza asta chiar lipsita de bun simt, fata de mine cetatean, contribuabil si alegator, ipostaza de mare aspirator de bani si energie .
In scoala alocatia era derizorie. Am studiat si am avut bursa mizerabila. M-am angajat chiar din anul I de facultate, cu carte de munca. Dupa casatorie am fost sprijinit cu aproximativ 800 RON, bani primiti cu intarziere. In urma cu ceva vreme n-am reusit sa ma fac eligibil pentru credit imobiliar. Nici acum nu sunt si parte din bani, ramasi dupa impozite si contributii, se duc pe chirie. Cand mi-am luat masina, statul mi-a cerut in jur de 20 de milioane pe taxe de numere, inmatriculare, inscriere etc., (unii nici nu castiga intr-o luna cat e taxa de poluare, aberant!) bani care s-au adaugat la alte momente fericite din luna respectiva, precum rata la banca, chirie si facturi.
Acum sunt platit si pe drepturi de autor. Sa le impozitam da-i dracu’ de ziaristi ca si-asa ameninta siguranta nationala prin intrebarile si observatiile lor impertinente! Impozit! Doar atat? Nu, si contributii sociale! Si reducrea cheltuielilor forfetare. Si putin haos birocratic, dupa gust si priceperea functionarilor. De ce? Sa simta si el, jurnalistul, ca daca iti arde de aratat statul cu degetul, risti sa ramai fara deget.
Statul vrea sa vin din Bucuresti, o data pe luna pentru a impartii/depune acte si bani pe la trei institutii. Tot el, statul anunta amenzi chiar daca deocamdata nici el nu stie precis ce si cat vrea de la mine. Apoi statul anunta ca nu-mi da amenda, adica intelege si el ca mi-e greu sa tin pasul cu pretentiile lui mereu schimbatoare. Dar statul nu e multumit ca m-a derutat pe mine ci vrea sa-i ingreuneze situatia si angajatorului. Are nevoie de bani si s-a gandit la noi, salariat si angajator, doua componente inca active, doua lamai din care se face limonada bugetului de stat.
Da, am ajuns sa fiu disperat, incruntat si setat contra unui sistem care nu incurajeaza munca ci mai mult decat atat indrazneste sa-mi atenteze la salariu. Acesta este, ca sa fiu cat se poate de explicit, dintele ce-l am impotriva celor care s-au impedicat de drepturile de autor: vor si mai multi bani din banii mei! Apoi cand sa-i primeasca nu se organizeaza si ma imprastie pe mine pe 10 km la 3-4 cozi/ghisee. Sunt fix in umbra facuta de culmea impertinentei acestui stat care nu se intreaba daca tu mai poti supravietui sau daca mai poti ramane sanatos si pentru urmatoarele luni de taxe, impozite si contributii sociale.
Concediul care a fost
A fost unul scurt si de criza!
Prima saptamana de concediu am facut matinal cu Vidia. Sper ca…stiu sigur de fapt… 
Si eu m-am simtit bine!
Nu credeam a invata vreodata drumul spre Vama Veche cu bani atat de… imprumutati. 3 zile! Nici acelea complete…dar a meritat.
Am fost si la concertul MIKA. Drumul groaznic pana si prin Mamaia a lasat urme adanci in memorie. Concertul? Foarte bine descris aici!
Am vazut Dobrogea by car (vezi harta!) pe un traseu neasteptat de frumos. La peisaj am adaugat si popasul facut la Adamclisi si doua mici abateri involutare de la drum din care una mi-a provocat o schimbare de retea si-un mesaj: Welcome to Bulgaria! No shit-ta-ta? :)) Pe-acolo, prin Dobrogea, sa stiti ca e un nene din Sibiu, venit cu stupii de albine si-ti spune el ca ai gresit drumul
View Larger Map
Intre noi fie vorba, despre my new car - Hyundai I20, daca nu stiati nu-s chiar multe de zis. Poate doar ca sunt foarte multumit de cum arata si cum se misca dupa primii si deja implinitii 2000 de km si… cine ar fi crezut ca torpedoul raceste sticlele de 0,5 :)! Imi lipseste doar clipul cu clima bizonica :))
Tot in acest concediu am inregistrat si o densitate spectaculoasa de gratar pe zile de week-end, ceea ce nu a fost chiar rau.
Am fost si-acasa si-am baut asa cum mi-am promis o bere in Fiord alaturi de vechi prieteni.
Am instalat si dezinstalat aplicatii la Milestone. N-am gasit inca niciun soft de GPS gratis
Si…am dat si statului roman ceva marut: taxa de inmatriculare, taxa de numere, taxa de talon, taxa de inscriere etc
In ultima saptamana de concediu am mai fost doua zile la radio. Din pasiune
Si…as mai vrea un week-end la munte.
