V-a scandalizat gestul lui Simion, care l-a luat de după umăr pe ministrul Energiei? Sau v-a produs un soi de satisfacție? Nu vă speriați, nu dăm testul ipocriziei aici și-acum. Să plecăm de la pariul meu, acela că, undeva, cu voce sfioasă, ascunși sub pătură sau chiar cu vehemență, într-o piață publică, ați cerut divinității „să ne scape de ăștia, care au dus țara de râpă.”
Oare ce răspunsuri ar primi o astfel de întrebare, într-un sondaj: v-ar plăcea un politician care să-i salte, să-i scuture și să-i pună la punct pe dușmanii poporului?
Din punctul meu de vedere iluzia înfăpturii dreptății sociale e o carte care aduce un incredibil capital politic. Să ne amintim de anul 2004, când Traian Băsescu câștiga alegerile promițând Dreptate și Adevăr. Personajul politic venea la braț cu sloganul Să trăiți bine și cu un îndemn către viitorii alegători: să-i ardă pe corupți.
De fapt asta ne tot dorim de-atunci. Corupții să ajungă la închisoare, impostorii să fie descoperiți, infractorii să fie pedepsiți, iar șmecherii să nu mai găsească soluții și drumuri scurte către combinații, către banii statului.
Suntem în 2022 și dacă am scutura la întâmplare niște politicieni, nu neapărat de prim plan, ne-am trezi că din ei cad nu doar sume fabuloase de bani, ci și lucrări de diplomă suspecte, neveste plasate prin consilii de administrații, odrasle legate la vreo funcție-robinet de bani și pretenari de partid transferați de la vending pe la diverse Direcții și comiții.
E trist și rușinos, nu? Ne este nouă rușine că am ajuns să credem despre ei că ar merita scuturați. Nu lor. Dar este asta o formă corectă de a ni se face dreptate?
Din punctul meu de vedere, mulți dintre cei care s-au preumblat pe scena politică sunt imuni astăzi inclusiv la frică. Nu le crapă obrazul de rușine și nici nu tremură de spaimă dacă sunt trași de mânecă. Se cheamă tupeu. Iar tupeul lor e parte din sursa gesturilor obraznice care s-au petrecut și care vor urma.
Nu-mi place George Simion, nu simpatizez și nu aprob felul celor de la AUR de a face politică. Dar comportamentul lor din Parlament și din societate iși are cel puțin o rădăcină în felul în care s-au comportat cei „cuminți” și frecventabili.
Iluzia dreptații sociale, cu care se joacă și zburdalnicul Simion vine la pachet și cu un set de frici. Frica de a ajunge cândva pe lista celor care merită să fie săltați și scuturați. Când partidele alocă timp și energie pentru puneri la punct, democrația este și va fi pusă la încercare.
De fapt, asta este și cea mai mare temere pe care o am. Există o uriașă sete de a-i lua de după umăr pe unii politicieni. Nu mai discut cât e de justificată… Dar oricând poate apărea o dorință de a le preda o lecție ochelariștilor, celor din IT, homosexualilor, sau celor care stau la bloc la parter.
Așadar mă deranjează că dintr-un anume punct de vedere nu mă deranjează când Simion face gesturi golănești. Știm, sau pur și simplu simțim, că e nevoie de autoritate, de lege, de un stat puternic, de sancțiuni împotriva celor care nu livrează ce au promis sau măcar ce au în fișa postului. Dar dacă statul e slab și nu ne oferă încredere, nu dă el cu palma după ceafă, ne trezim că aplaudăm hipnotizați niște populiști, niște oportuniști, huligani sau extremiști.
Ok, astăzi ne vom opune și vom sancționa agresiunea și apucarea adversarului de gât sau umăr. Dar cum va răspunde societatea când extremismul și violența vor apăsa și mai tare cu degetul pe rană?
Leave a Comment