Persoane publice care susțin protestul din 20 Ianuarie

Update: Printre cei care şi-au anunțat participarea la protest se numără scriitorul Mircea Cărtărescu şi actorul Marius Manole.

Nae Caramfi – Pana acum am mai stat acasa, urmarind lucrurile de la distanta. Sambata ies si eu.

Tudor Giurgiu – Recomandari de week-end. Deseara, dupa 18.00, Piata Universitatii. Pentru ca, pina la urma, solidaritatea si bunul simt trebuie sa invinga prostia si obrazul gros.

Tudor Chirilă – ieșim în stradă împotriva corupției, pentru justiție și împotriva incompetenței. Pentru că nu e vorba doar de niște inteligenți care sunt corupți, ci, mai grav, despre niște incompetenți care sunt corupți și care nu mai știu ce să facă ( vezi Codul fiscal ) ca să salveze aparențele unei guvernări dezastruoase și să umple golurile financiare pe care le lasă promisiunile lor electorale neacoperite.

PS. Și mai cred că ar fi bine ca lumea să nu-și creeze mari așteptări de la acest protest pentru că e evident că frica lor de pușcărie e mai mare decât frica lor de oamenii din stradă. Numai să nu uităm că apa roade stânca în timp și că tot apa e puternică în cantități mari.

Ada Solomon – Tācerea înseamnā acceptare.
20 Ianuarie, ora 18, sā vorbim în stradā.

Oana Pellea – azi, la 18. pta Universitatii.

Cezar Paul-Bădescu – trebuie să ieșim din nou la Universitate.
Să nu pactizăm cu hoții, hai să le arătăm că mai există în țara asta și oameni care nu acceptă hoția!

Stelian Muscalu – Este foarte important să luăm atitudine. Mulţi aţi greşit că nu aţi ieşit la vot, încercaţi să îndreptaţi acest lucru, iar până la votul următor apăraţi-vă ţara.

Mihai Șora – Bună dimineața.
Astăzi, toate drumurile duc la Piața Universității.

Leave a Comment