Hai ca se poate! :))
Michael In The Mirror
si-un cover chiar reusit (l-ati auzit putin si la matinalul Radio Guerrilla)
Dupa ciolan, acum oasele? - RADIO GUERRILLA IESE IN STRADA!!!
Va aratam intr-un post anterior cum se poate intampla in Romania un atentat la imaginea si demnitatea stramosilor nostri. Va aratam, cu exemple decupate din presa, cum se trece practic fara nici o jena si remuscare de la ciolan la oase…
Faptele unor politruci descrise pe larg de ziarul Adevarul ne-au bagat pe noi, cei de la Radio Guerrilla, in sedinta. Se intampla vineri. Era cam a treia zi de materiale publicate in cascada de cei de la ziar, materiale care aratau cum se dezgroapa de la Bellu eroii Razboiului de Independenta. Pentru? Pentru a ne arata noua, a cata oara, ca legea, bunul simt, apelul la constiinta si respectul fata de istorie ne sunt cuvinte strainie, fata de care nu mai stim a tresari. In sala de sedinte se bate cu pumnul masa si cineva intreaba retoric: “Cum ma sa ajungi sa arunci oasele eroilor ca sa faci loc in cavou rubedeniilor tale?” Mahnirea si chiar furia unor oameni din radio, m-a surprins si m-a aprins. NU TREBUIE SA STAM CU MAINILE IN SAN! Cu fraza asta toti am fost de-acord. Trebuie sa le aratam ca de data asta e prea mult! Si cum o sa facem? Mergem in strada, mergem sa protestam si sa scandam pentru onoarea si demnitatea inaintasilor nostri. Asa s-a nascut protestul de mai jos:
Protest
Suntem un grup de jurnalisti de la Radio Guerrilla. Si oameni pentru care conteaza cum se moare si cum se traieste in Romania, simpli cetateni care vor sa-si ajute istoria si Patrimoniul National sa nu dispara. Am citit stupefiati anchetele ziarului Adevărul prin care se demonstreaza cum doi fruntasi ai vietii politice romanesti, Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie si senatorul PSD Catalin Voicu au ocupat, construit si profanat in ultimii ani doua morminte-monument ale Cimitirului Bellu, apartinand a doi Generali, eroi ai Razboiului de Independenta, Iacob Lahovary si Ioan Nicolescu Argesanu.
Acest fapt sinistru realizat cu complicitatea Administratiei Cimitirelor ni se pare inadmisibil si revoltator, indiferent dacă esti credincios sau libercugetator, patriot sau nu, socialist sau liberal, daca ai constiinta sau bani, ti s-a taiat sau nu salariu sau daca mai exista sau nu cuvantul ‘onoare’ sau ‘impostura’ in dictionare…Ne gandim doar ca ceva trebuie sa ne mai ramana din trecut, eroi si modele dupa ce coruptia a scos si monumentele nationale la mezat in folosul ‘inaltilor’ functionari publici!
Radio Guerrilla
IESIM IN STRADA! De maine, “la arme” si pancarte! Avem nevoie de oricine se regaseste in randurile de mai sus! Avem voie si avem nevoie de o reactie. Avem nevoie sa le aratam altora si chiar noua, ca indignarea duce la revolta si ca dezaprobam vehement “cotropirea” locurilor in care se odihnesc eroii si stramosii nostri. E prea mult!
Maine (marti) vom fi de la 11.30 in fata Primariei Sectorului 5. Poimaine, de la aceeasi ora in fata Ministerul Apararii, apoi la Ministerul Culturii si vineri in fata Arcului de Triumf.
Ati furat tot ce e la suprafata! Lasati cavourile in pace!
Dupa ciolan, acum oasele?
Dupa ciolan, acum oasele?
Sinistra intrebare, nu? Insa, ea, intrebarea, nu este nici pe departe atat de sinistra pe cat reuseste sa fie raspunsul: DA, dupa ciolan, acum si oasele! Raspuns sec si cinic, ne este furnizat de o societate care si-a ratacit reperele morale. Repet, dupa ciolan, urmeaza si oasele!
DA, in Romania este posbil ca eroii nationali sa fie nu doar ignorati, ci e posibil ca osemenintele lor sa fie chiar aruncate aiurea, pentru a face loc mortilor unor staruri politice cel putin dubioase. Pana acolo a ajuns tupeul unor personaje care - vorba lui Liviu Mihaiu - sunt setate doar pe conjugarea practica, numai practica, a verbului “a avea”.
Vanghelie şi-a băgat morţii în cavoul familiei Lahovary - Ca şi prietenul său arestat, Cătălin Voicu, Marian Vanghelie îşi înhumează rudele la Bellu, în criptele unor personalităţi de seamă ale României. În capela familiei fostului ministru de Război şi al Afacerilor Străine, Iacob Lahovary (1846-1907), se odihnesc acum două rude ale primarului sectorului 5, Marian Vanghelie.
