O furtună de Covid

Unul dintre marile avantaje în a deține un blog e acela de a scrie (și) impresii sau stări de spirit. Să aștern câteva aici și acum, mai ales că la radio tocmai a început un sezon nou, iar în urmă am lăsat cea mai bizară vară din ultimii ani.

  1. Prima impresie ar fi aceea că am avut noroc. Când pandemia de coronavirus lovea Europa occidentală, noi păream a fi la periferia unui nor nimicitor. Și cam așa a fost, nu? România deține o populație destul de săracă, fără obișnuința unor călătorii dese, lungi și scumpe, iar Bucureștiul nu este un hub pentru zboruri de pe un continent pe celălalt. Din România pleacă destul de puțin oameni spre destinații din Asia, iar din lumea întreagă sosesc la noi foarte puțin turiști internaționali. Zic puțini în comparație cu Madrid, Londra, Paris sau Roma.

2. Populația începe să dezvolte un soi de rezistență dacă nu chiar repulsie față de asaltul informațional. Se comunică mult despre COVID, iar sentimentul general e că la noi n-a fost totuși prăpăd. De-aici temerea mea – aceea că ar putea urma zile complicate, în caz de val puternic, lumea fiind cu garda jos, sătulă să se mai conformeze regulilor și pur și simplu disperată de fluxurile de știri coronavirus-related.

3. A treia chestiune. Avem clar o problemă cu organizarea, cu procedurile și cu partea strict administrativă și detaliul ăsta se observă atunci când vorbești despre învățământul autohton adaptat la această criză sanitară majoră. Finalul de an a fost sub semnul derutei, poate și al delăsarii, și toată lumea spera la o vară care să calmeze lucrurile. Acum toamna ne găsește (sau îi găsește pe cei din educație) la fel de buimaci. Nu avem, nu știm, nu putem, vedem ce urmează… N-ar fi de blamat poate momentul în care pandemia a prins statul cu chiloții în vine. Dar ar fi un semn mare de întrebare dacă se observă atât de lejer că sistemul nu în stare nici măcar îi ridice, înainte de începerea anului școlar. Ok, nu e simplu. N-a mai fost pandemie. Dar clar nu există nici cap limpede, nici resurse din belșug pentru a contura măcar un plan optimist. Există doar această eternă încropeală mioritică, acest făcut al lucrurilor din mers și o adaptare pripită la felul în care se schimbă lucrurile. Urmează un start de an școlar pe care îl preconizez a fi ratat și marcat de întâmplări nefericite. Evident, îmi doresc sincer ca evenimentele să mă contrazică.

A patra chestiune observată ar fi aceea că în București, cea mai mare aglomerare urbană, locul cu numeroase firme și cu o populație extrem de dinamică/mobilă nu există altă variantă decât precauția, aia extremă dacă vreți. Și chiar dacă ne asumăm și însușim un comportament responsabil tot o să fim atinși de degringolada pe care o provoacă posibila infectare a cunoscuților/colegilor de birou. Urmează sedii închise, grădinițe sau școli puse la încercare, părinți copleșiți de programul lor sau al copiilor și o dorință permanentă de testare și de confirmare că mediul în care se învârt acești oameni este unul sigur. Va fi o toamnă a nervilor și-a nevrozelor, o toamnă în care mulți vor căuta să împingă lucratul de acasă cât mai aproape de finalul anului și o permanentă alertă în legătură cu starea de sănătate a celor dragi, dar și a celor cu care interacționează în parc sau în activitățile de zi cu zi. Dorința de a ne pune la adăpost va fi și ea într-un istovitor conflict cu repulsia generată de știrile despre COVID. Ajunge! Pe de altă parte, orice informație corectă, primită la timp, te poate salva de la o posibilă infectare.

4. A mai pune azi la îndoială existența virusului nu e cool și nici nu-ți mai dă aliură de mare star al internetului. S-au infectat persoane cu notorietate, s-au jucat comepetiții, care în condiții normale ar produce bani buni, fără public (vorbim aici de US Open și Champions League) și se investește masiv în cercetare tocmai pentru a scoate cât mai rapid tratamentul sau vaccinul miraculos, care să ne trimită înapoi pe orbita normalității. Planeta are o problemă, iar rănile sunt evidente, chiar dacă nu sunt resimțite pe persoană fizică de Ion, Bobby sau Angelo. Vor fi mereu oameni dispuși să ia în brațe câte un adevăr fabricat. Iar la polul opus vor fi cei extra-panicați care vor aștepta cu sufletul la gură ca ei sau rudele lor să treacă peste degringolada produsă de virus. Cert e că atunci când vom adera cât mai mulți la disciplină și la reguli vom fi cu toții mai încrezători în venirea momentului în care Covid19 va fi istorie.

5. Paradoxul lumii și momentului în care ne aflăm e următorul și secvența asta chiar o resimt acut. Trebuie să ne distanțăm unul de celălalt, în timp ce ne căutăm seturi comune de valori și de reguli pe care să le respectăm. Distanțarea nu e un drum care să ducă spre vieți duse în sihăstrie sau spre gesturi guvernate de individualism. Distanțarea va fi acceptată și practicată doar de cei care cred că gestul ăsta se face din altruism și grijă față de ceilalți. La fel și cu masca și purtatul acesteia. Ne va fi greu să acceptăm să ne toace la cap niște politicieni, adesea impostori, și să ajungem totuși să urmăm o conduită care să ne ferească de pericol.

Concluzii?

Covidul, chiar înainte de a se instala, ne-a super testat imunitatea și reacțiile la trăitul pe presetul numit conviețuire la comun. Iar impresia mea generală e vom avea un lung drum de parcurs pentru a înțelege că fix acum ni se cere să avem grijă de noi pentru a-i feri, de fapt, pe alții.

Nu s-a creionat încă un final pentru această pandemie, dar lunile complicate care au trecut ne-au demonstrat că e foarte posibil să facem lucruri, să urmăm pași, să relaționăm cu cei de lângă noi în feluri pe care în mod obișnuit nu le plănuiam, nu le toleram și, clar, nu le anticipam.
Cred, și-aici închei, că din martie până în august a fost ploaie de vară de covid și încercarea cea mai grea va fi dacă se va înâmpla vreo furtună. Aparent, n-avem antrenament sau sprijin pentru o posibilă criză majoră. Iar asta, dacă nu mă sperie, măcar mă pune pe gânduri și-n alertă.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.