Șmecheria cu scandalul politic

Pentru că la București liderii politici nu pot indica precis lucruri concrete făcute/ridicate de ei, caută să-și ranforseze calitățile prin dispute. Unele chiar jenante. Din nefericire, nici măcar Iohannis n-are în palmares chestiuni palpabile, lucruri ușor de depistat de ochiul confuz al electoratului și astfel și el ajunge în capcana de „a se da șmecher” în comparație sau chiar în luptă verbală cu un adversar. De exemplu, Iohannis ni se arată ca fiind frecventabil și din alt aluat în meciurile cu cei de la PSD.

Așadar politicienii, indiferent de calibru și de rolul lor în stat, se valorizează căutând scandalul. Fără să cerți PSD-ul, UDMR-ul, Cercelul sau orice e de certat pe lumea asta, trebuie să te-apuci de clădit. Și asta costă și timp și bani. Așa că în fața electoratului trebuie să demonstrezi că faci și tu ceva, că te lupți, că te ține, că nu te lași…

Ce este cel mai trist este că și pe noi ne fură imaginea asta a confruntării și ajungem rapid să participăm la răzbel, formând tabere. Al cui e mai breaz? Păi are vreo importanță când îți cad copiii în gropile-toaletă din curtea școlii sau când n-ai drumuri sau spitale?

Chiar dacă un președinte îți oferă satisfacția tragerii de urechi și-a punerii la colți a măgăriilor constante promovate de diverși parlamentari, problema de fond a României rămâne tot aia. Lipsa faptelor.

România scandalului bine făcut nu ne aduce decât satisfacții mărunte și în niciun caz nu asigură prosperitate sau infrastructură. Și cel mai mare ghinion pentru populație e că e mai ușor de păcălit electoratul cu iluzia politicianului-jucător și mult mai greu de câștigat voturi cu modelul politicianului-făcător.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.