Capela, o bijuterie arhitecturală construită de unul dintre cei mai mari arhitecţi ai României, Ion Mincu, se află la figura 55, chiar în centrul Cimitirului Bellu (declarat în 2005 ansamblu monument istoric). Pe pereţii exteriori încă se mai văd inscripţiile care amintesc de faptele marcante pe care le-a făcut generalul Iacob Lahovary pentru România: „medalia Virtutea Militară pe Câmpul de Luptă, Steaua României în timp de resboiu, Mare ofiţer al Ordinului Carol, Ministru de Resboiu, Ministru Afacerilor Streine”.
Intrarea principală în capelă are lacătul pus, dar în stânga se ascunde o intrare îngustă care duce până în interiorul criptei. Pe scările în spirală se scurge în întunericul de dedesubt un râu de gunoaie. Uşa, care ar fi trebuit să împiedice accesul la morminte, a fost scoasă din ţâţâni. Înăuntru, în loc de inscripţiile funerare ale familiei Lahovary găseşti două cruci identice, din lemn, ale unor răposaţi din 2008: Niculae Constantin şi Bojan Liana decedaţi la zece zile diferenţă, respectiv la 17 şi 27 iulie. În spate, pe perete, rugineşte blazonul masonic al fostului ministru: „Generalul Iacob Lahovary, recunoscinţă, regrete eterne din partea oficierilor”.
În capela de la Bellu, blazonul familiei Lahovary este încadrat acum de crucile bunicului lui Marian Vanghelie, Niculae Constantin şi a unei alte rude de-a sa, Liana Bojan - ARTICOLUL INTEGRAL PE PAGINA DE NET A ZIARULUI ADEVARUL
Adevarul merita felicitari pentru perseverenta si verticalitatea cu care a abordat subiectul. Mai mult, ziarul ofera si reactia halucinanta a lui Vanghelie la cele descoperite de gazetari: “Asta-i viata!”
Primarul sectorului 5 a recunoscut că şi-a înhumat rudele în cripta generalului Lahovary, dar crede că nu a făcut „nimic imoral“. Marian Vanghelie spune că a cumpărat Capela Lahovary, dar de fapt a primit-o prin donaţie, în 2008, de la subordonatul său, Niculae Cristea, directorul Pieţelor din sectorul 5.
Lui Marian Vanghelie (42 de ani) nu îi este ruşine pentru fapta comisă: înhumarea rudelor sale în capela familiei unui general, Iacob Lahovary (1846-1907), care a luptat pe front pentru Independenţa României, la 1877. - SURSA: ADEVARUL.RO
Tot cei de la Adevarul au tinut sa intareasca si contrastul dintre biografiile celor doua personaje, aflate brusc intr-o competitie nedreapta, nefireasca si neavenita, pentru un loc de ingropaciune. Unul este viu si se numeste Marean Vanghelie. Altul este doar ceea ce pamantul mai pastreaza din “aluatul” unui om. Unul este un vremelnic primar de Sector 5. Altul (citez din Adevarul) “a fost o personalitate marcantă la nivel naţional şi european. În România a fost zi de doliu naţional la 8 februarie 1907, când a murit generalul Iacob Lahovary. Toate marile ziare europene au consemnat pe larg tristul eveniment.”
NOTA:
Impreuna cu colegii de la Radio Guerrilla am ajuns la concluzia ca randurile si intamplarile de mai sus nu pot fi ignorate, fara nicio reactie. Ceva trebuie facut. Cineva trebuie sa strige si sa se revolte!
-va urma-
Mai fac si d-astea!
Pulpe de pui cu ananas, tavalite in pesment si anexate la niste ciuperci cu sos alb
si
Rasol de porc cu miere, condimente si vin alb langa un orez cu bob lung, brocoli si conopida
Imi place sa ma joc in bucatarie! N-o fac foarte des si d-aia nu m-as hazarda sa ma prezint drept super-iscusit. Placerea gatitului are la baza doua motive: improvizatia/combinatia neobisnuita a elementelor din farfurie si rezultatul, care pana acum a fost incurajator. Si pentru ca in randurile de mai sus am pomenit de doua ispravi recente as mai nota si cateva invataturi deprinse din mers:
- e bine sa gatesti pentru gust si nu pentru numarul de portii. Mai bine mai putin si mai bun
- condimentele fac gustul! Eu pariez destul de des pe cimbru, busuioc si piper alb
- carnea ce urmeaza a fi pus pe gratar poate fi mangaiata cu miere si condimente si pusa macar cateva ore la macerat in vin
- foloseste legumele! Sunt sanatoase si sunt precum unele culori din moda care se asorteaza la orice. Sunt fan brocoli!
