Altă șansă n-UE! (Amsterdam sau Teleorman)

  • Cel mai sumbru scenariu ar fi acela în care vom scoate Europa vinovată pentru tot ce-au făcut și nefăcut hoții noștri, patrioți locali. Deja văd că se poartă circul cu accente naționaliste și se conturează un program după care ne punem zilnic poalele-n cap și alimentăm poveștile astea cu suveranitatea știrbită.  Discursul anti-european nu are doar debit în creștere, ci și ritmicitate. 

Pe mine nu doar că mă întristează, dar mă și revoltă această găselniță, acest discurs fals-românesc…Corporațiile au făcut și-au dres, americanii s-au amestecat și uite ce face DNA-ul, Olanda nu ne vrea în Schengen, ăia de la Bruxelles se amestecă și ei… și uite așa s-a ales praful de toate bunele intenții ale politrucilor noștri. Îți vine să crezi că au atâta tupeu? Îți vine să crezi că ar fi în stare să ne depărteze de Europa doar pentru că normalitatea pe care ar trebui s-o importăm de-acolo îi deranjează pe ei și vine în total dezacord cu normalitatea pe care vor s-o impună ei? Realitatea aia tip românească a fost peisajul cel mai convenabil baronilor, baronașilor, securiștilor și șmecherașilor.

Europa nu ne vrea ieșiți la lumină sau gargaragii ăștia locali ne-au confiscat lumina? Cântăriți bine! De ce românii pleacă și-și găsesc rost în țările astea occidentale și malefice, de ce aplică la joburi și caută oportunității la corporațiile rele? De ce acești cârpiți de politicieni români, care nu-s în stare să rostească o frază în engleză, se tratează pe-afară și-și trimit copiii la studii în Europa? Pentru că acolo există practici de succes, iar aici ei au îngropat tot, fără jenă, fără milă.

Suvernaitatea de care se murdăresc ei la gură nu înseamnă ca noi să avem ocazional dreptul de a ne alege cine ne fură. Dacă e așa, eu cedez suveranitatea ălora care ne vor scoate la asfalt.

Imagine dintr-un mic orășel din județul Teleorman. Anul 2040 🙂

Se conturează, repet, un trend periculos. Foarte mulți au ploile stricate de sorosiștii de-acasă, de ăia de la Bruxelles, de DNA și urlă disperați! Acum occidentul e nasol, cu capitaliști avari, cu tineri anarhiști, cu gay și drogați… Ce să facă acum săraca mamaia? Să vrea ca la Amsterdam? Sau ca la Teleorman? Și, să fiu al naibi, asta mă sperie cel mai mult: datorită papagalilor suverani-baștani, mulți turmentați vor alege să ne fie tuturor ca la Teleorman.

Cum vă place, dragii mei?

(sursă foto: pexels.com

Leave a Comment