- Nu-mi place să fiu întrebat „dar tu ce-ai face/ce-ai fi făcut în locul lui cutărescu?” Am primit recent întrebarea asta chiar în timpul unui live, într-o discuție la radio, cu Radu Paraschivescu. Și pe moment chiar m-a încuitat, mi-a stricat busola. Abia peste câteva zile mi-am dat seama de ce e incomod și, pe-alocuri, nederept să te pună cineva în ipostaza de a răspunde la o astfel de întrebare: Tu ce-ai fi zis/ce-ai fi făcut?
- În primul rând dacă o persoană sau o faptă e criticabilă nu e pentru că tu ai fi făcut lucrurile altfel sau mai bine. E pentru că, probabil, ea le-a făcut greșit. Nu văd un chirurg ieșind din sala de operație anunțând familia că intervenția a ieșit prost și un asistent liniștind apoi familia: dom’ doctor poate a greșit, dar dumneavoastră ce-ați fi făcut?
- Altă chestiune: cu toții avem o proiecție subiectivă asupra evenimentelor în care suntem și noi implicați. Prin urmare, dacă eu m-aș pune în papucii lui cutare pot crede că aș fi făcut lucrurile mai bine, dar asta nu e neapărat adevărat. Ce pot crede eu despre mine nu schimbă cu nimic ceea ce deja a făcut cutărescu. Matrix, Inception, chestii, socoteli…
2. Nu pot aprecia succesul internațional al filmului Colectiv. Cineast nu sunt, mulțumit de cele prezentate acolo nici atât. Chiar dacă filmul rupe la Boston sau la New York, mi se pare că are efecte prea mici la Filiași, Pașcani sau Reșița. Faptele din 2015 sunt de vreo 10 ori mai triste și mai copleșitoare decât imaginea lăsată în urmă de peliculă, iar rezultatele… Rezultatele pentru protagoniști sunt mari și de necontestat. Mișto ancheta, super investigațiile, lipsesc vinovații ăia din filmele americane, condamnați la închisoare și uitare. În România, se știe, viața bate filmul și corupția bate cuie în sicriele oamenilor.
Un film, din păcate, poate schimba destine, nu neapărat și societăți. Nu suntem altfel după Moartea domnului Lăzărescu și nici nu avem spitale sau secții dedicate marilor arși după Colectiv. Dacă se dă filmul în prime time pe televiziunea publică nu ies oamenii din Reșița, Piatra Neamț sau Brașov în stradă. E înfiorător ce se vede pe sticlă, e crut că suntem striviți de corupți, incompetenți și borfași, dar… aia e. Că dacă înțelegeam și chiar ne ustura presupun că până azi am fi făcut ceva. Acel CEVA nu există.
3. Prezența fenomenului Șoșoacă în presă nu ne întristrează, cât ne gâdilă. O mediatizăm, îi dăm share, o rostogolim în meme-uri ca să ne validăm pe noi, să ne confirmăm latura aia civilizată, normală. E ca și atunci când ne uităm la Știrile de la ora 5 nu pentru a învăța cum să evităm accidente sau certuri la beție, ci pentru a celebra că, uraaaaa, noi am avut noroc și ne-am ținut departe de astfel de necazuri.
Șoșoacă, așadar, nu e vedeta celor care ea, ci este starul celor care o demonizează. Mi-e greu că oamenii și-au dorit să ajungă ca Viorel și Vulpița. Mai degrabă, mulți s-au uitat cu un soi de satifacție, că nu viața lor este o eternă dramoletă televizată.
Încheiem pe sentiment, acuș.
4. Mi-am mai dat seama de ceva: se-apropie Crăciunul!!! Woow! Bravo, Bogdan! Cum de-ai știut? :))) …Mă gândeam că toate cele de mai sus sunt revelații puerile. Cel mai mișto lucru nu e să să-ți dai seama de chestii. Ci să ai treabă, să te ocupi cu viața ta. Nu să-ți găsești fericirea. Ci măcar să te lase lumea s-o cauți. Dacă ai timp pentru asta, dacă încă mai ai oameni la fericirea cărora te gândești, viața e mai mult decât acceptabilă. Îți urez deci să nu te gândești la ce ai fi făcut în locul lui cutărescu, ci să acționezi responsabil pentru tine. Îți urez ca țara în care trăiești să nu ajungă inertă și fals încântată că s-a făcut un documentar despre cât a fost ea de bezmetică. Și, evident, îți urez să ai repere atent slecționate. Dacă te vezi mai bine, mai sus, mai reușit decât ele, înseamnă că ai nevoie de altele.
Leave a Comment