- gusta in timp ce gatesti. E un tabiet care aduce confirmarea ca faci un lucru bun
- nu apela mereu la bauturi carbogazoase. E vara si merge un vin pus din timp la rece. In timpul mesei eu beau primul sfert de pahar cu vin sec pentru a-mi alinta papilele. Apoi trec si la apa minerala
- aranjeaza masa pe care urmeaza sa mananci si incearca sa-ti induci senzatia ca mancatul felului preparat de tine e un eveniment important. La mine functioneaza.
- uneori e bine sa fie televizorul inchis si sa fie dat pe on apetitul.
Atat. Pofta buna!
Rezumat
Primiti cu lamentarea? Saptamana ce tocmai am incheiat-o a fost urata, lunga si obositoare.
Am racit in buza verii si nu-mi place deloc treaba asta. E mai greu de obtinut randament la matineu cu o vesnica ametela fix la turnul de control. In plus, se tot aduna ganduri de vacanta si pana acolo e cale lunga. Anul trecut, pe vremea asta colindam prin Corfu Town si Paleokastrita :). Si-acum, daca stau sa ma gandesc in ciuda crizei, tot o insula din Grecia imi face cu ochiul. Si ca sa-mi ridic moralul, precis o sa testez o aterizare virtuala cu Flight Simulatorul…Ca asa-i in viata pe timp de criza. Virtualul ne omoara timpul.
Spuneam de saptamana asta ca-i lunga, urata si obositoare. Stirile sunt cu 25 la suta mai bogate in bugetari, pensionari si austeritate. Boc e cu 25 la suta mai invizibil. Nationala de fotbal e cu 25-30 la suta sub asteptarile microbistilor. Emisiunile de la tv sunt si ele cu 30 la suta mai anoste si mai bogate in scene de mahala. Si parca nici ziarele n-au scos la suprafata ceva mega spectaculos. Sa nu ma ascund de voi, acum sunt si eu in trend si ma dau pe site-uri de surse, suse si ponturi media. Pacat ca si-aici domina scosul de izmene si barfoteca de breasla.
Saptamana asta am vazut si Eu cand vreau sa fluier, fluier si daca tot mi-am amintit ca am vazut filmul zic sa-mi fac curaj sa va spun si ca nu mi-a placut. Nu-l are pe-acel ceva care sa-l faca sa alunece usor, nu m-a impresionat deloc povestea si nici n-am simtit tensiunea momentelor delicate asa cum fusesem avertizat ca o sa mi se intample. O filmare minimalista, fara filtre si un scenariu care poate fi batut la fund de multe alte intamplari petrecute in scolile (ale normale chiar) de pe la noi. La prima incercare de a-l vedea m-a luat somnul. Apoi dupa ce l-am inghitit pe tot am simtit nevoia sa vad si o alta productie de pe-afara, cu ceva substanta. Sorry ca nu-s pe-aceeasi traiectorie cu cei care au vazut o revolutie cinematografica in doua-trei dialoguri like “esti o curva, asta esti!/ Puscariasule, esti un puscarias :)”, undeva la o scoala de corectie.
Saptamana urta, lunga si obositoare s-a terminat. Imi duc preocuparile “sa pescuiasca” ceva linkuri/poze faine de pe facebook, testez niste preturi la aparatele de AC, pun un film si-o aspirina efervescenta si dau load la promisiunea ca fotbalul de la Campionatul Mondial ma va impinge catre terasale Bucurestiului.
Apropo, Argentina sau Spania?
Lucruri marunte
Stiti cat sunt de mici piesele lego? Stiti cat de fain a fost azi, cand m-am jucat cu ele?
Tocmai se terminase emisia si urma sa ma apuc de pus voci pe materiale din sport pentru week-end. In birou, la Dobro era o casa de jucarie din piese lego. O iau si o intorc pe toate partile, privind usor mirat la imaginea de ansamblu izbutita de “constructor”.
Cred ca am apasat cam tare pe una din piese si s-a desprins. A cazut una, apoi s-au desprins altele. Panica!
Ma duc in sala de sedinte, hotarat sa repar casa. Se rupe in doua-trei bucati si vorba lui Mazare, o ia dracu. Vin cu piesele in redactia de stiri, la mine la birou si le desfac, una cate una. In 3 minute doi colegi aveau sa ma intrebe: “ce faci Bogdanel?”…
MA JUCAM!
Da, ma jucam si baiet fiind ce puteam sa fac din piesele lego? O masinuta! Asta era planul dar a iesit un camion (vezi poze! seamana?)
Acum, care e morala randurilor de mai sus?
