Un banc prost

Un incediu de spital, unul de apartament și-o intervenție eșuată a Poliției stăteau într-un bar. Și barmanul întreabă curios:

– Și? Cum mai merge treaba? Despre ce discută gașca?

– Uite… despre fetele de la Caracal.

Da. E și prost și cinic. Dar e bancul în care trăim cu toții de niște ani buni. E gluma proastră a unui stat care, efectiv, se prăbușește. Lipsa resurselor, lipsa de pricepere, diletantismul, deprofesionalizarea și reflexele de tip mafiot ne-au adus aici, în punctul în care nici măcar nu-ți mai consumi energia pentru a te revolta. Și chiar dacă te-ai aduna n-ai avea înspre cine să-ți îndrepți nemulțumirile.

E nevoie de tine ca spectator-cotizant. Statul te vrea un bun cetățean, sănătos cât de cât, apt adică să-ți plătești taxele. Atât. De banii, munca și timpul tău nu se-acordă mai nimic la schimb. Spitalul îmbolnăvește, pompierii mai ratează câte o intervenție, iar la Poliție se fac apoi anchete în legătură cu operațiunile eșuate, în urma cărora mor oameni.

Nu se râde la un astfel de banc, ci se rămâne prost. Poziție cu care de altfel statul se simte extrem de confortabil. Cetățeanul inert și prost își poate vedea liniștit de treabă și chiar iși poate scuipa în sân de fericire că el a scăpat și nimic nu s-a prăbușit încă pe el.

E bine? E bine! Sigur? Așa se pare. Programul de comedie continuă și vom asista mulți ani de-acum încolo, năuciți, la n drame, pentru că, vorba lui Titi Aur – pe care l-am prins recent la radio – nu se poate da o lege să nu mai moară oameni. Se pot da legi „dăcât-doar” să le fie bine unora. Chiar și cu prețul dispariției altora.

Un banc prost. La finalul căruia se moare. Doar că nu de râs.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.