Și mai mult decât atât aplaud orice demers d-ăsta în care se „protestează” pentru ceva și nu neapărat împotriva unora.
Aș putea spune că s-a schimbat ceva în bine în România. Simt că, timid, începem să descoperim forța comunității. Iar dacă o comunitate își dorește ceva – stradă, școală sau spital – nu trebuie decât să strige și să zdruncine administrația și politicul. Așa se face, așa se obțin lucrurile de care o comunitate știe că are nevoie.
Moldova a fost uitată și pe nedrept pedepsită. Regiunea asta merită o autostradă, la fel cum toți merităm o țară mai bună. Iar noi trebuie neîncetat să cerem asta! #Șîeu și tu și el și toți care vor ca lucrurile să se miște și chiar să arate ca-n occident.
Va avea succes mișcarea asta de pe 15 martie? Deja îl are. E semnalul că oamenii obișnuiți pot oricând să fie vocali și să pună presiune pe demnitari. Se va întâmpla ceva concret? Aici am o rezervă. Lucrurile s-ar putea să se miște nedrept de lent. Dar momentul acesta declanșat până la urmă de acest curajos antreprenor, Ștefan Mandachi, va însemna o bornă. Adică încă un moment în care cetățenii s-au luptat efectiv cu reprezentanții lor pentru a-i convinge să facă ce trebuie, să facă drumurile de care au atâta nevoie.
Moldova merită o autostradă. Iar România ar trebui să se-apuce ieri de treabă! Pe 15 martie, dar și-n zilele ce vor urma, ar trebui să fim vocali și deloc indulgenți cu cei care se prefac de 30 de ani că nu existăm.
Cred că infrastructura va fi unul din elementele care vor schimba în bine destinul acestei țări. Deci vă susțin, domnilor inițiatori ai manifestului #Șîeu!
Leave a Comment