1. e bine sa te joci la locul de munca
2. e bine sa-ti faci timp pentru tine si pentru lucrurile marunte care iti bucura mintea si sufletul
3. e bine sa gasesti pretext pentru fuga din rutina si daca fuga insemana si altceva decat calculator e super
4. e bine sa te gandesti cateva minute la copilarie si sa zambesti. Jocul era pe-atunci cel putin la fel de important pe cat e munca ta de-acum
5. AM FACUT UN CAMION, UN TIR. UN LUCRU MARUNT! E SIMPATIC SI E AL MEU. CHIAR MI-A FACUT PLACERE!
p.s. Adi, multam pt poze!
Radio Guerrilla - OAMENII (episod nou)
De data asta o leapsa. O leapsa de bucatarie interna.
Le propun colegilor: Alex Vidia, Mihai Dobrovolschi, Vlad Craioveanu, Iulian Tanase, Zen - Petru Stratulat, Calin Gheorghe, Nic Cocarlea, Liviu Mihaiu si Mircea Oculeanu sa prezinte in cuvinte o intamplare simpatica, petrecuta intre peretii radioului.
De ce? Pentru ca asa i-am rugat eu! Pentru ca s-ar putea sa le faca placere! Si pentru ca publicul nici nu stie ce pierde!
***
Fac eu primul pas:
M-am distrat copios in radio cand am inregistrat alaturi de Alex Vidia un pasaj din I will survive folosind, dupa pricepere, voci de dascali de biserica. Un alt moment de povestit ar fi acela cand am dat Revista Presei avand ca fundal Tudor Gheorghe iar titlurile de ziar le-am prezentat sub forma de dedicatii. Maxima distractie a iesit si-n reprizele in care s-au inregistrat dialogurile pentru campaniile de vara si de iarna: eu l-am jucat pe Dan Diconescu
Asculta mai multe audio Divertismentp.s. pe masura ce imi mai amintesc, mai povestesc.
Keep role :))
Anul asta, prin iarna mai exact, m-am dat cu schiurile. Prima oara!
Duminica asta mi-am luat role si m-am dat cu ele prin Herastrau! Prima oara!
-revin cu detalii-
Am revenit! La Intersport rolele mi s-au parut scumpe. Vroiam sa cumpar pentru doua persoane si cu tot cu materialele de protectie as fi trecut de 6 milioane. Eram in AFI si am decis sa merg la Real. Nu stiu daca am facut cea mai inspirata alegere in materie de branduri, dar pentru consolarea mea de nespecialist a contat ca patinele mele au sina de aluminiu. O fi bine? In Real doua secvente: consultanta in materie de ustensile de sport destul de precara (si sunt politicos) si achizitionarea patinelor mai mult dupa principii estetice, caci abilitatea lor de a aluneca nu putea fi pusa la incercare din motive de om incepator in periocol de a remodela rafturile.
A urmat deplasarea de la masina catre zonele de dat cu rolele in parc. Aici s-a intamplat comedia. De fapt, drama! Eu, incepatorul zilei, am mers strangand din dinti, din maini, din talpi si din mintile capului pe iarba, pe piatra cubica si alei sparte. Am urcat doua pante tinandu-ma de gard, am cazut in fund, am zambit si-am mers mai departe…Declaratia de razboi fusese rostita si nu mai era rost de retragere. Cineva trebuia sa…patineze!
O sa ma opresc aici pentru ca oricat ar fi de mare talentul descriptiv tot n-as putea reface tot drama prin care am trecut Nu, n-am video de la fata locului si cred ca asa e mai bine! Retineti deci ca in ceea ce priveste intalnirea cu rolele din parc am patimit si-am suferit cu gandul la normalitatea mersului in adidasi sport. Oricum si pe patine la inceput, asta a fost mersu’! Apoi, cu timpul a urmat si…alunecarea de felina. Una batrana si dezarticulata!
Hai Oltchim! Felicitari, fetelor!!!
Ma duc la meci! Mai sunt putin minute si am emotii…
Cand vine vorba de sport eu cred ca e bine sa ai emotii, sa te gandesti la miza si la frumusetea clipelor de dupa victorie. De data asta nu e fotbal, ci handbal. Finala Ligii Campionilor la handbal feminin: Oltchim - Viborg. E prima ora cand merg la handbal (si la ce meci!!!) ca spectator si ca ziarist acreditat. La cum ma stiu, de cand strangeam pumnii in fata televizorului, va pot garanta ca 60 de minute, atat cat tine meciul, voi fi 90 la suta suporter si 10 procente jurnalist-observator.
Se poate!
Echipa daneza a castigat in tur cu 28 la 21. Asta este motivul pentru care in titlul de mai sus n-am scris “se poate” cu litere mari de tipar. Dar si-asa, cu litere mici, imi place sa cred ca se poate rasturna acest scor. Pentru public (multi spectatori, anuntati de la Valcea) si mai ales pentru niste sportive care de ceva anii buni s-au inhamat la ceea ce este mai greu de facut in tara asta: performanta!
