Ține-mă de mână!

You cannot force public trust; you have to earn it. (Charlie Warzel – New York Times)

Da, ia-mă de mână și ai încredere în mine. Te voi ajuta!

O să revin pe final la vorbele de mai sus. Încep prin a vă spune că am parcurs recent un text din care am înțeles cum poți scăpa populația din mână și cum poate aluneca ea pe calea negaționismului și-a deciziilor neinspirate, precum este și alegerea de a refuza masca/”botnița” Și-o să încerc să aplic teoria de-acolo, din articol, pe ceea ce știu a se fi petrecut la noi.

Rata de penetrare a fake-news-ului, apetitul cu care cădem pradă teoriilor conspiraționiste sunt chestiuni legate de un detaliu sensibil, încrederea. Nivelul de încredere pe care îl are, la un moment dat, populația față de stat, față de experți sau oameni cu pregătire medicală. În ultimii 30 de ani această punte între societate și cei ce ar trebui ascultați, urmați, s-a erodat vizibil. Cultivând falsul, reușita prin plagiat, îmbogățirea rapidă prin eludarea legii, promovând ambițiile individuale ale unor personaje cel puțin discutabile ca biografie am pierdut mult prea multe liniuțe la indicatorul de semnal astfel încât să mai putem avea un dialog decent sau să mai fim dispuși să auzim și voci avizate. De fapt, ne-am pierdut chiar exercițiul de a pretinde persoane oneste în lumina reflectorului și de a le da crezare în primul rând acestora. Toți sunt în conștiința publicului contestabili, dacă nu chiar detestabili. Luați ca referință recentele reacții la articolele care descriu chinul suferinzilor de Covid19. Bref, statul ne minte.

Așadar, să nu ne pierdem prea mult cu teoria, ci să discutăm și aplicat. Știți spoturie audio-video care ne îndeamnă să purtăm mască? Poartă mască bla-bla-bla, poartă mască, poartă mască. Seci, reci, fără o față, fără un expeditor pe care să îl poți identifica. Niciun chip! Cine stă de vorbă cu noi? Cine ne sfătuiește? Plus că din forma și tonul vocii nu răzbate vreo urmă de ematie. Zero emoție.

Astăzi gândesc că fix strategia asta fost greșită. Strategia de a mitralia tone de spoturi fără ceva uman în ele. Vocea pe care eu aș fi vrut s-o aud mi s-ar fi adresat mult mai firesc, mult mai convingător, de ce nu mai părintește: „Nu vreau să te las să mori. Cei dragi vor și ei ca tu să reziști, să lupți, să învingi! Te voi ajuta. Ia-mă de mână și urmează-mi sfaturile. Poartă mască, păstrează distanța socială și ai mare grijă la igena personală. Sunt lângă tine și așa voi fi mereu. Te voi ghida și te voi ajuta să treci peste asta. E un virus periculos, dar nu imposibil de evitat sau de învins. Ai încredere!”

Cum ar fi fost să-ți zică statul ia-mă de mână? Cum ar fi fost să auzi propunerea asta de parcă părinții tăi te-ar striga și te-ar îndemna să îi prinzi de brațe pentru a trece „viitura”.

Problema e că-n România nu există nici persoana și nici instituția/autoritatea care să facă acest apel la încredere. Adică mulți încearcă puțin trec sticla, cum se zice. Și e vina statului și a sistemului. Un sistem care te-a păcălit atât de des, care te-a purtat pe drumuri neîngrijite, care te-a abandonat în spitale pline de microbi și te-a ținut captiv în mâinile unor politicieni și diletanți și rău-intenționați nu-ți poate vorbi despre încredere.

Și pentru că încrederea nu se pretinde, ci se câștigă, statul a intrat în pandemie cu un uriaș handicap, fix atunci când a pretins că e vocea de urmat. De data asta, pretinde el, e pe bune în rolul salvatorului.

În acest moment nu mai cred că studiile, preferințele electorale sau prosperitatea economică sunt decisive în a-i face sau nu pe oameni să fie responsabili și să respecte recomandările specialiștilor. Oamenii pur și simplu nu au încredere în emițător. Și e vorba de oameni din diverse straturi…

Ai avut personaje subțiri în cele mai înalte funcții? Ai promovat incompetenți în posturi cheie, pe criteri 100% politice? Ai furat de-acolo de unde trebuia să oferi cetățenilor condiții decente de trai? Înseamnă că ți-ai pus singur câte un pachet de dinamită sub legătura asta, și-așa șubredă, cu cetățeanul. Și, la acest peisaj în care mișună corupții și impostorii, se adaugă și cascada de bâlbâieli a celor care au comunicat sub eticheta de avizați (unii de la OMS chiar), stângăcii care nu-și aveau locul în momentul în care trebuia prezentat pericolul și gradul de expunere în fața unui virus ce poate decima populația.

Nu există soluții rapide și nici nu există omul providențial. Există doar conduită exemplară, care câștigă/impune în timp respect. Asta ar fi trebuit să se întâmple de-acum 3-5-10 ani. Și, ca totul să fie gri spre negru, ne amintim că noi fix pe pandemia am schimba un ministru al Sănătății, am mai rumegat x combinații… iar gesturile normale au fost rare și chiar anulate de gafele unor personaje importante în stat.

Deci ce-a fost înainte? Prostia sau hoția?

Nu răspunde că nu ajută pe nimeni. Spune-mi însă tu ce grimasă ai avea dacă oricare dintre politicienii de la noi ți-ar spune într-o situație de criză că e gata să te ajute. Ce faci dacă ți se va spune: ține-mă de mână?