Trenuri pierdute

Eu și cel mic avem rutina asta. Din când în când mergem la trenuri.  El chiar pentru trenuri, eu… pentru a scana lumea. Mergem fie la Basarab, fie la Gara de Nord, unde e și un muzeu ce merită a fi frecventat.

Azi am fost la Basarab și ne-am bucurat de trenurile care veneau și plecau. Homosexuali nu știu dacă au trecut prin zonă, așa că nu am fost pus “în dificultate” de vreo explicație cerută de copil. Dar au trecut oameni. Au trecut printre linii, fix prin zona în care ți se spune că nu e voie s-o faci. Un fleac, nu?

Apoi am remarcat tunelul acela cu trotuar rulant. Care trotuar și care rulant nu l-am văzut niciodată funcțional. Pare abandonat. Tot un fleac, nu?

Și am privit și trenurile. Din alte vremuri și ele. Și gara. Departe de a fi din Europa aia la care visam, să zicem, prin 2000. Câna am ajuns acasă am băgat nișe wikipedia și-am aflat că România a renunțat la categroria aceea de tren numitră IC (InterCity). Pentru că nu putea/nu poate asigura o viteză medie de deplasare de 60 de km la oră. Un fleac, până la urmă.

România are dimensiunea asta amară, dată de suma tuturor fleacurilor pe care le-a neglijat. A neglijat un detaliu, apoi încă unul și încă unul și încă 10 și încă un milion de alte lucruri… Și-n esență despre ce ar putea fi vorba în aceste secvențe de nepăsare? Despre noi! Și-aici intervine tristețea. România nu se ocupă de un milion de fleacuri care ne-ar fi putut face viața mai bună!

Faceți exercițiul acesta. Mergeți acolo la Basarab și priviți peisajul din jur. O să vedeți acolo câteva trenuri pierdute de noi și, e posibil, după unele din ele chiar e posibil să plângeți!

Leave a Comment