Care e faza cu glumele de pe net

Faza e că mie mi se pare de bun simț să dai/menționezi sursa, dacă ai vreo jenă în a da direct share. Dar înainte de a dezvolta subiectul să vă mărturisesc ceva…

Până să lovească criza economică din 2008, la matinalul de la Radio Guerrilla erau 3 producători. Eu, Matei și Mitoș. Fiecare cu roluri destul de diferite în a produce/edita conținut pentru cei doi animatori, de la aceea vreme, Dobrovolschi și Craioveanu.  Tot pe-atunci, la un alt radio, era modă „împrumutul” de glume/expresii/punchline-uri de prin revistele cu profil umoristic. Când criza economică a lovit și România, stația la care lucram a trebuit să-și restrângă resursele. Ceilalți… despre ceilalți, nici azi n-am auzit ca în timp să fi semnat vreo înțelegere pentru „împrumut” de content de la vreo sursă externă.

Repet, nu știu și nici nu contează ce s-a întâmplat cu ei. Importantă e experiența prin care am trecut și din care am învățat că ai locul de muncă asigurat atâta vreme cât cineva e dispus să plătească pentru produsul tău, pentru ceea ce pui pe masă, pentru ,,creația” pe care ești în stare, într-un interval anume, s-o elaborezi, și pe care angajatorul, la rândul lui s-o livreze publicului. Radioul la care lucram eu a rămas atunci cu un singur producător.

A doua poveste se referă la o discuție purtată în trecut la angajare, tot în București. Mi s-a spus atunci, cu aproximație: îți cam place de glumele tale și să se menționeze că sunt ale tale! În traducere îți cam place să faci pe proprietarul pe proprietatea ta intelectuală. Și era adevărat, avem un istoric de „bășicat”, cel puțin în online, când vedeam că cineva „uita” să mai dea și credit sursei originale. Ceea ce unora li se poate părea un fleac pentru mine devenise, la acel moment important. La momentul discuției eu puneam pe masă și-acel skill, de creator de content. Și ceram să fiu plătit pentru el. Dar nu era mai convenabil pentru angajator să mă plătească altcineva și să-l găsească apoi pe net?

Multe din chestiile care sunt pe net sunt, hai să recunoaștem, în mintea noastră, la liber. Gratis. Că doar plătim internetul, nu? Dacă ai sta un pic de vorbă cu tine, ai realiza că de fapt plătești „transportul” informațiilor la tine pe ecran, dar nu ai și drepturile pentru a reproduce parte din „operele” ce se desfșoară în fața ochilor tăi. Iar în spatele producției sunt ascunse și costuri.

E de bun simț să ai un câștig, fie și de imagine, folosind un anume conținut, fără să citezi măcar sursa? Nu e. Și o să ajungem la cel mai recent exemplu:

Statusul de mai sus circulă zilele astea pe net și pe whatsapp. E banal, să fim serioși! E departe de a fi o operă de artă sau de orice alt fel. Câțiva l-au distribuit pe Facebook, dar au fost și situații când unii l-au copiat și l-au repostat ca text original. Ce pierd eu, dacă se pierde sursa? Păi eu am pierdut alea 5-10 secunde în care am scris și probabil minutul în care am gândit formularea. Apoi pierzi popularitate și ocazia de a fi recunscut ca sursă pentru acel „răhățel” pe care, peste 3-4 zile îl poți auzi în gura unui om care ia salariu sau bani pe bilet pentru poante și „folclor” umoristic livrat publicului. Mai pierd apoi și încrederea în recunoștința comunității pentru energia pe care o consum pentru a livra content original, cu o anume ritmicitate. Plus că și eu plătesc internet ca să urc prostioare pe ecranele voastre. Deci pierderi mărunte, care se-adună.

În final, doresc a vă spune care e faza cu glumele de pe net: războiul pare a fi, în cultura noastră, unul pierdut. Dar eu voi continua să țin la glumele mele și să-i apreciez pe cei care au minimul de eleganță de a pune/cita sursa, oricărui fleac. Făcând asta ei îmi plătesc prețul minim pe bilet, pentru cele 3 secunde de zâmbet și eu le sunt mega-recunoscător.

Asta e faza!

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.