“A miracle in Bucharest?” se intreaba redactorii site-ului federatiei europene de handbal. Semn ca cineva din afara granitelor intuieste ca aici, in Romania, performanta in sport este un miracol. Nu comentez mai mult si cuvintele oricum nu ajuta si nu schimba situatia…Prefer sa aplaud in picioare orice sportiv si orice om care are talentul si puterea de a munci pentru un loc pe podium, pentru o medalie sau un trofeu si mai ales pentru doua minute de imn, cantat doar pentru invingatori.
Meciul-finala de Liga Campionilor, Oltchim Ramnicu Valcea - Viborg, este live pe ProTV de la ora 20 si 45 de minute.
HAI OLTCHIM!
Later edit: Oltchim - Viborg s-a terminat 31-32. Echipa de handbal din Valcea a pierdut si mansa a doua a finalei Ligii Campionilor. Misiunea fetelor se anunta din start una dificila, adversarul fiind unul ceva mai experimentat. Sportul romanesc a castigat o finala de Liga Campionilor iar publicul un meci intre cele mai puternice echipe din Europa. Felicitari handbalistelor de la Oltchim pentru parcursul din acest an si sper sa fie si la anul pe teren si cu trofeul Champions League la numai cativa metri distanta.
BRAVO OLTCHIM!
S.O.S! Mi-ati rapit placerea de a fi suporter
Scriu despre fotbal, dar…
Mie imi place fotbalul? Adica imi place corect si suficient? Va spun asta pentru ca nu ma mai uit la el decat ocazional. E un pic de drama in ceea ce mi se intampla (d-asta va si scriu!) pentru ca eu ma stiam altfel.
Acum ma uitam pe agentiile de stiri si vedeam ca la noi se termina campionatul. Asa si??? Nu-mi (mai) pasa! Pai e normal? Sa ma trezesc eu asa din senin ca nu mai am apetit pentru culori si pentru scandari? Ca nu mai vreau bilet, steag, esarfa, stadion? Sunt trist de parca vreun vecin care s-a nascut batran si obosit a iesit in parcare si ne-a taiat mingea. Va repet, e final de campionat, disputa pare stransa…Se lupta niste echipe pentru Liga Campionilor si eu nu sufar deloc? Am fost otravit! Intr-un sezon intreg abia adun 90 de minute de minute de fotbal autohton. Un meci intreg cu placere si sufletul la gura? Nici vorba!
Teoretic, in Liga I, miza e de la an la an mai mare. Miza ar fi trebuit sa nasca spectacol, nu circ. Banii din Liga Campionilor sunt mai multi, drepturile de televizare au crescut in volum. Numai spectacolul nu! Fotbalul de la noi nu mai e fotbal, la stadion nu mai e ca la stadion iar jucatorii sunt actori de tabloide mai des decat izbutesc sa fie golgheteri sau eroi in aparare. E un mare paradox. Anul asta, pana spre final, vreo 4-5 echipe aveau sanse la titlu dar semne de vreo efervescenta personala nu-s. Nu sunt pentru ca fotbalul romanesc nu mai stie sa se ofere spectatorilor ci se ofera, in circuit inchis, celor care au ramas prizonieri ai fenomenului.
HAI OLTCHIM!
Viata…inainte de Guerrilla de dimineata
Stiu ca va place sa va vorbesc despre radio. Stiu ca unii ascultati Guerrilla de dimineata si trebuie, cat mai des, sa va multumesc…Sa va multumesc pentru exigenta, pentru mesaje, pentru ca radeti, pentru ca va enervati si sunati, pentru ca ne dati mesaje pe mail sau pe facebook si pentru ca ne imbratisati cate trei ore, de luni pana vineri! Uite, na! In nume personal, aici si-acum: MULTUMESC!
Ce m-a apucat? Pai mi-o venit cheful sa va spun doua trei vorbe despre ora care nu se-aude la Guerrilla de dimineata. Sa va spun, de-exemplu, ca dupa ce se stinge becul rosu se lucreaza, se selecteaza si se printeaza material cat pentru alte trei ore de program. Cand? Seara dupa jurnalele importante de la tv si dimineata inainte de on-air. Uneori chiar la cafeaua si/sau tigara din timpul emisiei. De multe ori, linkuri si povesti de pe mail si chiar mesajele voastre, ajung subiecte…Avem in emisie si-un televizor si putem targe cu ochiul.
Dimineata e cel mai frumos in radio! Pana la ora 6 chiar si cd-playerul din emisie are pe display cuvantul “Sleep” iar ziarele dorm si ele la usa. Nu mai e timp de dormit! Cam pe-atunci il trezesc si pe Dobro. In 3-4 etape. Craio n-are nevoie decat de un apel si dimineata, la telefon, e mai fresh decat puteti sa banuiti. Nu sunt niciodata singur in redactie si daca o sa cada guvernul sa stiti ca avem cel putin un stirist gata sa va anunte.
