De ce nu se predă Succesul la școală?

Nu știu dacă vreun ministru dă doi bani pe ce se discută în online. Dar o să las aici, cu toată sinceritatea și naivitatea, o idee: Drumul unui sportiv către marea performanță – (măcar o) lecție în toate școlile din România.

O să-mi construiesc argumentele de la premisa că imaginea/reușita Simonei Halep poate fi valorificată nu doar de către publicitari. Cred că ne putem folosi de ascensiunea unor sportivi (dar și a altora, din celălalte domenii) pentru a le arăta celor mici că există în viață și-o traiectorie firească spre succes. Practic, țara asta care face aproape nimic pentru cei ce sunt deja campioni, ar putea măcar să se-agite un pic mai mult pentru cei care ar putea ajunge ca ei.

Concret? Știu că de obicei se dau fel de fel de ordine pentru a nu se face școală. Se găsesc n justificări pentru tot atâtea libere. Și nu e rău deloc. Dar hai să avem și-un motiv de pus pe treabă. Hai să întrebăm luni, la școală, copiii ce cred despre ascensiune, despre visele lor…

De ce cred că ar fi utilă predarea succesului în școală? Pentru că drumul până sus e plin de învățături. Iată ce zice Simona în două pasaje extrase de mine din presa de după atingerea locului 1 în clasamentul WTA:

…le-am spus băieților că trebuie să muncim în continuare. Simțisem de mult prea multe ori că eram foarte aproape. De aia cred că am avut puterea să continuu și să tot muncesc. 

(…)

După acel meci am vorbit cu Darren și mi-a spus că serviciul meu a fost ca naiba și de aia am pierdut. Așa că am zis, ok, dacă asta e tot ce trebuie să îmbunătățesc ca să o bat, atunci voi munci pentru asta. Așa că acum pot să zic: am stat pe teren câte o oră pe fiecare zi doar pentru servicii. Darren zicea să mă potolesc, că o să mă accidentez, iar eu i-am zis că nu (râde). Mi-am dorit foarte, foarte mult. Cu toată ființa mea. De asemenea, am fost motivată, pentru că toată lumea mi-a spus că va veni vremea mea. Așa că de aceea am avut puterea să muncesc. 

(sursa: treizecizero.ro)

Eu am avut probleme la coloană după 2008. Nu mă mai puteam mișca, am fost în Germania, la un doctor român și el m-a sfătuit să fac această operație. Am vrut să o fac pe loc, dar mi-a fost frică așa că am amânat-o pentru 6 sau 7 luni.

(sursa: gsp.ro, extras dintr-un interviu acordat TVR)

Pasajele de mai sus fac mai mult decât un manual de sport și chiar mai mult decât tone de materie îndesată fără logică în capetele odraselor. Sigur, a arăta că se poate (și) prin muncă e o decizie și-o responsabilitate politică.

Repet, nu am idee dacă Liviu Pop își caută numele pe “goagăl”, dar tare mi-ar plăcea să adere la o nebunie d-asta prin care să se umble delicat la bibilica generațiilor viitoare. “Ați văzut-o sâmbătă pe Simona? Să știți că a avut parte de multe momente în care a căzut în <<jenuche>>…Hai să povestim un pic despre cum și de câte ori s-a ridicat și cât a muncit până la momentul ăsta în care numele îi este cunoscut de toată lumea.”

 

Leave a Comment