Categorie: idei din cap

Arta de a rata

Dacă România de după ’89 ar fi un tablou el ar fi expus într-o galerie aflată în renovare, la secțiunea, Arta de a rata. În ultima vreme am descoperit că noi, ca țară, chiar ne-am perfecționat și-acum putem spune, fără să avem vreo jenă, că stăpânim la un nivel greu de anticipat tehnica de a amâna, ocoli sau chiar strica marile proiecte. Se pare că după aderarea la UE, ultimul obiectiv major al României, bifat cu succes, ritmul ratărilor și nerealizărilor a fost unul accelerat. Știu că de ceața numită Pandemie nu mai vedem și nu mai trecem în revistă … Citește mai departe >>>

Mereu avem impresia că alții sunt de vină

Știrile de azi sunt despre taximetriști. Cele de ieri erau despre medici. În urmă cu ceva vreme, când mureau cei loviți de tragedia din Colectiv, a fost vorba despre cei din administrație. Mâine va fi vorba, poate despre politicieni. Sau polițiști. Sau profesori… În fond, mereu e despre noi, adică despre suma acestor știri… România ne surprinde constant cu o ritmicitate năucitoare. Ne surprinde și e curios că face asta pentru că nimic din ceea ce se întâmplă nu e chiar atât de surprinzător. Știm despre toate relele, știm de medicii problemă, despre taximetriștii mai puțin civilizați, despre șpăgarii de … Citește mai departe >>>

Ce facem noi aici, Bogdane?

Era trecut de miezul nopții și mă tot holbam pe Facebook fără o țintă anume. Vorba aia, minutu’ și scroll-ul. Și mai văd o dată faza cu Iordache ridicând degetul, cât să-mi alimentez niște revoltă imaginară, apoi las capacul jos de la laptop și mă bag la somn. Și când s-adorm începe circul interior: – Îți dai seama că dacă mori în noaptea asta, în somn, ultima imagine pe care ai văzut-o e cu Iordache? Bă, tare prost mai ești! Ce facem noi aici, Bogdane? Cum dracu’ de-am ajuns să trăim viața și opera lui Iordache? Și la ce intensitate… … Citește mai departe >>>

Trenuri pierdute

Eu și cel mic avem rutina asta. Din când în când mergem la trenuri.  El chiar pentru trenuri, eu… pentru a scana lumea. Mergem fie la Basarab, fie la Gara de Nord, unde e și un muzeu ce merită a fi frecventat. Azi am fost la Basarab și ne-am bucurat de trenurile care veneau și plecau. Homosexuali nu știu dacă au trecut prin zonă, așa că nu am fost pus „în dificultate” de vreo explicație cerută de copil. Dar au trecut oameni. Au trecut printre linii, fix prin zona în care ți se spune că nu e voie s-o faci. … Citește mai departe >>>

Înainte de a da cu huuuuă!

sau Despre familie Mulți zic despre noi că suntem comozi, uneori prea sensibili și excesiv de ocrotitori. Niște părinți care nu mai fac lucrurile ca „pe vremea mea” sau a altuia. Să zicem că-i așa, că e ceva adevăr în povestea asta… Suntem altfel, dar asta nu înseamnă neapărat că schimbarea s-a făcut în mai rău. Ba aș zice că suntem generația care a tânjit după bine și caută să facă tot posibilul pentru a impune această stare, acest climat măcar la nivel micro. D-aia mulți au plecat, de exemplu, în străinătate cu tot cu familie. Pentru a accelera și-a … Citește mai departe >>>

Vremuri noi, tot cu gherțoi!

Nu-mi iese din cap secvența, care a circulat pe net, cu taximetristul care nu era dispus să dea drumul la aparat pentru că…Revelion. Dorea și el bănuțu’ gros, cum se zice în branșă, într-o lume care oricum n-are alt preset decât Cașcaval maxim. Taximetristul va fi furat apoi la cântarul din piață, prădat la medicul de la stat, umilit la pompă și înjurat – interior și exterior – de cei cu care interacționează. Asta e lumea lui, ăsta e circuitul din care e imposibil să te extragi. Gherțoiesmul a devenit un fel de religie neoficială adoptată de mulți dintre compatrioți. … Citește mai departe >>>