Prima cafea nu se bea fara ziar! Cand e treaba multa cafeaua vine langa tastatura. Ziarele se impart la doi. Un pachet pentru Revista presei si unul pentru cei doi. Ne uitam putin pe net si vedem daca am facut bine Informa. Inca doua trei stiri pe care nu le-am vazut de cu seara si print la alte 20 de subiecte bune de aruncat in aer. Printam desfasuratorul si un mecanism de concurs si poate ne ramane timp si pentru cateva subiecte decupate din ziar. De obicei, pana in ora sapte mai e timp de un respiro pentru cafea. La Radio Guerrilla deja se rade! E si normal doar rasfoim niste tabloide autohtone. Dupa inca o gura de cafea ne-amintim si bacurile si filmele de ieri
La ora 7 fix - stiri si…decolam! Buna dimineata dragelor si dragilor
Guerrilla clip from Mihai Nae on Vimeo.
Chile mai place curatenia :)
Dobro vorbea recent pe blog de Chile si… zicea de bine.
Baiatul care se da cu motocicleta prin America de Sud a ajuns si el pe-acolo. M-am uitat la el pe blog si-am vazut ca zice…tot de bine:
“the city is perfectly well kept: flowers and grass everywhere…”
Voi despre ce loc/tara ati fi dispusi sa vorbiti la superlativ? Accept si linkuri catre site-uri si poze
Bogdan Ciuclaru - Secrete murdare
- Am jucat sah in jur de 4 ani. Se intampla prin clasele primare.
- Am fost, ocazional, vanzator la un magazin de cartier. Era al parintilor.
- Am intrat la liceu “prin alunecare”, de la info la filologie.
- Am pus muzica vreo cateva sambete intr-o discoteca de la tara.
- Pe vremuri, am castigat o casete cu “selectii” la o emisiune de noapte de la un post de radio
- Primul articol scris pentru un ziar din Targoviste a fost o relatare de la un eveniment din Capitala
- Prima interventie, prin telefon, ca angajat la radio am facut-o dintr-un sens giratoriu. Tocmai se schimbase regula prioritatii in sens…
- Am facut revista presei la Bogdan Serban in emisiune. Cititorul de gazete!
- Am facut matinal cu Emil Lassaria. Asaltul de dimineata
- La o emisiune de dedicatii, am zis ca O-zone nu e de perspectiva. This is fler!
- Am facut matinal cu Alex Vidia! Se intampla in Targoviste si pe Vidia il chema Vlad Petre: matinalul de dimineata! original?
- La Radio Minisat am facut intr-o zi de 1 mai toate emisiunile. De dimineata pana seara! Pe-atunci, am fost un mai harnic si mi-am facut Partidul 1 Mai Muncitoresc.
- Am comentat la radio un meci de baschet. Romania-Germania parca…
- Am dat interviu la Auto Chassis International, undeva pe platforma de la Mioveni.
- Am ajuns la Radio Guerrilla cu un demo “original”. Am folosit piesa “La radio” de la Vama Veche. La RG am dat pentru prima oara in viata un buletin de stiri, live cu mega mega emotii.
UPDATE:
- Ultima porecla: Neghi (de la neghintza)
Loto Porno (scuzati cliseu’)
E atunci cand ramai gol la mintea capului si nu mai poti zice nimic. Dar cum de-am ajuns intr-o asa stare de perplexitate? Iata stirile:
Castiguri de criza
Jucătorii la Loto 6/49 vor putea câştiga şi cu trei numere la cel mai popular joc al Loteriei Române, începând de duminică, 2 mai(…)Câştigul la cea de-a patra categorie este fix, în valoare de 4,5 lei. (EXORBITANT!!!!)…Cu trei numere câştigătoare, jucătorii la Loto 6/49 pot opta pentru ridicarea câştigului în bani sau pentru a-şi încerca încă o dată norocul cu o noua variantă de joc. (sursa: realitatea.net)
P.S. (Pentru cunoScatori!): Unde-s sunt vremurile cand te lovea migrena ca n-ai taloane si invidia ca l-auzeai pe unu la tv zbierand “m-ati scos din foame domnu’ Tociu”?
Mai baga si tu un lemn in…Fuego :)
Revista presei
Ziarul financiar - 4 din 10 romani isi alimenteaza aragazul prin butelie, in timp ce 6% din populatie nu foloseste deloc gaze naturale!
