Trenuri pierdute

Eu și cel mic avem rutina asta. Din când în când mergem la trenuri.  El chiar pentru trenuri, eu… pentru a scana lumea. Mergem fie la Basarab, fie la Gara de Nord, unde e și un muzeu ce merită a fi frecventat. Azi am fost la Basarab și ne-am bucurat de trenurile care veneau și plecau. Homosexuali nu știu dacă au trecut prin zonă, așa că nu am fost pus “în dificultate” de vreo explicație cerută de copil. Dar au trecut oameni. Au trecut printre linii, fix prin zona în care ți se spune că nu e voie s-o faci. … Citește mai departe >>>

Înainte de a da cu huuuuă!

sau Despre familie Mulți zic despre noi că suntem comozi, uneori prea sensibili și excesiv de ocrotitori. Niște părinți care nu mai fac lucrurile ca “pe vremea mea” sau a altuia. Să zicem că-i așa, că e ceva adevăr în povestea asta… Suntem altfel, dar asta nu înseamnă neapărat că schimbarea s-a făcut în mai rău. Ba aș zice că suntem generația care a tânjit după bine și caută să facă tot posibilul pentru a impune această stare, acest climat măcar la nivel micro. D-aia mulți au plecat, de exemplu, în străinătate cu tot cu familie. Pentru a accelera și-a … Citește mai departe >>>

Vremuri noi, tot cu gherțoi!

Nu-mi iese din cap secvența, care a circulat pe net, cu taximetristul care nu era dispus să dea drumul la aparat pentru că…Revelion. Dorea și el bănuțu’ gros, cum se zice în branșă, într-o lume care oricum n-are alt preset decât Cașcaval maxim. Taximetristul va fi furat apoi la cântarul din piață, prădat la medicul de la stat, umilit la pompă și înjurat – interior și exterior – de cei cu care interacționează. Asta e lumea lui, ăsta e circuitul din care e imposibil să te extragi. Gherțoiesmul a devenit un fel de religie neoficială adoptată de mulți dintre compatrioți. … Citește mai departe >>>

Ce-mi doresc eu mie

De la o vreme am următorul gând: o mare nemulțumire a celor ce au în jur de 30-40 de ani și încă nu au plecat din România nu e legată neapărat de bani sau de neajunsuri concrete, cum ar fi infrastructura rutieră, feroviară, sanitară, etc. Pe mine personal (și cred că așa gândesc mulți) a ajuns să mă deranjeze și să mă obosească această eternă, dar neproductivă, preocupare națională despre ce merge bine sau rău în țara asta. De fapt, o cvasi-preocupare și mai mult o frământare sterilă și ipocrită. Să și explic: Am ajuns în punctul în care nu … Citește mai departe >>>

De ce nu se predă Succesul la școală?

Nu știu dacă vreun ministru dă doi bani pe ce se discută în online. Dar o să las aici, cu toată sinceritatea și naivitatea, o idee: Drumul unui sportiv către marea performanță – (măcar o) lecție în toate școlile din România. O să-mi construiesc argumentele de la premisa că imaginea/reușita Simonei Halep poate fi valorificată nu doar de către publicitari. Cred că ne putem folosi de ascensiunea unor sportivi (dar și a altora, din celălalte domenii) pentru a le arăta celor mici că există în viață și-o traiectorie firească spre succes. Practic, țara asta care face aproape nimic pentru cei … Citește mai departe >>>

Justiția, Leoaica.

Am făcut astăzi, la radio, un exercițiu: am încercat să proiectez, cu un strop de umor, cam ce schimbări s-ar produce în România, dacă țara ar fi condusă de interlopi. Vă prezint ideile principale: Pe piața bancară nu ar mai exista indicele Ro-Bor. Dar am avea indicele T-Omor. Dacă iți crește ăsta  – adică dacă îl auzi de minimum 2 ori – chiar trebuie să dai banii inapoi. Ar exista un program național – Prima Casă de amanet. Politicienii n-ar mai fi aduși la DNA cu cătuşe. Ci ar fi dați direct Justiției, unde Justiția ar fi numele unei leoaice. … Citește mai departe >>>