A călca pe beculețe colorate

Utopie, utopie, capul meu e de hârtie!

Iar votul meu la viitoarele alegeri din București nu va merge către cine aprinde mii de ghirlande și beculețe, ci către cine iși va propune să facă și altfel lumină.
Dar unde începe și unde se termină ipocrizia personală? Începe, ar zice unii, aici pe blog sau pe Facebook și se termină când gândești minimum 2 minute, la rece (ce să-i faci, caloriferele!), că în viață există și priorități.

Vai ce viață colorată și ce răsfăț urban bifăm în luna Decembrie! Ce tablou vivant, nu? Sigur că e frumos Bucureștiul cu zeci de mii beculețe și ornamente de Crăciun. Sigur că am fost și că e foarte posibil să mai trec cu cel mic pe la Târgul de Crăciun. Dar de asta e nevoie acum? E NEVOIE??? E BINEEE? E NORMAL? Îți iei becuri colorate de milioane de lei și lași blocuri sau chiar spitale fără căldură? Cum simt aerul sărbătorilor cei nemulțumiți de oraș, de cum arată, de cum miroase? Dar cei sufocați de traficul imposibil de pe arterele superb impodobite?

Personal, dacă aș avea puterea asta, doar pentru a oferi un exemplu, mi-aș decupla de la rețea ornamentul stradal aferent impoziului meu pe un an și, de suma respectivă, aș cumpăra, simbolic, niște secunde de apă caldă, niște var pentru un perete de școală…

Sunt un naiv, un pitic ursuz care ar fura chiar și spoiala asta a sărbătorilor, crezând că salvează lumea cu cele câteva milioane de lei… Sunt. Și-n naivitatea mea, chiar i-aș strânge mâna primarului dispus să mute lumina înspre cei care chiar au nevoie de ea.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.