Am revazut recent, deja mult prea difuzata serie cu Brigda Diverse. Am retiunt numele institutiei “Bratele de Munca”, institutie careia ii ofer, acum, o mana de ajutor. Cum? Cititi aici! (Romania Libera)
Si pentru ca norul de cenusa e un subiect care inca ne arde sa inmanam un brat de felicitari si-apluze colegilor de la Catavencu pentru pagina de mai jos:
De ce imi vine asa rar sa ma iau in serios? Cel putin pe blog…
Pentru ca nu suport sa ma repet. De exemplu, de cate ori ma iau in serios pe chestiuni de “ce dracu facem cu tara asta” ajung la concluzia ca Boc e naspa. Numai ca si-aceasta concluzie mirobolanta e atat de des spusa pe gura de altii incat nu-mi mai vine sa ma alatur, cu mare avant, poporului de analisti.
Am mai constatat la mine o obsesie a drumurilor. De fapt, e o obsesie si chiar o trauma cu specific national ce se refera la starea drumurilor. Doi taximetristi din Bucuresti si cativa cititori de pe voxpublica au auzit deja teoria mea in legatura cu acesti ultimi doi ani infecti cu care avem onoarea sa fim contemporani. Recent, citeam o declaratie a unui strain care spunea ca numai in Afganistan a mai vazut drumuri asa proaste! De ce suntem ca Afganistan si nu ca Polonia? Poate si pentru ca, spuneam mai devreme, politicianul si administratorul de tip Boc e naspa…adica si nepriceput si antipatic. Vedeti? Ma repet!
Nu stiu cine mi-a zis sau pe cei cai s-a nascut ideea asta in capul meu dar eu am descoperit ca in anii astia de criza era bine sa ne-apucam de niste treaba, de niste investitii in drumuri cata vreme la stiri se-aude ca-n tara sunt multi someri iar materiale de constructie au preturi ceva mai mici. Si-apropo de obesesii impartasite taximetristilor: le-am zis ultimilor doi, de care vorbeam si mai devreme, ca “avea dreptate Florin Calinescu…ca atata vreme cat faci mai bine de 11 ore intre Timisoara si Bucuresti, nu e ok”. Iata deci, ca atunci cand ma iau in serios pe probleme de infrastructura ajung sa citez din Flooooorin Calineeeeescu si nu stiu daca e chiar cel mai bun lucru.
Nu m-as mai lua in serios nici cu televiziunea. Ar insemna sa iau in serios mult prea multe manele si mult material trivial. In plus, Teo intra in politica iar Badea si Huidu fac regulat schimb de flegme virtuale. Pe cine si cand sa iau in serios? Pe Maruta? Pe Raduleasca? Pe Mandruta? Pe Capatos? Pe Abces Direct? E greu…
Sportul. Sportul se poate lua in serios? Da, dar sa fie preponderent de la altii. Traiasca internetul si programelul Sopcast pentru ca si meciurile din Champions League transmise de altii se vad si se aud altfel decat aceleasi partide comentate de cei de-acasa. V-as mai zice ca si-n sport e nevoie de infrastructura dar m-as lua prea in serios si as ajunge la vechea discutie cu vrednicia acestui popor care in 2010 nu e in stare sa aiba un stadion de prima mana.
O sa las textul asta care alunca intr-o tristete crunta fara o incheiere dramatica. Asta si pentru ca-mi dau seama ca sunt totusi momente in viata (in familie si la radio) in care chiar ma iau in serios. Uneori sunt chiar mandru si multumit ca mi se intampla sa reusesc.
Amabil day
Am sarbatorit Amabil day! Fara sa vreau.
Mi s-a intamplat o zi dintre acelea pe care rar am placerea sa le parcurg. O zi in care lumea cu care am interactionat a fost receptiva, calma, amabila. Nu chiar toaaaaaata lumea, ci o cantitate suficienta cat sa nu-mi para rau ca am fost predispus la dialog.
In primul rand am stat de vorba cu cateva persoane de la cele mai importante ziare din Romania. Mai toti au treaba cu difuzare si mai toti au fost amabili.
A urmat taximetristul. Si el amabil! Culmea, am vorbit eu mai mult decat el si chiar am imprumutat texte din repertoriul de baza al taximetristilor: “guvernul asta…atata nepasare…mereu aglomerat…n-avem drumuri…. n-au luat nicio masura…iar la profesori e bataie de joc, etc. V-a placut? Preset de contribuabil revoltat!
Si-n final, am ajuns de-am aniversat Amabil day la banca. Actualizare date si online banking. Formulare cam multe dar peste toate am trecut mai usor cu schimburi usoare, nefortate de amabilitati: “semnati aici, va rog! …completati aici, …va sunam noi si va multumim!
La multi ani amabili si voua!
p.s. Azi am avut un baton de Snikers buzunarul de la pantaloni si da, ati ghicit, ciocolata a fost intr-atat de amabila incat a ramas in ambalaj fara sa-mi provoace o pata nesimtita, ca in reclamele obosite la detergent
