Radio și Recunoștință

Ăsta e un text siropos.

Fix astăzi se împlinesc 12 ani de când am vorbit prima dată la un microfon în București. Țin minte că așteptam pasul ăsta. Sau, și mai onest, îl căutam, îl vedeam drept o chestiune firească, după aproape 5 ani de acumulări  în presa din Târgoviște, dar era nevoie și ca cineva să riște un pariu…

Și uite că acum, în seara asta, am în mine pornirea, egală în intensitate cu entuziasmul din 2006, de a spune cuiva <<Mulțumesc!>> și de a lăsa scris că a contat.

Înainte de a face asta v-aș mai spune că am descoperit în acești ani o altă dimensiune a generozității. Un alt plan, diferit ușor de partea strict materială. Generozitate, înțeleg cu mintea de-acum, înseamnă și să oferi cuiva ceva șanse… Tactul de a schimba în bine destinul unor oameni e o calitate! Una care e uneori subestimată. Te întreabă lumea: – Ce ți-a dat x sau y? Și prima oară te gândești la lucruri concrete, palpabile. A fost nevoie să treacă niște ani pentru a-mi da seama că și-o oportunitate e un dar valoros.

Ce se întâmplă cu tine și cu parcursul tău, după ce întâlnești un om providențial, e o altă discuție. Important e ca atunci când tu iți faci un bilanț să te judeci onest și să te găsești cât de aproape posibil de așteptările tale, dar și de proiecția celui ce a tras de manetă la schimbarea de macaz.

Mă întorc la momentul 2006… Atunci Călin Husar mă chema la interviu, pentru radio la București și mă păstra în proiectul lui de suflet. Mulțam, Sir! A fost foarte mișto și chiar înseamnă mult!

La final o altă confesiune: de numele celui de mai sus se leagă și ok-ul de a merge în Elveția, la Euro2008. Una dintre cele mai mișto experiențe la care am avut acces ca jurnalist. Știu că o să găsiți cu greu referințe online despre ce și cât făcea în perioada aceea pentru RG. Dar fără el acel proiect era, în acele vremuri, aproape imposibil. Deci, Chapeau! Încă o dată.

Leave a Comment