Îl ascultam zilele astea la radio pe Kelemen Hunor, de la UDMR, derutat, dacă nu chiar deranjat de faptul că tati (PNL) și mami (USR) nu se împacă pentru ca întreaga familie să-și ducă traiul bine-mersi, în continuare, la guvernare. Și de-aici mintea mea a început să genereze posibile explicații pentru care liberalii de la vârful partidului se manifestă cu ostilitate la adresa foștilor colegi de coaliție. Iată lista motivelor – plauzibile sau închipuite – pentru care PNL-ul nu mai suportă în preajmă USR-ul:
- Dacian Cioloș. Noul lider al USR are, cum zic pugiliștii, o alonjă europeană pe care n-o egalează chiar nimeni din PNL. Va mai curge ceva apă pe Dâmbovița până când batistuța lui Rareș Bogdan va fi remarcată de Macron sau de către un alt lider european. Să zicem că aici echilibrează puțin balanța, trimisul liberalilor în fotoliul de la Cotroceni, cel care are și poze cu fostul și cu actualul președinte american.
- Orașele pierdute și sectoarele surpriză din București. Timișoara și Brașov sunt două orașe mari în care au fost instalați primari USR. La fel s-a întâmplat și-n Bacău și la Alba Iulia și la Câmpulung Muscel. Între primarii vizibili îi putem trece și pe cei de la sectoarele 1 și 2 – C.Armand și R. Mihaiu. Nu discutăm neapărat despre ce au livrat până acum, ci despre faptul că au arătat că există în România și o altă cale, un alt partid care poate produce lideri locali. În plus, se poate spune că la Cluj, Boc ar fi putut candida lejer pe barba lui, iar la București și Iași liberalii au fost nevoiți să joace cu strainieri recent transferați.
- Incisivitatea lui Drulă – Chiar dacă e o imagine construită artificial de presă, fostul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă pare să-i fi convins pe mulți că era omul potrivit în locul potrivit. Războiul gheretelor de la metrou a fost o secvență care putea să-i încheie brusc mandatul „impertinentului” ministru. Prin simplificarea unor proceduri în procesul de construire a drumurilor de mare viteză, Drulă risca să devină, pentru mulți, nepermis de popular.
- Partid mic, cu spații largi. Când a fost de s-au împărțit portofoliile, cei de la USR s-au trezit cu niște cadouri extrem de plăcute. Sănătatea, Justiția și Fondurile Europene sunt trei domenii în gura cărora presa caută adesea răspunsuri, ele fiind în strânsă legătură cu mult așteptata modernizare a statului român. Să lași asta pe mână „crizatorilor” pare să fi fost un gest intens și adânc regretat la PNL.
- Ministerele de forță, rezervate liberalilor, n-au scorat la capitolul simpatie pe perioada pandemiei. Să ne gândim doar la faptul că în timpul stării de urgență Armata a fost pe străzi, iar poliția la datorie, deci, oarecum, în coasta cetățeanului român, care n-are un grad ridicat de confort când e rugat să respecte legea.
- Loviturile de imagine – Povestea cu privilegiații care s-ar fi vaccinat peste rând nu avea cum să nu lase urme. Iar peste asta Vlad Voiculescu a mai adăugat și bile negre, având păreri contra vis a vis de strategia de vaccinare, vis a vis de contabilizarea cazurilor de covid, de organizarea concursurilor de angajare… Iar pe final, când relația de prietenie era și-așa exetrem de încordată, se mai ivește și Stelian Ion jucând periculos pe partea de reforme în justiție și pe cea de stabilirea unor criterii în acordarea unor sume de bani administrațiilor locale.
- Finalul îl știm cu toții – crizatorii comit și fatala. Se victimizează (acum PNL trebuie să cheltuie sume generoase și pe reclame online de reparat imaginea), ies de la guvernare și votează moțiunea de cenzură împreună cu PSD și AUR.
Câteva dintre cele de mai sus, poate niciuna, poate chiar toate, sunt detaliile unui „nu mai putem cu ăștia” care s-a văzut și simțit de la o poștă.
Unde mai pui că febrilii ăștia ai online-ului aleargă pe culoarul tău electoral, îți iau din gloria antipesedistă și-apoi se cer și curtați. Și-n plus hipsterii progresiști i-au mai și stricat lui Florin Cîțu petrecerea de triumf intern, nedorid să înghită două-trei șuturi în partea dorsală din partea șefului de cabinet.
Suntem la două luni de la divorț și iartarea pare sinonimă cu o umilitoare înfrângere. Chiar dacă o ambalezi sub numele de armistițiu.
Leave a Comment