Categorie: Uncategorized

Salut, Luca! Ți-am scris câteva rânduri de care o să te amuzi probabil sau pe care o să le reasculți de câteva ori, în viitor, cu drag. Ai împlinit de curând 7 ani și urmează chiar azi să mergi la școală. „Pe bune, tata?”, îmi sună vocea ta în minte… Pe bune. Lumea nu e într-atât de perfectă cum am visat-o pentru tine. Dar de aici încolo vei contribui și tu la a o face mai bună. De fapt, și până acum ai făcut asta, natural, în joacă. Eu îți doresc să mergi la școală nu pentru note mai bune, … Citește mai departe >>>

Sau nu ție trebuie să-ți acordăm acest merit? Că ar fi și mai aiurea să admitem o ghidonare de mai sus… În fine, dintre toți cei care au ajuns acolo, pe fotoliul de premier, tu ai fost cel mai aproape de noi, ca vârstă, ca pasiuni, dar nu ne-am apropiat, se pare, și la dorința de a face (și) ceva treabă… de aia care să se vadă în felul în care trăim. Ideea e, Florin, că ne-am lăsat furați de imaginea asta de prim-ministru cool, ne-al luat cu rock-ul, cu tricourile, cu glumele, postările pe insta și story-uri și am … Citește mai departe >>>

Raluca Turcan e încă ministru. Ministru al muncii. Ministrul muncii și al protecției sociale ar fi denumirea completă. Dar eu cred că e mai mult al muncii, că de partea cu protecția te poți ocupa abia dacă înțelegi (sau dacă îți propui să înțelegi) că cineva ar avea nevoie de așa ceva… Aflată în teritoriu, Raluca Turcan, a izbutit următoarea scenă. Citez din presă: Cetățeanul: Doamna ministru, dumneavoastră credeți că în România se poate trăi cu salariul minim pe economie? Cu 1.340 de lei? Raluca Turcan: Foarte greu, foarte greu. Greu, vă cred… Auziți, dar fiți atent! Cât munciți? 8 ore, nu? Cetățeanul: 8 ore. … Citește mai departe >>>

– Vă deranjează dacă vorbim puțin despre copilărie? – Puțin. – Ce v-a plăcut cel mai mult la această perioadă, minunată presupun? – Finalul. – Nu v-ați distrat, nu v-ați jucat? – Ba da. O pereoadă. – Bun. Începem să ne deschidem, să dialogăm. Cum începea o zi perfectă în vremea copilăriei dumneavoastră? – Îmi puneam cravata și… – Bine. Dar asta presupun că s-a întâmplat mai târziu. Pe la 17 ani, nu? – Nu. – Sunteți foarte generos cu detaliile! Dar când s-a întâmplat? – Pe la 3… – La 3 ce? Ce s-a petrecut la 3 ani? Vă … Citește mai departe >>>

„Pe capetele noastre trece un tramvai” – așa începea un cântec asociat jocurilor din copilărie. Și cântecul venea la pachet cu o notă de hazard pentru că scopul lui era să aleagă, aleatoriu, la ce stație – persoană implicată în joc – să se oprească… Azi, chiar dacă a zburat copilăria – și a mea, dar și a democrației autohtone – se pare că am rămas cu toții blocați în acest joc stupid al hazardului. Nu știm nici ce și nici când ne va alege pentru a ne zdruncina. Pentru că tramvaiul nu doar că o să se oprească, dar … Citește mai departe >>>